Dintre toți președinții pe care i-a avut până acum România, Klaus Iohannis pare să fie cel mai pragmatic. Nicio mișcare în plus, un minimum de efort pentru un maximum de efect, întinderea corzii până stă să se rupă, cam acestea ar fi coordonatele în care lucrează șeful statului. Inclusiv pentru un nou mandat.

 La începutul mandatului actual, Klaus Iohannis avea deja viziunea a ce va lăsa în urmă. „România nu are voie să rămână țara proiectelor mereu începute și niciodată terminate, de la Constituție la autostrăzi, țara vorbelor frumoase și a faptelor puține, țara care face legi pentru prezent, nu pentru viitor, pentru interese particulare, nu pentru binele comun. România nu poate să rămână țara așteptărilor mari și a rezultatelor mici, țara timpului irosit și a oportunităților ratate. Și nu va rămâne. Vreau ca la sfârșitul mandatului meu oamenii să vadă că în România proiectele se duc la bun sfârșit, că am construit instituții solide, că am făcut legi și reguli durabile. Vreau ca la sfârșitul mandatului meu să avem satisfacția de a fi valorificat fiecare șansă și de a fi lăsat în urmă o Românie mai puternică și mai unită”, spunea Iohannis.

Dacă socoteala din 2014 se potrivește cu cea din 2019, judecă fiecare. Și votează în consecință. Până pe 10 noiembrie însă, ziua primului tur al prezidențialelor, Klaus Iohannis nu se dezminte și acționează în ritmul care l-a consacrat.

Suspansul continuă

Are de dat răspunsul în privința celor doi miniștri propuși prin remaniere: Ramona Mănescu la Externe și Nicolae Moga la Interne. E de așteptat să dea răspunsul în ultima zi a termenului prevăzut de lege și, și mai așteptat, să-i refuze pe cei doi. Dincolo de motivele pe care le poate găsi cu ușurință, bătălia electorală aproape că îl obligă să nu îi accepte.

Tăcerile președintelui sunt sparte în răstimpuri punctual, pe teme delicate, care îi pot servi din punct de vedere electoral. Bunăoară, a promulgat public legea electorală, care cuprinde facilități pentru ca românii din străinătate să voteze în condiții normale. În plus, a adus alături de el UDMR-ul și reprezentanții celorlalte minorități din parlament pentru a semna pactul de consolidare a parcursului european al României. A subliniat că singurele partide care nu au semnat documentul sunt PSD și ALDE, trasând astfel din nou o linie între forțele binelui și cele ale mai puțin binelui.

Clarificări esențiale

Dar mai presus de toate, a plusat pe tema referendumului și a deciziei CCR care spune că „aprecierea oportunității măsurilor de amnistie și grațiere colectivă ori grațiere individuală revine Parlamentului, respectiv Președintelui României și nu poate fi impusă o interdicție generală și valabilă ad aethernam (la etern – n.red.) de acordare a acestora în privința anumitor infracțiuni”. Or, se știe, una dintre întrebările referendumului din 26 mai a fost chiar referitoare la interzicerea grațierii și amnistiei pentru faptele de corupție. Șeful statului a ținut să spulbere interpretările că această decizie a Curții dinamitează practic referendumul. „În urmă cu câteva zile, CCR a decis că nu e nevoie de modificarea Constituției pentru interzicerea amnistiei și grațierii. În 26 mai, eu nu am întrebat cetățenii dacă e nevoie de modificarea Constituției. E nevoie de voință politică pentru implementarea referendumului”, a conchis Klaus Iohannis. Și a adăugat, ca temă obligatorie: „CCR a validat încă de luna trecută rezultatele referendumului, fapt ce face ca acest demers cerut de societate să fie pe deplin constituțional. Repet, CCR a validat referendumul. E datoria partidelor parlamentare de a transpune în legislație voința cetățenilor”. Cu alte cuvinte, clarificând situația, a transformat în avantaj ceea ce risca să devină o criză, sub tirul critic al oponenților.

Tăriceanu contraatacă: atenție la ispita populismului

Și dacă PSD suflă și în iaurt, când e vorba de justiție, și evită să intre mai ales cu președintele în discuții pe acest subiect, cei de la ALDE nu au complexe. Contracandidat și el al lui Klaus Iohannis la prezidențialele din toamnă, Călin Popescu Tăriceanu merge direct la țintă: „În urmă cu ani, o decizie a CCR a stabilit că președintele poate adresa poporului întrebări legate de orice problemă imaginabilă. Totuși, chiar Constituția stabilește că există limite ale revizuirii ori că cetățenii nu au drept de decizie în anumite probleme, cum ar fi taxele și impozitele, tratatele internaționale ori amnistia și grațierea. Interzicând dreptul cetățenilor la inițiativă legislativă pe aceste teme, Constituția, cel mai important contract social al unei societăți, pune la adăpost anumite domenii extrem de sensibile de ispita populismului.

Care ar fi, spre exemplu, răspunsul cetățenilor la un referendum pe tema eliminării tuturor taxelor?

Klaus Iohannis știa cu precizie că întrebările sale sunt neconstituționale; știa că rezultatul unui referendum nu poate «fenta» interdicția de legiferare sus-pomenită. El a vrut doar să forțeze Parlamentul ori CCR să se contrapună «voinței poporului», cum o numește el, și să se înfățișeze drept unicul susținător al acesteia. O manevră pur electorală de cea mai joasă speță, pentru că Iohannis are mare nevoie de dușmani imaginari în drumul spre al doilea mandat.

Nu poți forța legiferarea împotriva Constituției, dacă însăși Constituția îți interzice să legiferezi!”. Și ca lucrurile să fie și mai clare, Călin Popescu Tăriceanu are și soluția: „Ca atare, rămâne cum am stabilit: Klaus Iohannis, demisia imediată!”.

Dar Klaus Iohannis merge mai departe, cu tăceri și ieșiri sporadice. Cu siguranță că va deveni însă mai activ spre toamnă. Până atunci, are de calculat. Legile fizicii nu se potrivesc mereu cu cele ale politicii. Greu de crezut că ar putea rata turul al doilea. Întrebarea e cine l-ar avantaja mai degrabă în turul al doilea: Dan Barna de la USR-PLUS sau Viorica Dăncilă, cu PSD? Și cine i-ar mai putea fi aproape?…