
Purtătorul de cuvânt al premierului britanic, Theresei May, a declarat că șefa cabinetului „regretă profund“ că Marea Britanie nu a părăsit Uniunea Europeană în martie și că mulți cetățeni sunt nemulțumiți de faptul că Marea Britanie este nevoită să participe la alegerile pentru Parlamentul European, relatează CNN.
Marea Britanie trebuia să părăsească Uniunea Europeană la 29 martie, dar din cauza respingerii în Parlamentul londonez a acordului în forma negociată de May, data încheierii procesului Brexit a fost stabilită pentru 31 octombrie. În aceste condiții, Statul britanic este obligat să organizeze alegeri pentru noul Parlament European.
Potrivit sursei citate, premierul speră că parlamentul va aproba un plan de ieșire din Uniune până în iulie și că europarlamentarii britanici nu vor fi nevoiți să își înceapă activitate. Costurile estimate ale alegerilor sunt de 150 de milioane de lire sterline.
Vicepremierul David Lidignton a declarat că Guvernul a sperat la o soluționare a situației Brexit astfel încât să nu fie nevoie de organizarea alegerilor și că guvernul își va dubla eforturile pentru a se asigura de o părăsire a Uniunii în cel mai scurt timp după alegeri.
Camera Comunelor a respins de trei ori acordul negociat de Theresa May cu Uniunea Europeană. Liderii Uniunii Europene au semnalat că în cazul în care un acrod Brexit nu este aprobat, iar Marea Britanie nu va participa la scrutinul europarlamentar, vor fi nevoiți să părăsească Uniunea fără un acord.