Spania vrea să participe la intensificarea forțelor militare NATO în Irak

23
1 minut de lectură

Spania este pregătită să participe la intensificarea rolului Alianţei Nord-Atlantice în Irak prin alocarea de atribuţii suplimentare militarilor din cadrul coaliţiei antiteroriste conduse de Statele Unite, anunţă Ministerul spaniol al Apărării, citat de Mediafax.

“Spania acceptă ca, în prima etapă, trupele noastre, staţionate în zona Besmayah, în apropiere de Bagdad, să fie plasate sub egida NATO”, a declarat miercuri ministrul spaniol al Apărării, Margarita Robles.

Miniştrii Apărării din statele membre NATO urmează să aprobe intensificarea rolului Alianţei Nord-Atlantice în Irak.

NATO are deja o misiune de 500 de persoane în Irak, care se ocupă de antrenarea membrilor serviciilor de securitate irakiene.

Alianţa Nord-Atlantică analizează posibilitatea intensificării misiunii de instruire din Irak pentru a reduce sarcinile coaliţiei antiteroriste conduse de Statele Unite.

Alianţa Nord-Atlantică şi coaliţia antiteroristă au misiuni de instruire a serviciilor de securitate irakiene, dar ambele sunt suspendate din cauza crizei generate de asasinarea de către Statele Unite a unui comandant militar iranian în Bagdad. În contextul crizei, preşedintele SUA, Donald Trump, a cerut Alianţei Nord-Atlantice să se implice mai mult în Orientul Mijlociu.

Urmăriți-ne și pe Facebook

[adrotate group="1"]

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele