Home Externe Theresa May continuă să respingă ideea unui nou referendum

Theresa May continuă să respingă ideea unui nou referendum

0
Theresa May continuă să respingă ideea unui nou referendum
Foto: Getty Images
1 minut de lectură

Downing Street a anunțat că premierul britanic, Theresa May, continuă să se opună repetării referendumului de Brexit, indiferent sub ce formă, în timp ce Guvernul se pregătește pentru o a șaptea săptămână de negocieri cu laburiștii în încercarea de a obține un compromis.

Potrivit adjunctului liderului laburist, Tom Watson, un acord cu Guvernul va fi aproape imposibil de obținut fără acceptarea posibilității unui nou referendum.

Premierul „a spus în repetate rânduri că se concentrează pe implementarea rezultatelor primului referendum“, a declarat un purtător de cuvânt al Downing Street, citat de The Guardian.

Jeremy Corbyn, liderul Partidului Laburist (centru-stânga, opoziţie), a semnalat recent că ar trebui organizat un nou referendum pe tema apartenenţei Marii Britanii la Uniunea Europeană.

Guvernul de la Londra a decis participarea la alegerile pentru desemnarea membrilor Parlamentului European, scrutinul urmând să fie organizat în Marea Britanie pe 23 mai.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here