The Guardian: De ce nu este uşor să fii un tânăr de stânga în Europa de Est

15
8 minute de lectură

„Un comunist e cineva care l-a citit pe Marx, un anticomunist e cineva care l-a înţeles pe Marx“, glumeşte un intervievat în cartea „Secondhand Time“ a laureatei premiului Nobel Svetlana Alexievici, care urmăreşte efectul dezintegrării URSS-ului asupra vieţii indivizilor, scrie Paula Erizanu, scriitoare din Republica Moldova stabilită în Regatul Unit.

Acelaşi gând l-am avut toată viaţa mea de copil şi adult în fosta republică sovietică Moldova. Bunicii mei au fost victime ale represiunii staliniste – bunicul şi-a pierdut tatăl şi trei fraţi în foametea pusă la cale de stat în 1946-1947.

Bunica, o profesoară, a fost dată afară pentru că îşi îngropase cu o cruce creştină o fiică moartă la patru luni. Părinţii mei tocmai terminaseră facultatea când au fost deschise publicului arhivele sovietice, în vremea politicii de perestroika.

Când au aflat că lagărele de muncă fuseseră la origine ideea lui Lenin, iar nu a lui Stalin, cum credeau ei, părinţii mei au simţit că trăiseră o minciună. Acum aveau dovada că şi Lenin scrisese cu cinism despre spânzurarea chiaburilor – adică ţărani „bogaţi”, care uneori nu trebuiau să deţină decât o vacă ori câteva oi pentru a se califica la categoria „duşmani ai poporului”.

O parte dintre acestea explică de ce generaţia părinţilor mei nu poate fi de partea social-democraţiei (deşi, argumentează ei, mai ai nevoie şi de petrol şi bani pentru a o face să se întâmple). „Noi ştim cât de uşor se poate abuza de ideile de stânga şi se poate degenera în totalitarism”, mi-a spus un prieten de familie.

Din contră, eu lucrez la un roman istoric despre feministe idealiste sovietice care au colaborat cu Stalin. Şi m-am înscris într-un club de lectură al „Capitalului” lui Marx, înfiinţat de amici şi activişti de stânga în Moldova. Suntem cu toţii suficient de tineri pentru a nu fi avut experienţa directă a comunismului sovietic.

Noi asociem stânga mai degrabă cu Bernie Sanders decât cu gulagurile. Îl citim pe antropologul marxist David Harvey şi postăm bucuroşi meme cu Marx spunând „Ah, la dracu’, am uitat de natura umană”, însă ne opunem autoritarismului şi corupţiei guvernamentale la fel de mult ca bunicii noştri.

Suntem totodată mai critici faţă de societăţile occidentale şi avem îngrijorări legate de condiţiile de muncă, de puterea marilor companii şi de accesul la servicii sociale şi spaţii publice.

Stânga de tip occidental se dezvoltă în rândurile unei mici minorităţi de tineri din Europa Est, prin intermediul grupurilor civice, a cooperativelor artistice, a fanzinelor, a editurilor independente, a platformelor online şi a unor partide minuscule formate din universitari. Principala lor critică adresată societăţilor contemporane est-europene este ascensiunea inegalităţii. Şi au argumente valide.

De la căderea Zidului Berlinului, în ciuda faptului că statele est-europene au devenit mai bogate, săracii din aceste ţări au devenit şi mai săraci, iar bogaţii şi mai bogaţi. În anii ’80 veniturile totale ale celei mai sărace jumătăţi a populaţiei est-europene echivalau cu 25-35% din PIB.

De la căderea comunismului această cifră a scăzută şi până la 17% în unele ţări. Ţara cu cea mai mare inegalitate din regiune e Rusia, unde cei mai bogaţi 1% câştigă acum 27% din PIB – o creştere dramatică de la 3,5% înaintea dispariţiei Cortinei de Fier.

Dar dacă în Vest soluţiile propuse de stânga pentru inegalitate sunt clare, în Europa de Est e mai complicat. În Regatul Unit, unde am trăit în ultimii şapte ani, aş putea vota pentru verzi ori laburişti, însă în Moldova sau România aş fi de centru.

Iar asta pentru că inamicul comun cel mai mare în întreaga Europă de Est, indiferent de spectrul politic, este corupţia guvernamentală. Şi dacă partidelor liberale de centru-dreapta pro-UE le lipsesc multe răspunsuri, ele au fost măcar mai dedicate luptei anticorupţie.

Fosta coaliţie de centru-dreapta a fostului preşedinte român Traian Băsescu a înfiinţat o direcţie naţională anticorupţie care, cu toate tarele lui, a reuşit să trimită după gratii unele dintre cele mai influente personaje politice corupte, fiind considerat un model de succes pentru regiune.

În Moldova, partidul Acţiune şi Solidaritate al premierului Maia Sandu e primul partid care este pe deplin transparent în privinţa surselor sale de finanţare.

Nivelul scandalos al corupţiei combinat cu moştenirea comunistă face ca politica din Europa de Est să nu poată fi cartografiată cu uşurinţă pe modelul familiar al spectrului stânga-dreapta care explică comportamentul alegătorilor într-o mare parte a Europei de Vest.

E mult mai încurcat de atât. Idealurile şi lozincile de stânga poartă povara totalitarismului, dar sunt totodată deturnate de populişti pentru a câştiga alegerile şi pentru a-i exploata pe cei săraci şi pe cei bătrâni.

Nostalgici după tinereţea lor, alegătorii care trăiesc din pensii de stat sunt adesea cumpăraţi cu o pereche de ciorapi sau o pungă de făină, şi cu promisiunea că vor veni şi mai multe.

Unul dintre cele mai perverse partide aşa-zis de stânga din regiune este Partidul Social Democrat (PSD) din România, care a condus coaliţia de guvernare până luna aceasta şi care domină politica internă încă din 1989. El a acordat adesea prioritate marilor companii în detrimentul comunităţilor locale, cel mai evident în 2013, când a permis deschiderea unei mine de aur folosind cianură în străvechea aşezare Roşia Montană, provocând proteste de masă.

PSD este acuzat de un nepotism şocant la ocuparea posturilor din instituţiile şi întreprinderile statului, de tentativa de a dilua legislaţia anticorupţie şi de a revoca judecători. Un lider al PSD a fost încarcerat anul acesta pentru corupţie. Nici nu-i de mirare că românii au ajuns să nu mai aibă încredere în instituţiile statului.

Şi nu numai politica de partid e încurcată. Sistemul de protecţie socială însuşi este oficial finanţat de stat, dar neoficial este semi-privatizat. Pe hârtie, le nivelul întregii Europe de Est, ne-am păstrat asistenţa de sănătate, creşele şi învăţământul inferior şi superior gratuite (sau aproape gratuite).

Dar, în realitate, şi mai ales în Ucraina, Moldova, România, Lituania şi Ungaria, mulţi oameni sunt obligaţi informal să plătească aceste servicii. Pacienţii sunt nevoiţi adesea să lase un bacşiş gras după o consultaţie medicală sau, în cazul unor operaţii mai costisitoare, să le plătească chiar înainte de a fi trataţi, indiferent dacă au asigurare sau nu. Mulţi părinţi, de asemenea, trebuie să plătească pentru meditaţii, examene şi „cadouri” pentru profesori.

Cea mai sinistră moştenire comunistă dintre toate, Big Brother [spionarea în masă de către stat a propriei populaţii – n.trad.] – care multor occidentali li se pare doar un accident efemer al istoriei -, este cât se poate de viu. România cheltuieşte mai mulţi bani pe serviciul său secret (SRI) decât Germania, Turcia sau Canada.

În 2017 în Moldova (care are o populaţie de 3,5 milioane) numărul convorbirilor telefonice interceptate de serviciile secrete a fost de trei ori mai mare decât în Regatul Unit. Poliţia pare adesea că-i apară pe politicienii corupţi mai degrabă decât pe cetăţeni – o altă moştenire a statului poliţienesc.

În 2018 România a folosit gaze lacrimogene împotriva unei mulţimi paşnice care cerea guvernului să renunţe la un proiect de lege care le-ar fi permis politicienilor corupţi să scape de închisoare. Poliţia din Moldova a reprimat brutal mitingurile antiguvernamentale care au zguduit ţara anul trecut şi la care mulţi protestatari fluturau steaguri UE scandând „Jos mafia!”.

Pentru arestările, bătăile, violurile şi decesele care au urmat protestelor de masă împotriva măsluirii alegerilor de către Partidul Comunist din Moldova în aprilie 2009 nu s-a mai făcut vreodată dreptate.

Din multe puncte de vedere, în Europa de Est statul – mare, corupt, ineficient şi oprimant – este problema care explică de ce atât reformiştii de centru-dreapta, cât şi noile grupuri de stânga dominate de tineri şi răsărite din societatea civilă caută soluţii în afara lui. ■

Sursa: RADOR

Articol semnat Paula Erizanu, scriitoare din Republica Moldova stabilită în Marea Britanie

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele