Teodor Meleșcanu a fost ales președinte al Senatului în turul II

98
2 minute de lectură
Foto: Bogdan Cristel

Senatorul ALDE Teodor Meleșcanu a fost ales președinte al Senatului, obținând în turul II 73 de voturi. Propunerea aparține PSD, relatează Mediafax.

„134 senatori și-au exprimat votul. două voturi au fost nule. Teodor Meleșcanu 73 voturi. Gorghiu 59 de voturi. Ca urmare a faptului că a întrunit la al doilea tur de scrutin votul majorității senatorilor prezenți este ales în funcția de președinte al Senatului, domnul Teodor Meleșcanu“, a anunțat senatorul USR George Dircă, membru în comisia de numărat al voturilor.

Alina Gorghiu le-a mulțumit senatorilor pentru susținere.

„E o bătălie pe care din punctul meu de vedere a pierdut-o PSD. Ați pierdut șefia Senautului pentru un om din alt grup parlamentar. Mă bucur că putem spune ferm că partidele de opoziție au dat dovadă de coerență, de coeziune și au făcut un prim pas pentru succesul moțiunii de cenzură“, a afirmat Gorghiu, după rezultatul votului.

La primul tur au fost 67 voturi pentru Teodor Meleșcanu, 49 pentru Alina Gorghiu, 13 pentru Ion Popa și cinci voturi nule.

Potrivit articolului 23 din regulamentul Senatului: „Preşedintele Senatului este ales, prin vot secret, cu buletine de vot pe care sunt înscrise, în ordinea descrescătoare a mărimii grupului parlamentar, numele şi prenumele tuturor candidaţilor propuşi de liderii grupurilor parlamentare. Fiecare grup parlamentar poate face o singură propunere. Este declarat ales preşedinte al Senatului candidatul care a întrunit, la primul tur de scrutin, votul majorităţii senatorilor prezenţi“.

Totodată, regulamentul prevede că „dacă niciun candidat nu a întrunit numărul de voturi necesar se organizează noi tururi de scrutin, la care participă primii 2 candidaţi care au obţinut cel mai mare număr de voturi sau, după caz, toţi candidaţii care s-au clasat pe primul loc, la egalitate de voturi, ori primul clasat şi toţi candidaţii care s-au clasat pe locul al doilea, cu un număr egal de voturi. Este declarat ales preşedinte al Senatului candidatul care a obţinut votul majorităţii senatorilor prezenţi. Constatarea rezultatelor votului şi întocmirea procesului-verbal se fac de către o comisie constituită din câte un reprezentant al fiecărui grup parlamentar“.

La 2 septembrie Călin Popescu Tăriceanu a demsionat din funcția de președinte al Senatului, interimatul fiind preluat de senatorul PSD Șerban Valeca.

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele