Și oamenii au stat acasă. Și au citit cărți, și au ascultat, și s-au odihnit, și au făcut gimnastică, și au creat artă, și s-au jucat, și au învățat noi moduri de a fi, și au stat locului. Și au ascultat mai adânc. Unii au meditat, unii s-au rugat, unii au dansat. Unii și-au întâlnit umbrele. Și oamenii au început să gândească altfel.

Și oamenii s-au vindecat. Și, în absența oamenilor care trăiau în feluri ignorante, periculoase, nesăbuite și hapsâne, Pământul a început să se vindece.

Și când a trecut pericolul, și oamenii s-au întâlnit din nou unii cu alții și-au jelit pierderile și au făcut noi alegeri și au visat imagini noi și au creat noi moduri de a trăi și au vindecat Pământul pe deplin, așa cum au fost vindecați ei.

Poemul acesta în proză, cu titlul dat de primul vers, „Și oamenii au stat acasă”, a atins repede coardele sensibile ale tuturor celor afectați de pandemia noului coronavirus. Personalități precum medicul și autorul american de origine indiană Deepak Chopra și starul american de televiziune Oprah Winfrey l-au adoptat imediat.

Acest poem a fost publicat în 16 martie 2020, pe blogul personal al lui Kitty O’Meara, în timpul pandemiei provocate de noul coronavirus SARS-CoV-2.

S-au născut iute mituri și controverse pe internet, mijlocul nostru actual de comunicare în aceste vremuri de coronavirus.

Poemul nu este scris în secolul al XIX-lea, cum s-a vehiculat. Irene Vella, o autoare italiană și jurnalistă, susține că poezia publicată de O’Meara ar fi de fapt o traducere a unei poezii a ei, publicată pe 11 martie pe Facebook. În interviul acordatrevistei americane The Oprah Magazine, O’Meara respinge aceste acuzații.

Cine este Kitty O’Meara?

Kitty O’Meara este o profesoară pensionară în vârstă de 64 de ani din orașul Madison, statul Wisconsin. Ca să își domolească anxietatea generată de știrile alarmante legate de pandemia Covid-19, ea a recurs la scris. Rezultatul, pe care l-a postat pe blogul ei personal, The Daily Round (Rondul zilnic), a devenit viral pe internet, în original în limba engleză, și a fost tradus și circulă în multe limbi pe internet, creând legende „urbane” globale.

Poemul acesta în proză oferă speranța că poate să iasă ceva bun din această stare colectivă a lumii, de „împreună, la distanță”, pe care o împărtășim acum cu toții pe mapamond.

Scrierea lui Kitty O’Meara poate părea naivă sau ușor mesianică, dar ea sugerează ceva important: faptul că putem vedea aceste vremuri grele, de distanțare socială, ca pe o șansă de a întreprinde activități individuale pline de sens, cum sunt meditația, exercițiile fizice și dansul, care ar putea să ducă la un fel de vindecare globală.

Prietena mea filolog, Luli, din România, s-a gândit la mine. Mi-a trimis acest poem în proză pe 22 martie, pe WhatsApp. Pentru sufletul meu. Mi l-a trimis în română, ca text, cu titlul „Vindecarea”, într-o traducere anonimă și cam stângace, am găsit eu, după confruntarea cu textul original în engleză. L-am primit și ca video, de pe YouTube, citit cu voce sugrumată de o femeie, zisă The Naked Potter (Olarul nud), în engleză.

Nu i-am dat atenția cuvenită atunci, căci sunt zilnic bombardată de „știri”, imagini, filme video, care de care mai importante. Unele de groază, altele care fac haz de necaz. Am început deja să fac o triere masivă, severă. Mă uit la puține, doar din surse verificate și acceptate de mine și îmi curăț zilnic, cu grijă, telefonul mobil și cutia de email, care îmi sunt legături vitale cu lumea în aceste timpuri de mare încercare.

Prietena mea mă avertiza că „O’Meara, fost profesor, a scris aceste rânduri după ce a citit ca delfinii s-au reîntors în canalele Veneției, după 60 de ani, și că nu este vorba de Kathleen O’Meara, o poetă britanică de secol 19, ci de o americancă în viață”.

Știrea cu delfinii pe canalele Veneției s-a dovedit a fi un fake news în care era ceva adevărat, și anume că delfinii au apărut iar pe Insula Murano, din largul Veneției.

Cu aceste avertismente, am pornit în căutarea adevărului și a autoarei. Pe internet, desigur.

Poeta laureată a pandemiei de coronavirus

Botezată „poeta laureată a pandemiei”, anonima O’Meara a ajuns repede o celebritate în America și apoi în lume. A fost contactată pe internet de revista lui Oprah Winfrey, The Oprah Magazine, pentru un interviu.

A explicat în scris că poemul ei a fost acumularea a luni de zile de anxietate, pe măsură ce vedea cum se întinde pandemia. A spus despre poezia ei în proză că „oferă o poveste despre cum ar putea fi și ce am putea face cu acest timp”.

„În ultimele luni, am fost neliniștită. Știam că vine (pandemia) și că nu pot fi de folos”, a adăugat ea.

O’Meara a lucrat ca îngrijitoare în medicina paliativă, în ultimii ani, și spune că își face multe griji pentru prietenii ei, care lucrează în domeniul medical și care sunt acum în prima linie, în lupta împotriva virusului.

„Eram tristă. Nu știam ce pot să fac. Nu-mi puteam ajuta prietenii. Eram foarte îngrijorată în privința lor. Soțul meu mi-a spus: scrie. Pune-te din nou pe scris și atât.”

