Stewardese arestate în Australia pentru trafic cu droguri

31
1 minut de lectură

Stewardesele unui zbor al companiei malaysiene Malindo Air au fost acuzate că au ajutat o rețea internațională de traficanți să transporte heroină și metamfetamină în valoare de milioane de dolari, dinspre Asia către mai multe orașe din Australia, relatează CNN.

Patru femei cu vârste cuprinse între 30 și 50 de ani au fost arestate de către Poliția Federală Australiană, în cadrul acțiunii „Operation Sunrise“ ce a durat șase luni.

„Operațiunea a durat timp îndelungat“, a declarant purtătorul de cuvânt al Comandamentului pentru Crimă Organizată din Cadrul Poliției Federale Australiene, Tess Walsh, precizând că suspectele au efectuat cel puțin 20 de transporturi ilicite de droguri.

„Malindo Air este pregătită să coopereze cu toate autoritățile implicate, atât în Malaysia, cât și în Australia“, se arată într-un comunicat al companiei aeriene.

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele