Ordonanța de urgență 114/2018 a venit ca un duș rece în plină iarnă. Pe neașteptate, fără consultări și fără studii de impact. De altfel, cel mai bun exemplu în acest sens este modul în care a reacționat Banca Națională a României. A primit cererea de la Ministerul Finanțelor pentru a-și exprima un punct de vedere față de suprataxarea activelor bancare, cu doar câteva zile înainte de apariția actului normativ, și a trimis o analiză consistentă și argumentată, care, bineînțeles, a fost ignorată.
Fără îndoială, pentru mediul de afaceri sau, mai exact, pentru o serie de domenii ale economiei, ordonanța este o oroare. Cuvântul nu este prea tare. Trebuie să ne gândim că ordonanța face toate nebuniile la care o economie normală nici nu se poate gândi, darămite să le aplice. Pune o taxă pe activele băncilor, calculată în funcție de un parametru de piață, adică fără ca o bancă sau alta să poată influența semnificativ indicele pieței. Introduce o taxă pe cifra de afaceri a companiilor din domeniul energiei electrice, a gazelor naturale și din telecomunicații. Vine cu cerințe aberante privind capitalizarea companiilor care administrează fondurile de pensii private. Cerințe atât de exagerate, încât au toate șansele să îi scoată din piață pe unii dintre administratorii de pensii private.
Efectele în piață, cele care pot fi anticipate la acest moment, vor fi dezastruoase. Majoritatea băncilor vor trece în roșu, adică nu vor mai avea profit și se vor afla sub limita ratei de solvabilitate, fapt care va necesita aport de capital. Rămâne de văzut dacă băncile-mamă vor decide să vină cu bani de acasă, pentru că există și posibilitatea ca unele bănci să renunțe la activitatea din România sau să transforme banca locală în sucursală sau filială. În scrisoarea trimisă de BNR către Ministerul Finanțelor, se ia în calcul și posibilitatea ca statul să fie nevoit să salveze financiar unele bănci. Ar putea fi o criză indusă de măsura guvernului de a suprataxa băncile. Iar ca tabloul să fie complet, trebuie spus că, în acest moment, metodologia de suprataxare este total neclară, în sensul că nimeni nu înțelege felul în care se va aplica și plăti taxa pe active, trimestrial sau anual.
Nici plafonarea tarifului la gaze naturale nu este ceea ce s-ar putea crede. Adică, un plafon de preț aplicat producătorilor români de gaze naturale nu exclude ca furnizorii și distribuitorii să jongleze cu tarifele la consumatori, casnici sau industriali. În plus, prin plafonarea prețurilor producătorilor autohtoni intră în jocul pieței importatorul. Care, prin diverse strategii, își poate mări substanțial cota pe piața românească. Deci, pentru următorii trei ani, compania rusească Gazprom ar putea avea un cuvânt important de spus pe piața românească de gaze naturale.
Ordonanța introduce schimbări majore ale formei de taxare.
În sensul că aplică metode neortodoxe, pe cifra de afaceri, pentru anumite domenii, considerate, probabil, prea profitabile și prea bănoase. Dincolo de elementele noi de taxare introduse prin ordonanța de la sfârșitul anului trecut, fondul problemei este și mai îngrijorător. Toate măsurile fiscale sunt, de fapt, împotriva pieței libere și abuzive la adresa companiilor, în sensul că le subminează baza de profit, distorsionează piața și obligă firmele să plătească mai mult sau să închidă afacerea. Din acest punct de vedere, ordonanța este de tip hold-up.
Tabloul general seamănă cu ceea ce s-a întâmplat în Ungaria. Acolo unde guvernul a decis în anul 2010 să introducă o taxă pe cifra de afaceri a companiilor din sectorul de retail, energie și din industria telecom și să taxeze activele bancare. Măcar ungurii au aplicat taxa direct pe active, fără să o mai lege de un indicator de piață, precum dobânda de pe piața interbancară. În Ungaria, efectul a fost că unii investitori și o serie de capitaluri au părăsit economia maghiară. Interesant este că măsurile de suprataxare s-au aplicat în Ungaria pe termen limitat, trei ani, la fel cât se va menține și în România plafonarea tarifului la gaze naturale.
În pofida dezastrului pe care îl induce în economie, ordonanța poate avea o bună bază de susținere populistă. Cu certitudine sunt mulți români care cred că băncile merită să fie pedepsite. Mulți români cred probabil că este bine să plafonezi tarifele la gaze și energie electrică și că această măsură le va aduce facturi mai mici. Mulți români cred că firmele de telecomunicații merită penalizate, pentru că și așa au tarife prea mari și câștigă prea mulți bani de pe urma clienților.
Dacă, din punct de vedere economic, ordonanța este în multe zone aberantă, politic, ea răspunde perfect electoratului PSD-ALDE. Un electorat care crede că firmele multinaționale obțin profituri imense în România pe care le trimit în alte state și, ca atare, merită să fie suprataxate. În locul acestei retorici sterile, ar fi mult mai eficient ca fiscul să aplice metodele deja consacrate pentru a constata și penaliza eventualele optimizări fiscale agresive.
Următoarea perioadă ne va aduce primele răspunsuri legate de modul în care companiile vor transfera asupra consumatorilor taxele noi impuse prin ordonanță. Există, așadar, șanse mari ca la nivel economic măsurile ordonanței să deterioreze grav climatul de afaceri și situația companiilor. Dar, la nivel politic, guvernarea tot mai populistă are șanse la câteva puncte în plus în rândul propriului electorat.
