Soluție favorabilă într-o speță legată de principiul unicității inspecției fiscale

Avocații D&B David și Baias au obținut, în fața Curții de Apel Constanța, anularea definitivă a unei decizii de reverificare la care era supusă o companie din domeniul energiei regenerabile. Disputa a fost una complexă și a mai inclus contestarea și respectiv suspendarea a două seturi de acte de impunere fiscală.

46
ccr

În urma unui control al Curții de Conturi, autoritatea fiscală din Constanța a cerut companiei să achite suma de un milion de euro la bugetul de stat, ca TVA suplimentar. Suma considerată a fi aferentă unei perioade de 7 ani, în care compania suportase deja 12 inspecții fiscale. Potrivit Codului de procedură fiscală inspecția se efectuează o singură dată pentru o creață fiscală aferentă unei perioade supusă impozitării. Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) poate decide să reverifice o firmă care a trecut deja printr-o inspecție fiscală doar dacă între timp au apărut date suplimentare, necunoscute inițial și care ar influența rezultatele inspecției.

Lipsa acestor date a fost un argument hotărâtor pentru speța de față. Avocații au reușit să convingă, în cele din urmă, instanța că nu există date suplimentare care să justifice o asemenea măsură ce ar încălca principiul unicității inspecției fiscale. Dificultatea acestei spețe a fost dată de două elemente. Pe de o parte, complexitatea tehnică a disputei, dat fiind specificul industriei energiei electrice iar pe de altă parte de faptul că jurisprudența în astfel de cazuri este una foarte restrictivă.

Strategia adoptată de echipa de avocați a D&B a cuprins două etape. În primul rând, trebuia blocată executarea, și, în al doilea, trebuia obținută anularea deciziei de reverificare. Astfel, prima victorie pe linia contestării și suspendării actelor emise în temeiul Deciziei a fost obținută de avocații D&B David și Baias odată cu prima suspendare judecătorească a executării. În acest fel compania a fost protejată de efectele executării silite.

Echipa D&B David și Baias a obținut apoi în fața instanțelor judecătorești din Constanța suspendarea și a celei de-a doua decizii de impunere. A doua contestație fiscală formulată de companie cu asistența echipei de litigii fiscale a D&B a fost apoi urmată de anularea de către Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor a Deciziei de impunere pentru peste 90% din sumele stabilite ca obligații fiscale în cuprinsul său.

Pe de altă parte, în paralel s-a derulat disputa fiscală privind legalitatea reverificării dispuse de ANAF și, recent, ajunsă la faza recursului. Curtea de Apel Constanța a anulat Decizia de reverificare în întregime, readucând practic compania în aceeași situație în care se afla la finalul anului 2015, atunci când au început acțiunile Fiscului.

’’Ne bucură faptul că prin decizia pronunțată, instanța a validat argumentele noastre referitoare la nelegalitatea unor asemenea decizii de reverificare dispuse în absența unor date suplimentare, care să nu fi fost accesibile echipelor de inspecție inițiale sau bazate pe schimbări radicale ale interpretării normelor legale”, comentează Dan Dascălu, partener D&B David și Baias, coordonatorul echipei.

”Pentru moment nu ne este disponibilă motivarea și raționamentul concret al instanței de recurs. Rămâne interesant de văzut cum s-a poziționat față de argumentul nostru, susținut prin probe, că această reverificare s-a datorat, în realitate, unui control al Curții de Conturi realizat la autoritatea fiscală. De multe ori am întâlnit această interferență, din păcate nefastă, prin care, în spatele unei interpretări sau unei acțiuni a organelor fiscale, se ascunde un control al auditorilor publici ai Curții de Conturi, finalizat prin impunerea unor măsuri referitoare la recuperarea unor presupuse prejudicii”, declară Andrei Iancu, avocat Senior D&B David și Baias, care a făcut parte din echipa ce a pledat în dosar.

”Este de salutat deschiderea instanțelor de judecată în a proteja contribuabilii de bunăcredință în asemenea situații. Prin suspendarea efectelor unor acte de impunere a căror aparență de nelegalitate ar trebui dedusă și prin raportare la condițiile în care au fost emise. Este deosebit de important și faptul că însăși direcția de specialitate a admis finalmente contestația într-o proporție semnificativă, și a invalidat astfel interpretarea eronată pe care organele de inspecție fiscală au fost forțate să o promoveze, față de măsurile dispuse de Curtea de conturi”, a concluzionat Dan Dascălu.

D&B David și Baias este societatea de avocatură afiliată PwC în România și este parte din rețeaua internațională PwC Legal, care cuprinde mai mult de 3000 de avocați în peste 90 de țări. Echipa D&B David și Baias este alcătuită din 50 de avocați (dintre care 4 parteneri) și acordă consultanță și asistență juridică societăților locale și multinaționale în domenii precum: fuziuni, achiziții și restructurări, societăți comerciale și grupuri de societăți, proprietăți imobiliare, concurență și ajutoare de stat, servicii financiare și piețe de capital, relații de muncă și resurse umane, proprietate intelectuală, protecția consumatorului și a datelor cu caracter personal, litigii fiscale și comerciale.

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele