„Suntem Carmen Uscatu și Oana Gheorghiu și facem un spital”

”Ca să faci un spital, trebuie să vrei. Nu e atât de complicat și nici atât de scump”

457
16 minute de lectură

„Suntem Carmen Uscatu și Oana Gheorghiu și facem un spital”. Așa începe orice discuție de-un firesc desăvârșit cu Carmen Uscatu și Oana Gheorghiu, cele două femei care demonstrează că în România se poate construi. Pentru Oana Gheorghiu și Carmen Uscatu, fondatoare ale asociației „Dăruiește viață”, „nu se poate” are efectul invers celui exercitat asupra celorlalți. Cele două sunt și vor să fie creatoare de sistem și recomandă, la nevoie, să fie replicat cu copy-paste. Ele au dovedit că se poate face un spital din simpla voință de a-l construi. Fără sprijinul autorităților, ba chiar în pofida lipsei acestui sprijn. Spitalul pentru copiii bolnavi de cancer este construit exclusiv din donații, într-un proces de o transparență totală asupra circuitului banilor. Oana Gheorghiu și Carmen Uscatu construiesc împreună primul Spital de Oncologie și Radioterapie Pediatrică din România, în curtea Spitalului „Marie Curie” din Capitală, cu fonduri exclusiv private.

Cele două femei aveau un traseu bine centrat personal și profesional până la momentul în care și-au descoperit vocația de „a dărui viață” și de a construi. Ele au decis să ia frâiele în mâini, să nu mai aștepte nimic de la stat, de la cei votați ”să facă”. Prin experiența pe care ele o redau, asumată personal, cele două femei cu gândire de manageri trec exact prin etapele pe care, la scară mult mai mare și cu mult mai multe resurse, autoritățile ar trebui să le parcurgă: voință, responsabilitate, implicare, transparență. Acest traseu este chiar garanția reușitei, spun Oana Gheorghiu și Carmen Uscatu.

Până la momentul zero, în care și-au descoperit ceea ce ele numesc a fi vocație și nu profesie, nu meserie, nu ocupație, Carmen Uscatu era brand manager în departamentul de marketing al unei companii, iar Oana Gheorghiu, director al unei firme de transport internațional.

Despre ceea ce fac acum spun cu simplitate că reprezintă vocația, norocul și misiunea lor pe viață și nu în viață. Ceea ce le-a făcut să se întâlnească a fost un detaliu cât se poate de comun în conviețuirea la bloc: un pichamăr.

Un băiat lăsat să moară într-un spital

Construcția spitalului a început cu demolările făcute în 2017 în curtea Spitalului „Marie Curie”, iar ridicarea propriu-zisă a clădirii a pornit în luna mai a anului trecut. Spitalul are, asemenea oricărui proiect care se respectă, și un termen de finalizare: aprilie-mai 2020.

Totul a început în 2009. De la cazul unui băiețel bolnav de leucemie și de la un mesaj pe mail trimis de mama băiatului care le-a povestit prin ce trece pentru a-și putea trimite copilul la tratament în străinătate.

Ne-a revoltat foarte tare situația prin care trecea această familie pentru că încerca să strângă bani ca să poată pleca la tratament în străinătate, iar statul român părea indiferent și neimplicat total”, își amintește Oana Gheorghiu. „Un băiat era lăsat să moară în spital. Ne-am luptat mai întâi pentru el, să poată pleca în străinătate, după care ne-am dat seama că așa cum este el sunt foarte mulți alții și am spus că trebuie să facem ceva ca să schimbăm situația de la noi, nu să ajutăm doar un caz”, spune Oana Gheorghiu.

Așa începe povestea construcției spitalului din donații și a experienței „Dăruiește viață”, sub auspiciile căreia Oana Gheorghiu și Carmen Uscatu își încep propria poveste de viață. Una care avea să le catapulteze pe o cu totul altă orbită decât cea pentru care cele două economiste, absolvente de ASE, s-au pregătit și pentru care erau cât se poate de bine așezate profesional înainte să-și descopere vocația comună.