„M-am așezat și am început să scriu. Vedeam hărțile cu poluarea care scade peste China și Europa. M-am gândit: asta este! Există un fel de binecuvântare în orice suferință. Și m-am gândit, cu iubirea mea pătimașă pentru Pământ, că asta poate să fie un lucru bun.”

O’Meara a postat poemul mai întâi pe Facebook, apoi s-a întors la blogul ei.

De pe Facebook, scrierea ei a devenit virală pe internet. Ea spune că primește acum scrisori de la fanii ei, dar că noua sa celebritate nu va schimba nimic din modul în care se raportează la scris.

Așa cum scrie The Oprah Magazine, „O’Meara spune despre ea că nu este un expert în modul de abordare a acestei crize globale. Este un om ca toți oamenii, care încearcă să găsească o salvare în căderea liberă.”

Poemul ei a inspirat mii de postări pe Instagram, Twitter și YouTube.

Această poezia în proză, intitulată pe blogul ei „Pe vremea pandemiei”, începe cu versul „Și oamenii au stat acasă.”

A fost distribuită de nenumărate ori pe rețelele sociale, cu fundaluri multiple, cu fonturi de tot felul, după prima ei publicare pe blog, pe 16 martie. A fost citită pe televiziunile din America și difuzată pe posturile de radio din Australia.

Este un amestec între proverb, poem pe Instagram și, la modul optimist, o predicție psihologică. Această scriere meditativă sugerează ideea că acțiunea individuală poate contracara ceva ieșit de sub control și imaginează că vremea de după pandemie nu doar că va exista – ci că va fi mai bună decât înainte.

Misterul identității autoarei

Încă planează misterul în jurul identității autoarei, o femeie a cărei unică prezență online se limitează la un blog. Nu am găsit pagina de Facebook a lui Kitty O’Meara din Wisconsin. Nu am avut timp să caut și la Catherine.

Poemul, scris dintr-o suflare, este dovada a ceea ce a putut face acest om cu ea însăși, pe vremurile acestea de izolare cu sine și distanțare socială.

La început, mulți au crezut că este vorba de Kathleen O’Meara, (1839-1888) o autoare irlandezo-franceză catolică.

Poezia scrisă de Kitty O’Meara pe blogul ei, „The Daily Round” (Rondul zilnic), a fost preluată de Deepak Chopra pe pagina sa de Facebook și a devenit virală.

Imediat, s-au născut controverse, cu viteza internetului. Deși autoarea confirmă că este opera ei, originală, jurnalista freelance italiană Irene Vella, de la Veneția, susține că ea este de fapt cea care a scris poezia, pe 11 martie, și că O’Meara a tradus-o apoi în engleză.

La ferma Luna Plină

Kitty O’Meara scrie pe blogul ei că locuiește de 25 de ani cu soțul ei la Full Moon Cottage (Ferma Luna Plină), cu cei cinci prieteni patrupezi canini și cele trei pisici ale lor.

Scrie că a fost profesoară și apoi îngrijitor spiritual în spitale și aziluri de bătrâni, și că a fost întotdeauna scriitoare. Blogul l-a pornit în 2011, și de ani de zile pune pe el gândurile și fotografiile sale răzlețe.

După o perioadă de tăcere pe blog, prietenii și „partenerul” ei au rugat-o să scrie din nou acolo. Spune că totul a început acum de la o postare scurtă pe pagina ei de Facebook – pe care, repet, eu nu am identificat-o încă la ora la care scriu aceste rânduri.

„(Poezia) a devenit virală – un termen ironic, în aceste momente când ne luptăm împreună cu pandemia. (…) M-am întors la meșteritul cuvintelor, pasiunea mea și continuu să îmi hrănesc și celelalte iubiri ale mele: familia, prietenii, fotografiile, grădinăritul, plimbările și, mai presus de toate, iubirea pentru Pământ (…)”, scrie ea pe blogul personal.

„Speranța mea este că putem continua să ne vindecăm pe noi înșine, și planeta noastră, în comunitate și iubire. Pace blândă.”

Spune că numele ei de botez este Catherine Mary O’Meara și că a fost poreclită Kitty încă de la naștere. Spune că are diplome în teatru și engleză. A lucrat în publicitate, a fost creative director, copywriter și editor la o firmă mică, s-a întors iar la școală și a luat o altă diplomă în educație. A predat scrierea și literatura la nivel de gimnaziu.

A lucrat apoi în calitate de capelan în spitale și într-un azil de bătrâni, dând îngrijiri paliative, la sfârșitul vieții pacienților. A absolvit și un program de trei ani de Îngrijire spirituală și lucrează în acest domeniu de acasă.

Scrie de la vârsta de șase ani povești, poezii și romane în manuscris, iar blogul l-a pornit mai ales pentru a împărtăși fotografiile ei și micile scrieri. A fost diagnosticată apoi cu o boală autoimună și a oprit scrierea blogului câțiva ani.

„Luna trecută, când am văzut cum vine pandemia și lipsa de pregătire cu care o putem întâmpina, am început să îmi fac griji mari pentru familiea și pentru prietenii mei care lucrează în sănătate. (…)

M-am dus pe Facebook, am navigat un pic, apoi am scris «Și oamenii au stat acasă. » Am postat. (Asta se întâmpla pe 13 martie).

„În săptămâna care a urmat, a venit un tsunami neașteptat și dezlănțuit. O abundență de recunoștință și câteva atacuri dureroase și multe explozii minunate de creativitate în colaborare (…) Așa că mi-am redeschis cu smerenie blogul, pentru că astfel pot să ofer îngrijire spirituală virtual, cu cuvintele mele.” (…) ■