Home Externe Și așa se sfârșește un mit…

Și așa se sfârșește un mit…

0
Și așa se sfârșește un mit…
Foto: Agepres/EPA
4 minute de lectură

Președinta Croației, Kolinda Grabar-Kitarovic, despre care s-a spus, în mod fals, că ar fi vândut avionul prezidențial și și-ar fi înjumătățit salariul ca să facă rost de bani pentru buget, se pregătește să preia mandatul. Alegătorii s-au orientat către „Croația normală” în detrimentul „Croației autentice”.

Foto: Agepres/EPA

Dezbaterile au început tocmai de la  programarea acestui scrutin desfășurat exact în perioada sărbătorilor de Crăciun și Anul Nou.

Opoziția social democrată a acuzat partidul de guvernămât conservator-naționalist, Uniunea democratică croată (HDZ),  că a programat anume alegerile prezidențiale în această perioadă, deoarece mulți croați potențial votanți ai opoziției, din zona urbană și educată, sunt plecați în vacanță.

Aceasta nu l-a împiedicat însă pe candidatul principalului partid de opoziție, fostul premier social-democrat Zoran Milanovic să devină viitorul președinte al Croației. Primele sondaje, la ieșirea de la urne, îi confereau lui Milanovic un avans de 7 procente față de actualul președinte Kolinda Grabar-Kitarovic.

Carismatica președintă în exercițiu a Croației este, desigur, o persoană mult mai cunoscută în România decât cel care va prelua, în februarie, principala funcție în stat.

Ea a devenit foarte populară în zilele Cupei Mondiale de Fotbal din 2018 din Rusia, când a încurajat frenetic echipa țării sale, și i-a felicitat pe jucării la vestiar, fiind îmbrăcată în iconicul tricou cu pătrate albe și roșii. După finala pierdută în fața Franței, Kolinda Grabar-Kitarovic a apărut la festivitatea de premiere în același tricou, alături de omologul Emmanuel Macron, înfruntând amândoi ploaia torențială, în timp ce președintele-gazdă, Vladimir Putin, era protejat cu o umbrelă de garda sa de corp.

Lumea descoperea deodată o țară mică, dar cu fotbaliști extraordinari și, mai ales, cu o președintă implicată și simpatică. Imediat, pe rețelele sociale, au apărut tot felul de informații spectaculoase despre Kolinda Grabar-Kitarovic.

De exemplu: ar fi vândut avionului prezidenţial și nu mai puțin de 35 de maşini Mercedes din parcul auto al guvernului, pentru a asigura bani la bugetul de stat;  ar fi decis înjumătăţirea salariului prezidenţial, în paralel cu o creștere a salariului în sectorul privat.

Toate acestea sunt neadevăruri. Astfel de lucruri nu s-au petrecut în Croația și, oricum, funcția prezidențială este una mai degrabă ceremonială, fără atribuții executive.

În realitate, problema Kolindei Grabar-Kitarovic și a partidului, care o susține, este mai degrabă implicarea în tenebrele fotbalului croat, despre care se spune că este puternic legat de mafia globală a transferurilor, pariurilor ilegale și meciurilor aranjate.

Procurorii de la Zagreb au acuzat federația de fotbal de faptul că ar fi o instituție cu un caracter mafiot și că s-ar afla în strânsă legătură cu membri ai partidului de la putere, Uniunea Democratică Croată (HDZ), din care a făcut parte și președinta Kolinda Grabar-Kitarovic. Procurorii pun sub acuzare fapte grave, precum deturnarea a peste 15 milioane de euro. 

Electoratul s-a pronunțat duminică pentru „Croația normală”, propusă de social-democratul Milanovic, în detrimentul ”Croației autentice”, cu care s-a prezentat în alegeri Kolinda Grabar-Kitarovic.

Candidatul social-democrat a susţinut că ţara trebuie să privească spre viitor, să „lupte pentru locul său în Europa”, și să se distanțeze de tarele unui trecutul violent. Croația nu se mai află în război, a spus mereu Milanovic.

De partea cealaltă, Kolinda Grabar-Kitarovic, sub sloganul „Croaţia autentică”, a încercat să atragă aripa dură a electoratului de dreaptă, adjudecată în primul tur de către artistul populist Miroslav Skoro. Acesta a câştigat aproape un sfert din voturi, fiind foarte aproape de intrarea în turul doi, promiţând să trimită armata la frontiere pentru a-i opri pe migranţi . El a făgăduit, de asemenea, să graţieze un criminal de război. Aflată pe ruta balcanică a migrației, Croația s-a confruntat cu multe probleme de această natură în anii din urmă.

În acest context, opțiunea electoratului pentru candidatul social-democrat este cât se poate de relevant. Rezultatul este văzut ca o înfrângere severă a partidului conservator, aflat la guvernare. Demn de menționat este faptul că această țară a preluat, la 1 ianuarie, pentru prima dată în istorie, președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene. ■

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here