Teatrul politic amenință să distragă Europa în 2019

Dar megatendințele alarmante abundă

55
7 minute de lectură

Charlemagne

Ediția tipărită | Europa
3 ianuarie 2019

ATUNCI CÂND ISTORICII vor privi înapoi la Europa din 2019, ce vor spune? Mulți vor discerne, fără îndoială, un punct de cotitură. Nu doar că Marea Britanie părăsește UE, dar în mai alegătorii din restul celor 27 de state membre vor alege un nou Parlament European și vor pune capăt majorității de care cele două mari grupuri politice tradiționale – creștin-Democrații și social-democrații – s-au bucurat în vechea societate. Alte evenimente electorale vor întări acest narativ. O Danemarcă din ce în ce mai nativistă merge la urne în primăvară; în noiembrie, Polonia se confruntă cu alegeri generale care divizează opinia publică; iar în septembrie, partidul Alternativa pentru Germania, de extremă dreapta, pare gata să avanseze în patru landuri est-germane.

Anul acesta este deci o scenă pe care se va juca o mare dramă politică. Va fi o ciocnire de idei. O Europă defensivă de state naționale creștine se va confrunta cu o Europă post-modernă și din ce în ce mai integrată, deschisă față de imigrare și globalizare. Personalități mari, teatrale, vor defila pe această scenă și se vor dezlănțui. Viktor Orban, prim-ministrul Ungariei, și Matteo Salvini, ministrul de interne al Italiei, îi vor provoca pe Emmanuel Macron, președintele Franței – care a spus că cei doi au dreptate să „mă vadă ca pe principalul lor adversar – și pe Angela Merkel, cancelarul demisionar al Germaniei. Macron și, în mai mică măsură, Merkel se vor angaja în dueluri cu Orban și cu Salvini pe totemuri culturale, cum este rolul islamului în societatea europeană, precum și pe dileme de politică, cum este imigrația, statul de drept și viitorul integrării europene. Mass-media va accentua toate astea.

Nimic din astea, totuși, nu va fi atât de clar cum pare. Viziunea federalistă a lui Macron desprre Europa a sucombat, cel puțin acum, în fața rezervelor Germaniei, născute din probleme interne. Merkel și Orban fac parte din același grup din Parlamentul European, iar Manfred Weber, candidatul partidului său pentru președinția Comisiei Europene, are state vechi de indulgență față de autocratul maghiar. Salvini mai mult latră decât mușcă: el cunoaște limitele apetitului electoratului său, în majoritate din clasa de mijloc, de a da cu bomba în Europa. Și cu toate discursurile despre un mare front naționalist-populist, presupușii săi protagoniști se ceartă pe probleme fundamentale, cum este distribuția imigranților între țări. În orice caz, o mare parte din retorica ambelor tabere este simbolică și doar pentru uz intern. De pildă, disputa actuală dintre Macron și Salvini legată de împrumutarea pentru Franța a tablourilor lui Leonardo da Vinci (un italian, ale cărui lucrări, spune Salvini, ar trebui să rămână în Italia). Stă de asemenea mărturie bătălia politică de șicană, recentă, din Germania, pe subiectul dacă un ministru al imigrației a avut sau nu dreptate să nu includă cuvântul „Crăciun” pe felicitările de Crăciun.

EP plenary session – Votes

Adevărul simplu este că politica europeană va continua să fie confuză în 2019. Populiștii vor obține câștiguri în alegeri și vor continua să se insereze în curentul principal. Familiile politice tradiționale vor continua însă să exercite o mare putere. Niciuna dintre tabere nu va avea o victorie decisivă.

Dincolo de lumina rampei

Iar în timp ce clasa politică din Europa va fi obsedată de bătăliile sale în parte artificial create, dar de-a dreptul inconclusive, se vor întâmpla lucruri care merită atenția, dar de care nu se va bucura suficient. Continentul va ajunge la tot felul de puncte de cotitură reale, în 2019. India va devansa probabil atât Marea Britanie, cât și Franța, pentru a deveni a cincea mare economie a lumii. Confruntarea dintre America și China, combinată cu influența crescândă și deloc subtilă a Chinei în Europa, ar putea să-i forțeze pe europeni să ia în considerare compromisuri dificile între cooperare și confruntare cu Beijingul. Retragerea trupelor din Orientul Mijlociu decisă de președintele Donald Trump îi va obliga să desfășoare mai multe forțe proprii.

Europenii s-ar putea să se confrunte cu o dilemă practică similară în Marea Azov, lângă Crimeea, unde Rusia încearcă să închidă porturile ucrainene și să împingă Kievul în căutarea unui ajutor spre Vest – în același timp în care Moscova își întărește trupele și rachetele la Kaliningrad, enclava sa dintre Polonia și Lituania. Voința Europei de a umple golul lăsat de o Americă revizionistă ar putea fi pusă de asemenea la încercare în Vestul Balcanilor, unde revolta mocnită din Serbia și transferurile problematice de terenuri între țări care au vărsat sânge pentru pământ în istoria recentă ar putea să semnaleze o întoarcere la instabilitate și violență.

Pe plan intern, imaginea nu este cu mult mai fericită. Continentul nu își reformează destul de repede statele providențiale ca să poată ține pasul cu îmbătrânirea societăților. În Europa Centrală mai ales, isteria legată de imigranți ignoră o amenințare mult mai gravă la adresa „statelor naționale creștine”: moartea lentă prin emigrare și ratele scăzute ale natalității. Într-adevăr, în ciuda discuțiilor aprinse legate de imigrație, Europa nu are nicio dezbatere serioasă despre politicile sale frontaliere și relațiile cu vecinătatea apropiată, într-o epocă de schimbări climatice, a ascensiunii Africii și a unor mișcări fără precedent de oameni.

Pentru a putea rezolva toate acestea, Europa are nevoie de o bază economică puternică. Dar încetarea stimulentelor monetare ale Băncii Centrale Europene, combinată cu semnele că economia Europei încetinește, ridică mari semne de întrebare despre viitorul euro pe care prea puțini sunt cei care le iau în serios, mai ales în Germania. Dezbaterea legată de bugetul pe termen lung al UE, care trebuie convenit în viitoarele 18 luni, dă semne de lipsă cumplită de gândire strategică privind problemele cărora UE ar trebui să le dea prioritate în anii 2020. Între timp, continentul rămâne în urma Americii și a Chinei în cursa pentru noile tehnologii care folosesc inteligența artificială.

Dacă aceste subiecte vor fi prea puțin discutate în anul acesta, europenii serioși ar putea să se consoleze cu faptul că America – cu fluxul său de știri condus de contul prezidențial de Twitter – nu stă nici ea mai bine. Și totuși, America poate să își permită asta mai mult. Periferia Europei este mai amenințătoare. Demografia și puterea sa industrială sunt mai fragile. De aceea, expunerea sa la megatendințe este mai mare, pe cale de consecință. Un continent care își face probleme cu felicitările de Crăciun, în loc să se ocupe de ceea ce contează realmente, riscă să plătească un preț mare.

Acest articol a apărut în secțiunea Europa din ediția tipărită a The Economist, sub titlul „Continentul primadona”

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele