Home Life Exit Suspendări, amânări, anulări şi-un afiş… bibliofil!

Suspendări, amânări, anulări şi-un afiş… bibliofil!

0
Suspendări, amânări, anulări şi-un afiş… bibliofil!
6 minute de lectură

Întrerup trecerea în revistă – şi-n revista Reporter global! – a spectacolelor Festivalului Naţional de Teatru 2019 pentru o notă „la ordinea zilei”, a acestor zile de răspândire a epidemiei provocate de blestematul coronavirus. Căci nu se cuvinte ca un Jurnal… să ignore un asemenea „cutremur” din vieţile noastre, cu consecinţe şi asupra domeniul de care se-ocupă, pe care-l „scanează”: cultura.

Căci îngrijorările pe care le impune epidemia, măsurile preventive, deciziile restrictive ale autorităţilor centrale şi locale blochează şi viaţa culturală şi sistemul de învăţământ. Când numărul de pacienţi români infectaţi a început să crească, urcând către 10, apoi depăşind acest prag, şi când s-au anunţat, luni 9 martie, primele măsuri guvernamentale mai drastice pentru limitarea răspândirii epidemiei, interzise fiind toate reuniunile la care ar urma să participe mai mult de 1.000 de persoane, au venit, rând pe rând, veştile despre suspendări de evenimente, amânate sau anulate, închideri de instituţii, renunţări la călătorii ş.a.m.d.

Exemple:

Au început anunţurile de suspendare sau amânare a unor festivaluri, concerte, alte evenimente adresate unor categorii largi de public. Reprezentaţiile bucureştene ale cutărei trupe ruseşti au fost anulate.

În toată ţara au fost suspendate cursurile şcolilor şi liceelor.

În primă instanţă au procedat la fel universităţile de medicină, ai căror profesori adeseori şi practicieni activi şi-ai căror studenţi fac în mod obişnuit practică în instituţiile de sănătate publică. S-a alăturat imediat Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative – SNSPA, poate ca efect al profilului, al sensibilităţii faţă de funcţionarea spaţiului public. S-a discutat şi despre altele, pe măsură ce îngrijorarea generală creştea, ca şi tensiunea din societate, simptomele de isterie colectivă şi de panică acumulându-se şi ele, galopant. Universitatea din Bucureşti, la care predau, a rezistat câteva zile, anunţând că nu se vor întrerupe cursurile. Studenţii au început să ne dea telefoane şi să ne scrie mesaje, întrebându-ne pe noi, profesorii, dacă ne mai ţinem orele. În dimineaţa zilei de miercuri 11 martie a venit anunţul: suspendare!

Şi tot luni 9, înaintea anunţului guvernamental, Primăria Capitalei a anunţat suspendarea tuturor activităţilor culturale din instituţiile din subordine: nu se mai joacă spectacolele programate în teatre, nu se mai cântă, s-au anulat vernisajele, totul s-a blocat. Justificat, oare? Căci în muzee şi-n galerii nu se-adună decât arareori suta de oameni la deschiderile ori la-nchiderile festive de expoziţii, iar sălile în care se pun în scenă piese au relativ puţine locuri, câteva sute sau doar zeci, cea mai încăpătoare din Bucureşti fiind cea Mare a Naţionalului, cu doar 900 de scaune… În orice caz, primăriţa aflată în goană după realegere, disperată la gândul c-ar pierde în faţa candidatului unic al dreptei coalizate împotriva sa, a „interpretat” scena foarte „teatral”, pozând în mamă salvatoare a oraşului şi-a naţiei, îmbrăcată în negru şi machiată „palid”, ca-n ajun, când îşi intrase prima oară în „rol”, la un post de televiziune care-o susţine propagandistic, cu nelipsita cruciuliţă de „bună creştină” la gât, mimând, cu glas ferm, o atitudine de maximă responsabilitate, apărătoare a „oamenilor”, a „bucureştenilor”, vizionară a unei iminente Apocalipse, drept care-a impus cele mai severe restricţii şi-a cerut imperativ guvernului să procedeze la fel, stârnind – adică – panică din poziţia sa de politiciană a actualei opoziţii şi cerându-le acţiuni în aceeaşi cheie adversarilor, obligaţi – dimpotrivă – de funcţiile lor de mare răspundere socială să tempereze populaţia, să transmită încredere, să îndemne la calm, să nu acţioneze disproporţionat.

La Muzeul Naţional al Literaturii Române ţin de câţiva ani dezbaterile culturale săptămânale pe care le organizez de mult mai mult timp (mai exact din 1994, cu o pauză în intervalul 1998-2008) sub genericul Cafeneaua critică; iar Muzeul se află în subordinea Primăriei Generale a Capitalei, deci activitatea i-a fost suspendată: nu se mai poate organiza nici un eveniment cu public! Instituţia rămâne deschisă şi accesibilă doritorilor, dar… nu în grupuri, indiferent de dimensiuni! La Cafeneaua mea critică asistă între 15-20 şi 50-60 de cetăţence şi cetăţeni, studenţi, masteranzi, doctoranzi, public cultural liber, rareori mai mulţi, oricum nu mult mai mulţi. Degeaba: totul se suspendă, fără apel şi fără nuanţe. Pregătisem pentru joi 12 martie o ediţie cu şi despre pictorul şi artistul performativ Dumitru Gorzo. Compusesem un anunţ al serii, iar designerul Vlad A. Arghir îmi trimisese afişul ca „fişier grafic”. Urma să difuzez informaţia luni. Dar totul s-a suspendat, aşa încât şi Cafeneaua critică intră în vacanţă obligatorie! Stabilisem cu Dumitru Gorzo, întors de curând în ţară de peste Ocean, în pendularea sa între Bucureşti şi New York, să facem discuţia de joi 12 martie după ce aflasem în săptămâna precedentă vestea suspendării Târgului de carte de la Londra/ London Bookfair, unde, la invitaţia Institutului Cultural Român, urma să particip la o serie de dezbateri şi lansări de cărţi româneşti. Dacă nu mai zbor spre Londra, să-mi ţin acasă, în urbea natală, Cafeneaua critică! Nu se mai poate! Profit acum de ocazie şi public măcar afişul, care-şi va putea revendica statutul… bibliofil, de raritate promoţională: rămas nefolosit în ordine practică, iată-l – totuşi – semnificativ în ordine simbolică, nu-i aşa? ■

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here