Home Externe Sondaj: Trei din cinci britanici ar vota acum pentru rămânerea în UE

Sondaj: Trei din cinci britanici ar vota acum pentru rămânerea în UE

0
Sondaj: Trei din cinci britanici ar vota acum pentru rămânerea în UE
LONDON, ENGLAND - JUNE 23: Protestors march during the People's Vote demonstration against Brexit on June 23, 2018 in London, England. (Photo by Simon Dawson/Getty Images/Guliver)
1 minut de lectură

Un procent de 59% dintre alegătorii britanici ar vota pentru rămânerea ţării lor în interiorul Uniunii Europene dacă în prezent ar avea loc o consultare populară, acesta fiind cel mai ridicat sprijin electoral pentru apartenenţa Marii Britanii la blocul comunitar după referendumul din vara lui 2016, indică un raport realizat de institutele NatCen şi ‘The UK in a Changing Europe’, transmis de Reuters şi citat de Agerpres.

La referendumul din 23 iunie 2016, 17,4 milioane de alegători britanici, reprezentând 51,9% din electorat, au susţinut ieşirea ţării lor din UE, în timp ce 16,1 milioane de alegători (48,1% din electorat) au sprijinit rămânerea Marii Britanii în interiorul blocului comunitar.

Marea Britanie urmează să părăsească UE la 29 martie 2019, dar încă nu a ajuns la un compromis cu Bruxellesul privind termenii acordului privind viitoarele relaţii cu blocul comunitar. Executivul de la Londra a respins ideea desfăşurării unui al doilea referendum pe această temă.

Studiul a fost realizat pe baza intervievării a 2.048 de cetăţeni britanici cu drept de vot, în perioada 7 iunie – 8 iulie acest an, mai precizează agerpres.ro.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here