Un pichamăr, bată-l vina!

S-au cunoscut la bloc. Din postura de vecine, în condiții nu tocmai favorabile legării unei prietenii. „M-a chinuit cu un pichamăr”, spune Carmen Uscatu arătând cu amuzament spre Oana Gheorghiu. „Mai mult pe fiică-mea”, la vremea aceea, doar un bebeluș. „Fiică-mea dormea încontinuu și doar pe burtă”, își amintește Carmen cu umor. „Și când începea pichamărul, așa cum dormea ea pe burtă, sărea și cădea înapoi. Iar eu nu puteam să vorbesc la telefon, așa zgomot era”, spune ea, cu precizarea că totuși pichamărul „nu acționa decât în orele de program”. Din ceea ce ar fi fost o eternă sursă de sfadă în conviețuirea la bloc, s-a închegat însă o amiciție. Abia după ce Carmen, care stătea cu chirie, s-a mutat, iar Oana a început să plângă, „că așa e ea, mai plângăcioasă”, între cele două a început să se lege adevărata prietenie. Așa au ajuns să petreacă weekendurile împreună cu familiile. Într-un astfel de moment de tihnă le-a găsit scrisoarea mamei cu băiețelul bolnav de leucemie, care căuta cu disperare sprijin. Așa a început și povestea lor.

Autoritățile strălucesc prin absență

Despre relația cu autoritățile, povestește Carmen Uscatu. „Nicio autoritate nu ne-a întrebat ce ne-a apucat de am început să construim spitale. Ne-am dus către ele pentru că noi tocmai vrem să implicăm Ministerul Sănătății în acest proiect, pentru că știm că Ministerul Sănătății are un program cu Banca Mondială de dotare cu aparate de radioterapie a spitalelor care au buncăre în România. Și am cerut să fim incluși în acest program, pentru că noi avem două buncăre (la spitalul în construcție – n.r.) și va fi primul compartiment de radioterapie din România dedicat copiilor bolnavi de cancer, pentru că la ora actuală copiii fac terapie în clinici de adulți sau în clinici private, dacă fac, dacă nu, atunci pur și simplu nu fac. De asemenea, când am luat decizia de a construi în spitalul nostru bloc operator nou, pentru că actualul spital (Marie Curie – n.r.) are un bloc operator care nu a mai fost renovat de la înființare, din anii 80, ne-am dus din nou către Ministerul Sănătății și am solicitat echipamente medicale pentru dotarea blocului operator cel nou. În ambele situații am primit doar promisiuni, dar până acum nimic concret, nu avem semnat un act prin care să avem certitudinea că Ministerul Sănătății se va implica”, spune Carmen Uscatu.

Raportul cu autoritățile nu e marcat însă doar de absență, ci și de o subversivă abordare, dă de înțeles Carmen Uscatu: „Ei cred că minimalizează foarte tare acest proiect. Nu vor să conceapă probabil că în România, pentru prima oară, se construiește un spital dedicat copiilor bolnavi de cancer de un ONG și nu de statul român”.

Explicația acestui comportament al autorităților e simplă pentru Carmen Uscatu: „Cred că e multă incompetență, e multă nepăsare la mijloc”. La lipsa de implicare a autorităților însă contribuie și „cetățeanul român, care nu se revoltă și nu cere mai mult de la cei pe care i-a votat”, crede ea.

Carmen Uscatu amintește că actualul partid de guvernământ a promis în programul cu care a câștigat alegerile că va construi opt spitale regionale. „Nu doar că nu le avem, dar am înțeles că și banii de la Uniunea Europeană au fost refuzați și au decis ei să le facă în parteneriat public-privat. E doar o vorbă aruncată și o amânare a situației.”

Ea face și o radiografie pe scurt a sistemului medical, în strânsă legătură cu starea întregii țări și cu strategia pe care le-o atribuie celor care dețin puterea în România. „Avem spitale neconforme în proporție de 85%, așa cum o arată un studiu publicat recent. Avem spitale în care infecțiile nosocomiale pur și simplu au luat-o razna, dar avem raportări în care suntem sub media europeană de infecții. Eu cred că avem doar o țară dărâmată și avem doar iluzia că în țara asta mai funcționează ceva. Totul este pe sistem de avarie și din păcate politicienii se luptă acum să-și câștige libertatea pe care ar putea-o pierde pentru că au furat. Atacă legile Justiției și nu fac absolut nimic pentru cetățeanul care i-a votat”, spune ea.

Un model care poate fi replicat cu copy-paste

În ciuda faptului că percep țara ca pe o cetate asediată de autorități, cele două femei sunt decise să nu renunțe și, mai mult, să creeze și un model. Unul despre care, spun cu umor, poate fi chiar replicat cu copy-paste. „În primul rând, vrem să facem ceva care într-adevăr să conteze în viața copiilor care vor fi tratați de acum înainte la «Marie Curie», în noul spital. În același timp, credem că vom putea oferi un model, pentru că noi vrem ca spitalul acesta să fie pe o hartă a Europei, un model care apoi să poată fi replicat cu copy-paste, așa cum fac unii în doctorate, de statul român. Pentru că, până la urmă, cred că asta e soluția, nu faptul că noi construim un spital este faptul care va schimba România. Cred că va schimba percepția oamenilor care acum au înțeles că se poate și în România”, spune Carmen Uscatu.

De ce pot două femei să construiască un spital și statul – nu

„Ca să faci un spital, trebuie să vrei. Și dacă vrei să-l faci, îl faci”, spune Oana Gheorghiu, cu simplitatea unui joc de copil.

Nu e atât de complicat și nici atât de scump. Se cheltuie aiurea atâtea milioane de euro în țara asta, încât noi chiar nu înțelegem de ce nu se face un spital”, spune ea.

Spitalul de Oncologie și Radioterapie Pediatrică din Bucuresti , în curtea Spitalului „Marie Curie”
Foto: Agerpres

Spitalul pe care cele două îl ridică din donații este evaluat la 16 milioane de euro și se estimează că tot pe atât ar costa și echipamentele medicale, pentru ca spitalul să fie unul la nivel european.

„De ce nu face și statul român?”, se întreabă Oana Gheorghiu. Ea crede că lipsa de responsabilitate a autorităților este în strânsă legătură cu lipsa de implicare a cetățenilor, care „ar trebui să fie un pic mai exigenți cu cei pe care-i votează și să înțeleagă că acești oameni care se află acolo ar trebui să fie la dispoziția noastră. Ei nu sunt șefii noștri. Ei sunt reprezentanții noștri acolo și noi ar trebui să punem mai multă presiune pe ei, să-i tragem la răspundere de ce nu fac ceea ce au promis că vor face când i-am ales.”

„Nu, nu e greu să faci un spital. Trebuie doar să te implici, să vrei”, conchide ea meditativă. Recunoaște însă că pentru ele două a fost „puțin mai complicat decât ar trebui să fie pentru statul român, pentru că noi nu avem la dispoziție banii, așa cum îi are guvernul, care primește din taxele și impozitele noastre bani și ar trebui să-i cheltuie cu chibzuință. Ceea ce nu face. Pe lângă construcția efectivă, noi trebuie să ne ocupăm să strângem acești bani și să le cerem oamenilor în plus față de taxele și impozitele pe care le plătesc tocmai ca să contribuie și la acest spital”.

Garanția încrederii donatorilor: transparența

Pentru a obține bani de la donatori privați, aceștia primesc la schimb transparență. Este o relație de încredere care se construiește cu beneficiul adăugării fiecărei cărămizi în construcția spitalului. „Oamenii ne cer, la schimb cu banii pe care îi cerem, transparență. Iar noi considerăm că asta este foarte important: să oferim donatorilor și persoanelor juridice, companiilor care ne dau bani această transparență, garanția că banul este folosit pentru scopul pentru care a fost donat”, explică Carmen Uscatu.

Prin analogie cu funcționarea statului și a relației dintre autorități și cetățeni, ea spune că și aceștia „ar trebui să ceară aceeași transparență și pentru banii pe care-i plătesc ca impozite statului român”. Carmen Uscatu spune că și acest model ar trebui replicat și explică și de ce. „Noi avem o platformă de strângere de fonduri care se numește «Bursadefericire.ro», în care oferim trasabilitatea banilor investiți de donatori. Dacă donatorul ne dă luna asta și ne mai dă peste trei luni, și ne mai dă peste un an, toți banii se găsesc acolo, cumulați în platformă, astfel încât el poate vedea exact câți bani are la acest moment și, de asemenea, poate vedea și proiectul în care s-au investit bani, cu toate detaliile. În același timp, facem acele raportări anuale către sponsori și donatori, care există și pe site, în care arătăm câți bani s-au dus direct către un proiect, câți bani sunt cheltuieli administrative, câți bani sunt cheltuieli de comunicare, și încercăm să menținem aceste cheltuieli de comunicare și administrative sub 10% din valoarea întregului proiect. Ei bine, transparența asta ar trebui să o ofere la un moment dat și autoritățile. Dar depinde de noi să cerem lucrul acesta”, spune ea.

De ce eșuează statul

Cu toate acestea, Carmen Uscatu spune că „nu facem nimic excepțional. Doar facem. Ei nu fac. Pe ei îi preocupă – mă refer la parlamentari, la guvernanți, la autorități – propria soartă, propriul interes, foarte personal, material și nicidecum soarta contribuabililor din taxele și impozitele cărora sunt plătiți”. Ea crede că motivul eșecului statului este dat de faptul că „în centrul oricărui sistem din țara asta nu se află omul, din păcate. Ne uităm cum se construiesc drumuri și la câtă nepăsare e față de spațiile verzi, față de locurile de parcare. În spital nu e important niciodată pacientul, e important profesorul. Totul se învârte în jurul oamenilor mari, nu în jurul oamenilor mici aflați în suferință. Când te îmbolnăvești, sistemul medical îți dă un șut în fund și nicidecum nu te ajută, după ce ai contribuit o viață întreagă la acest sistem și l-ai finanțat. Ar trebui să primești la schimb ajutor, nu primești nimic. Totul, cumva, se învârte cum nu ar trebui”.

Pe lângă beneficiul în sine al construirii spitalului, ea crede că au adus „în conștiința publică faptul că acum se poate. Și noi am dovedit cu acest proiect că în România se poate, se pot construi spitale. Cumva, am reînviat speranța oamenilor și credem și sperăm ca lucrul acesta să nu se oprească, să nu fie doar un foc de paie, lucrul acesta să continue și oamenii să ceară mult mai mult de la autorități. Pentru că agenda publică în acest moment e canalizată doar pe propriile probleme ale celor care ne conduc”.

Un proiect pe toată viața

„Proiectul acesta e un proiect pe viață. Nu ne vom opri niciodată. Noi am început pentru un caz pentru care ne-am luptat, deși înainte nu aveam nicio preocupare pentru zona asta, după ce ne-a impresionat acea poveste. Și ne-am imaginat că o să ne luptăm pentru băiatul acesta, că o să plece la tratament în străinătate după toată zbaterea noastră și că ne vom relua viețile noastre. Numai că povestea lui a făcut să aflăm de alte zeci și sute de cazuri. Și am simțit că, deși l-am ajutat pe un băiat, am fi și noi ca statul român care-i lasă baltă pe oameni. Nu ne-am mai putut opri. E un proiect pe toată viața noastră. Va trebui să rămânem acolo, nu o să-l predăm statului român și să se întâmple cu el ce-o fi să fie, ci va trebui să ne implicăm în continuare. Am simțit că asta e vocația noastră”, a spus în final Carmen Uscatu.

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele