SUA și corupția de stat

524
Foto: Bogdan Cristel
5 minute de lectură

Ce au discutat cu adevărat secretarul de stat Mike Pompeo și ministrul afacerilor externe al României, Teodor Meleșcanu, în întâlnirea lor de la Washington, din 1 aprilie, și, mai ales, care a fost tonul discuției?

Astfel, cei doi oficiali au abordat o gamă largă de subiecte de actualitate de pe agenda bilaterală, au vorbit despre dezvoltarea şi intensificarea Parteneriatului Strategic, au evaluat prioritățile de securitate transatlantice.

N-a fost ceva deosebit – business as usual, dacă e să ne luăm după comunicatul Ministerului Român al Afacerilor Externe.

De asemenea, ministrul român a adus în discuţie candidatura României la OCDE și a prezentat candidatura României la un loc nepermanent în Consiliul de Securitate al ONU. Și așa mai departe…

Și totuși, ceva s-a întâmplat în spatele ușilor închise.

Aflăm din ce a comunicat partea americană, prin intermediul purtătorului de cuvânt adjunct Robert Palladino. Un comunicat scurt, de doar câteva rânduri, care a pus pe masă, pe un ton sec, o problemă pe care comunicatul părții române a omis să o aducă la cunoștința publicului.

Astfel, aflăm că cei doi șefi ai diplomațiilor „au vorbit în mod special despre agresiunea Rusiei în Marea Neagră și rolul României în securitatea și stabilitatea regiunii Mării Negre. Ei au discutat, de asemenea, despre importanța eforturilor României de combatere a corupției care subminează instituțiile sale democratice și promovează influența malignă a adversarilor”.

Cu alte cuvinte, în contextul politicii sale agresive la Marea Neagră, adversarul se poate folosi de corupția din România pentru a-și promova influența nefastă. Mai rar o exprimare atât de tranșantă în urma unei reuniuni a șefilor diplomațiilor – ceea ce înseamnă că discuția din spatele ușilor capitonate a fost – să spunem – cât se poate de aplicată.

De fapt, Washingtonul indică o abordare nouă asupra fenomenului corupției în România. Până acum, corupția era văzută în contextul relațiilor bilaterale, mai curând ca o piedică în calea investițiilor americane în România.

Acum, fenomenul capătă o conotație strategică, fiind văzut ca un instrument nemijlocit al politicii agresive desfășurate de Rusia la Marea Neagră.

Strategii de la Washington consideră acum că fenomenul corupției devine o amenințare la adresa intereselor americane și occidentale în regiune și nu doar o trăsătură accidentală în societăți cu democrații mai puțin evoluate. Ideea nu este nouă, doar că ea a făcut, iată, pasul din articolele analiștilor în documentele politice de la Departamentul de Stat.

Într-un articol recent apărut în influenta revistă „National Interest”, politologul american Michael Mandelbaum, profesor de științe politice la Johns Hopkins University, numea corupția „noul comunism”.

Potrivit autorului, marea corupție încurajează dictatura, întrucât cei aflați la putere au un puternic interes să rămână acolo pe o perioadă nedeterminată, pentru a continua să fure.

Apoi, marea corupție distorsionează și slăbește economiile, deoarece resursele sunt în mare parte deturnate. Ca și comunismul, corupția generează tiranie și înapoiere economică.

Politologul american pune toate acestea în contextual noilor ambiții regionale ale Rusiei, Chinei și Iranului, state pe care le caracterizează drept „kleptocrații”. Și care promovează corupția în mod instituțional, pentru a-și atinge interesele în regiunile învecinate.

Pentru autor, a combate marea corupție printre aliații din regiune înseamnă a slăbi, de fapt, influențele acestor puteri în regiunile învecinate.

Iar profesorul Mandelbaum nu este primul analist american care pune problema în acești termeni.

Într-un eveniment organizat recent de ambasada SUA la București, analistul Brian Whitmore afirma că, dincolo de dezinformarea dinspre Rusia, actele de corupție reprezintă cea mai mare amenințare la adresa Occidentului. El l-a descris pe Vladimir Putin drept o combinație între un spion și un naș mafiot.

Bine, dar există corupție doar în Rusia, China sau Iran? În definitiv, de ce se consideră Occidentul atât de cinstit încât să dea lecții în Est? Mulți ar putea să întrebe asta – și chiar au apărut astfel de abordări în spațiul public.

Aici trebuie făcută diferența între fraudă și corupția instituționalizată. Tentația de a deturna banii publici, de a beneficia de avantajele funcțiilor sau de sustragere de la plata impozitelor există și în Occidentul bogat. Uneori (cum a fost în cazul ENRON sau în scandalul emisiilor auto), fraudele sunt descoperite și sancționate. Altele nu sunt descoperite sau nu pot fi probate suficient astfel încât să se ajungă la condamnări – democrațiile nu sunt perfecte.

Corupția instituționalizată înseamnă cu totul altceva. Se referă la protejarea de către structurile statului a rețelelor de corupție. Și la punerea lor în acțiune pentru promovarea intereselor agresive ale unor puteri regionale. E mai mult decât a spune că în aceste state există corupție. Statele respective sunt chiar corupția, ele sunt organizate pe o verticală a corupției și caută să o exporte, așa cum statele comuniste căutau să exporte revoluțiile bolșevice.

Acest mesaj este transmis, oficial și fără echivoc, partenerilor de la București, în speranța că vor trage concluziile necesare.

Ovidiu Nahoi
Ovidiu Nahoi, jurnalist român, este redactor șef al Radio France Internationale România. Și-a început cariera în 1990 în cadrul primului post de radio independent din România, Unifan/Uniplus, ca prezentator și redactor de știri.

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele