 
                                    
Annegret Kramp-Karrenbauer, succesoarea cancelarului Angela Merkel, se retrage de la conducerea Uniunii Creştin-Democrate (CDU). Ea a anunţat că nu va participa la alegerile de anul viitor, transmite Mediafax.
Deşi a fost desemnată de Merkel pentru a prelua funcţia de cancelar, Annegret Kramp-Karrenbauer a anunţat că nu va participa la alegerile de anul viitor.
Uniunea Creştin-Democrată a fost criticată după ce a susţinut alegerea premierului landului Turingia, Thomas Kemmerich, alături de partidul de extremă dreapta Alternativa pentru Germania.
Annegret Kramp-Karrenbauer a fost aleasă în data de 7 decembrie în funcţia de preşedinte al Uniunii Creştin-Democrate, în locul Angelei Merkel, după ce a obţinut 517 voturi în scrutinul desfăşurat cu ocazia congresului CDU.