Sute de persoane evacuate după ce un vulcan a început să erupă

247
1 minut de lectură

Autoritățile peruviene au evacuat sute de persoane care locuiesc în apropierea unui vulcan din sudul țării, după ce acesta a început vineri să erupă, informează Euronews, preluat de Mediafax.

Institutul peruvian de Apărare Civilă (Indeci) a solicitat evacuarea populației după ce vulcanul Ubinas, cel mai activ din țară, aflat în regiunea Moquegua, a început să erupă. Vulcanul a împrăștiat cenușă pe o rază de 25 de kilometri, afectând cel puțin opt zone locuite.

„Se iau măsuri în legătură cu aproximativ 1.000 de persoane care trăiesc în zonele din jurul vulcanului Ubinas, astfel încât acestea să fie transferate în adăposturi”, a declarat directorul Indeci, Jorge Chavez, pentru postul local de radio RPP.

Ministerul Educației a anunțat că în localitățile aflate în apropierea vulcanului cursurile au fost suspendate, iar populația a primit măști și ochelari de protecție din cauza cenușii și a gazelor toxice emanate de vulcan.

Institutul peruan de Geofizică (IGP) a anunțat că vulcanul a început să erupă vineri.

În regiunea sudică a statului Peru există 12 vulcani activi, iar țara se află în așa-numitul „Cerc de foc al Pacificului”, o regiune cu o activitate vulcanică și seismică intensă.

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele