Teodorovici îl compară pe Dragnea cu un copil care greșește: „Îl dai afară din familie?”

23
2 minute de lectură

Președintele executiv al PSD, Eugen Teodorovici, le-a spus colegilor de partid din Dolj, în cadrul conferinței de alegere a noii conduceri a filialei, că Liviu Dragnea „a fost al nostru” și l-a comparat cu un copil care greșește în casă.

Președintele executiv al PSD, Eugen Teodorovici, le-a vorbit colegilor de partid din Dolj, în cadrul conferinței de alegere a noii conduceri a filialei, despre atacurile la adresa membrilor partidului, pe care le consideră tot mai frecvente.

El a amintit despre protestatarii care întâmpină delegațiile guvernamentale în țară și a spus că membrii PSD sunt acuzați zi de zi că sunt hoți sau criminali.

Eugen Teodorovici a vorbit și despre Liviu Dragnea, cu care admite că nu a avut o relație foarte bună, dar despre care spune că „a fost al nostru, cu bune și cu rele”.

„Ne-au făcut inclusiv să ce, să nu putem să pronunţăm numele preşedintelui Dragnea. De ce? Am spus-o şi la televizor, n-am avut o relaţie bună cu Liviu Dragnea, toată lumea o ştie. (…) A fost al nostru, cu bune şi cu rele, a fost al nostru. Un copil care îți greşeşte în casă, sparge farfuria sau ceaşca cu cafea, îl dai afară din familie? Nu, îl chemi, îl înveţi, îi spui ce are de făcut, data viitoare să nu mai greșească și asta e. Așa și cu noi. Ce-a făcut bun nu putem să contestăm și a făcut multe bune”, a spus Eugen Teodorovici.

„Să nu ne fie teamă să spunem ce avem de spus”, au fost cuvintele cu care președintele executiv și-a încheiat acest fragment al discursului și a fost aplaudat de membrii PSD prezenți în sală.

La conferința de alegeri, desfășurată marți la Craiova, Claudiu Manda a fost reconfirmat la conducerea filialei PSD Dolj.

Liviu G Stan
A fost redactor al revistei “Obiectiv Cultural”, iar în prezent este redactor web al publicaţiei Reporter Global, partener sindicalizat al The Economist. A publicat interviuri, editoriale, eseu, reportaje, cronici literare, antropologie urbană, poezie, proză în „Obiectiv Cultural”, „Orizont”, „Cultura”, „Tiuk”, „Europa”, „Timpul”, “Antares”, “Viaţa Românească”, “Revista de suspans”, “Observator Cultural”, “Discobol” etc. A debutat în volum în 2008 – „Yima”, poeme, Ed. Brumar. Este prezent în antologia „Alertă de gradul zero în proza scurtă românească”, Ed. Herg Benet, 2011.

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele