Timişoara Art Encounters, ediţia a 3-a

Jurnal cultural

44
15 minute de lectură

Vineri 20, sâmbătă 21, duminică 22 septembrie 2019: deschiderea şi primul weekend al celei de-a 3-a ediţii a bienalei Timişoara Art Encounters, cel mai mare eveniment de creativitate vizuală organizat în România (programat acum, puţintel decalat: 20 septembrie-27 octombrie; ediţia 1-a: 3-31 octombrie 2015; ediţia a 2-a: 30 septembrie-5 noiembrie 2017). Zile plăcute de toamnă însorită, doar serile asprindu-se, răcoroase bine – sau… rău! Multe lucruri de văzut, într-o etapă de stabilizare, de consolidare a proiectului: emoţiile şi entuziasmul debutului au rămas în urmă, la fel şi prima revenire, cu prime forme de rutină utilă, mai cu calm, cu câştiguri de experienţă, cu o mai fermă instalare în oraş a dominaţiei de-o lună şi ceva a artelor vizuale.

Zile de toamnă 2019; Colectiv de la Timişoara, 2015; ediţia nedescrisă, 2017

Despre startul proiectului timişorean cronicarul a scris pe larg, la vremea respectivă, în revista Arta. Am ajuns atunci, la ediţia inaugurală, la spartul târgului, vineri seara, pe 30 octombrie 2015, în ajunul ultimei zile, sâmbătă 31, cu acces într-o serie de „locaţii” şi duminică 1 noiembrie, când am explorat – de pildă – Cazarma U/ Cazarma Viena în timp ce galeriştii din toată ţara începeau să-şi strângă expoziţiile. Impresii extraordinare, însă sub apăsarea tragediei de la Clubul bucureştean Colectiv. Urmările tragice ale teribilului incendiu le-am urmărit de-acolo, de la Timişoara, la televizor, în noaptea de vineri spre sâmbătă. După declararea doliului naţional, „party”-ul de închidere a bienalei, de pe 31 seara, s-a transformat într-o mai sobră, mai tăcută întâlnire a artiştilor-expozanţi aflaţi încă în urbe sau reveniţi pentru final, a ultimilor invitaţi, a membrilor echipei de organizare.

2 ani mai târziu, cronicarul n-a mai avut ocazia să consemneze ediţia secundă. Ar fi fost din nou multe de inventariat, de descris, de comentat, de interpretat. Marile nuclee expoziţionale ale Art Encounters 1 fuseseră Muzeul de Artă din Palatul Baroc, Halele Timco, Cazarma U şi City Business Center, în jurul cărora erau dispuse reticular celelalte spaţii mai mici. Primele două, Muzeul din Piaţa Unirii şi Halele, au redevenit active în 2017, pentru Art Encounters 2, găzduind proiecte de proporţii diminuate, însă în continuare apreciabile, şi-n circuit au mai fost incluse prospăt-inauguratul Muzeu de Transport Public „Corneliu Miklosi”, zis şi Muzeul tramvaiului, hală-fost-depou, de mare plasticitate scenografică „post-industrială”, şi Casa ISHO, denominaţie parcă-„japoneză”, de fapt preluare a miezului „TimIŞOarei”, la marginea dinspre Bulevardul Take Ionescu a terenului pe care fondatorul bienalei, colecţionarul şi dezvoltatorul imobiliar Ovidiu Şandor, creator şi al City Business Center, urma să demareze noul proiect-cartier de locuit şi de afaceri cu acea emblemă criptic-locală, ISHO; şi s-a mai adăugat, surprinzătoare, sala mare a unei cantine de liceu, a Colegiului Tehnic „Ion Mincu”, în care era desfăşurată o extraordinară expoziţie de recuperare artistică şi documentară a experimentalismelor româneşti postbelice timpurii, din anii 1960-1970: Dincolo de frontiera concept, cu şi despre Horia Bernea, Roman Cotoşman, Ion Grigorescu, Pavel Ilie, Julian Mereuţă, Paul Neagu, Eugenia Pop, Decebal Scriba (curatoare: Magda Radu). Acelaşi Scriba, cu o selecţie amplă, impresionantă de proiecte de splendid radicalism nonconformist, alături de lucrări ale regretatului său prieten, consonant, Serge Spitzer (1951-2012), emigrat peste Ocean în 1972, stabilit la New York, cu vizibilitate-n lumea largă, în expuneri pe mai-toate continentele – în Palatul Baroc, unde era reconstituită, în alte săli, expoziţia Ştefan Bertalan-Cotoşman-Constantin Flondor-Diet Sayler-Molnár Zoltán din 1968, de la Sala Kalinderu din Bucureşti, reper important al celor mai novatoare căutări din epocă. Grupurilor 1+1+1 şi Sigma li se dedicase şi-n 2015 o expoziţie de recapitulare a proiectelor de artă ambientală/ land art/ artă colectivă, de echipă şi-mpreună cu elevii Liceului de artă din Timişoara, la City Business Center, iar Doru Tulcan expusese, tot retrospectiv, alături de fostul său elev Iosif Király, la Galeria Jecza. Expoziţii bogate, cu mulţi artişti români şi străini, au fost instalate la Muzeul tramvaiului, cu lucrări – între alţii – de Sándor Bartha, Teodor Graur, Aurora Király, Mircea Stănescu, Sorin Vreme şi cu proiecte ale surprinzătorului Laurenţiu Ruţă-Fulger, recuperat în ultimii ani, apoi alte şi alte nume bune la Casa ISHO şi la Halele Timco. Şi punctele complementare de interes de pe harta ediţiei: de pildă retrospectiva de carieră a Suzanei Fântânariu de la Galeria Calpe, în Bastionul Maria Theresia, expoziţia elaborată, sobru-ironică a lui Călin Dan, Autopsia lui Gaius Asinius Pollio, de la Galeria Calina, lucrările presărate în spaţiul public, în centrul oraşului, sau proiectul de grup dintr-o… benzinărie în curs de demolare! Supratema din 2017: Viaţa – mod de întrebuinţare, titlul cunoscutului roman al lui Georges Perec (La vie mode d’emploi). Curatori generali şi ai tuturor expoziţiilor principale: Ami Barak şi Diana Marincu, excepţie făcând doar Dincolo de frontiera concept, gândită şi aşezată în spaţiu de Magda Radu.

Notiţele cronicarului despre ediţia a 2-a, de fapt nedescrisă, doar cu contururi schiţate sumar, catalogul-album, pliantele rămân de folosit cândva pentru un mai detaliat inventar, pentru comentarii şi interpretări…

Proiect, „locaţii”, intervenţii Art Encounters 3 în oraş

În 2019, curatoarele invitate, suedeza Maria Lind şi românca Anca Rujoiu, au optat pentru o mai mare „rarefiere” a bienalei, lansând în textul-program explicaţii despre dialogul şi reflecţia stimulate de titulatura proiectului, tradusă acum din englezeşte în româneşte şi-n celelalte limbi vorbite în Banat ca temă a ediţiei: Art Encounters = Întâlniri cu arta/ Susretanje umetnosti şi restul echivalenţelor. Depăşire a graniţelor şi-a barierelor lingvistice, trasee stabilite de „vânturile” regiunii, descoperite în proza Hertei Müller ş.a.m.d. În zona centrală a singurului spaţiu amplu (re)folosit acum, Muzeul tramvaiului, au fost plasate puţine lucrări, foarte „aerisite”, în contrast frapant cu luxurianţa din urmă cu 2 ani. Muzeul de Artă, probabil considerat „supraîncărcat” simbolic, reper de prea-mare autoritate, în „centrul centrului”, pe-o latură a Pieţei Unirii, în excesiv-de-minunatul Palat Baroc restaurat, a fost evitat. Bega Grup, proprietar al Halelor Timco, le-a transformat între timp în Kunsthalle Timişoara, dezvoltare la mare scară a proiectului micii Calina, dintr-o laterală a Hotelului Timişoara, dirijată de Alina Cristescu, vizitabilă, fireşte, dar neparticipantă la Art Encounters (la Calina, deocamdată închisă, fiind vizibilă în vitrină doar emblema-trimitere la Kunsthalle). Curatoarele n-au mai căutat alte soluţii de anvergură, au preferat să păstreze active doar Casa ISHO şi o galerie precum Calpe, cu utilizarea tuturor încăperilor disponibile în acea zonă a Bastionului, unde s-au putut constitui coerenţe sesizabile, au recurs, în premieră pentru bienală, la podul Muzeului de Istorie a Banatului, tot în vechiul Bastion, în porţiunea dinspre Centrul vechi, au apelat şi la Galeria Helios, de pe Corso-ul ultra-turistic şi monden al Timişoarei, între Teatrul Naţional şi Catedrala ortodoxă, şi-n rest au identificat locuri mai mici sau pur şi simplu au presărat prin urbe „semne” artistice, într-un ansamblu poate că mai greu de perceput ca atare, însă interesant şi din ce în ce mai consistent pe măsură ce-l descoperi în timp ce te deplasezi între „locaţiile” indicate pe harta ediţiei.

Aşa sunt – bunăoară – „hieroglifele” imprimate pe asfalt, în câteva locuri, pe aleea exterioară din strânga Tramvaiului şi pe câteva străzi din Centrul vechi, de suedeza Gunilla Klingberg. Sau intervenţiile turcului Ahmet Ӧğüt, una pictată pe caldarâmul Străzii Mărăşeşti, colţ cu Eugeniu de Savoya, scenă de figuraţie istorică, identificată rapid de vreun creştin agresiv care-i adăugase, cu bidineaua, câteva cruci de vopsea albă, groase, cealaltă în fabulos-pitorescul Muzeu al consumatorului comunist din subsolul cafenelei-club cu numele „Scârţ loc lejer”, sediu şi al Teatrului Auăleu (asupra cărui stabiliment merită să revin pe-ndelete…), unde, într-unul dintre decorurile de refugiu privat, de familie, din faţa regimului totalitar de la noi, stăteau aşezate pe masă exemplare dintr-o publicaţie-samizdat de stânga, scrisă cu litere arabe, mai mult ca sigur protestatară faţă de cutare regim fundamentalist: Journal socialiste ICHTIRAK, director Husséin Hilmi (un pseudonim, probabil). Altă intervenţie, într-un gang de acces către peroanele Gării de Nord din Timişoara: mozaicul orientalizant al lui Dan Acostioaei, Mări sub pustiuri, titlu al unei proze a lui Dumitru Radu Popescu şi-al ecranizării, de fapt metaforă mai generală a aparenţelor contrazise de esenţe, într-o parodie amar-şarjată de reclamă turistică pentru Siria cea „pustiită” de război, cu o femeie purtând pe umeri un ulcior cu apă şi, sus, cu inscripţia, lăţită, „SOUVENIR DE SYRIE”. O Coloană a ciumei modelată de Ciprian Mureşan şi amplasată în Parcul Sudului, presărată persiflator cu imagini ale lui Eminescu şi cu desene ale unor monumente de for public din oraşul de pe Bega. Sau aspectul Galeriei Helios, de obicei gazdă a unor expoziţii evident de artă, amenajată acum ca sală de primit refugiaţi, cu saltele şi covoare rulate la perete, încât trecătorii neatenţi ar crede că acolo e un magazin în curs de amenajare sau… o sală de refugiaţi. Şi-o corespondenţă subtilă: Porumbelul nesupus al polonezei Agnieska Polska, ales de cele două curatoare ca imagine-emblemă a ediţiei, risipită pe afişe şi cartoline de invitaţie la evenimentele din programul „oficial”, pasăre văzută din lateral, enormă, calmă, privindu-ne fix, cu ochiul drept, de pe pânza transparentă atârnată în hala Tramvaiului, în faţă, puţin în dreapta axului central, uşor fluturată, din când în când, de curenţii de aer, imagine vizibilă din ambele părţi, reluată la scară mult mai mică în vitrina unui magazin de produse optice, pe-o laterală din Corso. O reţea – vasăzică – de semne ale traversării oraşului de către bienală, o întreţesere de aluzii şi referinţe…

Alte lucrări din bienală

Din expoziţiile – totuşi! – principale, de la Muzeul Tramvaiului, de la Casa ISHO, de la Bastion-Calpe-şi-extensiile şi de la Muzeul Banatului am remarcat destule lucruri/ lucrări.

Exemple:

Videoul Râul Racovăţ al basarabeanului Ghenadie Popescu, animaţie cu păpuşi suprapusă unor filmări ambientale, delicioasă epopee onirică a plutirii unei fetiţe cu părul roşu, pe-un covoraş fermecat, „pilotat” de-o fată îmbrăcată în port popular, cântăreaţă de muzică „etno”, de-a lungul văii râului, până la trezirea din somn (la Tramvai).

Muzeul cunoaşterii al Liei Perjovschi, colecţie de obiecte şi imagini, în prelungirea mai-vechii ei Arhive de artă contemporană (la ISHO).

Instalaţia de panouri cu fotografii, cutii luminoase şi obiecte ale lui Sandi Hilal & Alessandro Petti pe tema dramei refugiaţilor (la Calpe).

Colecţiile de obiecte de consum, de obiecte-picturi, de obiecte-ţesături din Podul Bastionului (deasupra Muzeului Banatului).

Şi câte altele…

Iar din expunerile în spaţii mici am remarcat inteligentul, subtilul, foc de amuzantul montaj audio realizat de spanioloaica Dora García, în colaborare cu Daria Ghiu, sub un titlu al lui Heinrich Böll, Tăcerile adunate ale dr. Murke, completat cu Cultură 1985-1989. Vizitabil, adică audibil, la simpatic-eleganta Librărie „La două bufniţe”, de lângă Piaţa Unirii. La fel ca personajul din nuvela germanului, artista a „colecţionat” non-cuvintele dintr-o serie de emisiuni ale canalului Radio România Cultural, şi anume respiraţiile, şuierăturile, gâjâielile, plescăiturile, înghiţiturile în sec, tot soiul de alte sunete fără sens emise de vorbitori, asamblate în lungi şiruri sonore nemaipomenit de hazlii, întrerupte din când în când de genericele muzicale ale Artelor frumoase, ale Atlasului cultural, ale Revistei literare radio ş.a., cu titlurile pronunţate melodios, actoriceşte, tot comice prin contrast cu gâjâielile etc. Audiţia se face la o pereche de căşti cu mufa introdusă într-un magnetofon mare, profesional, din cele folosite de radioul public până la trecerea pe suporturi electronice şi digitale. Non-verbal, montajul face cât o întreagă relatare despre vorbirea reprimată, „înghiţită”, înlocuită de-o şuşoteală indistinctă, de-o agitaţie mută, parcă-disperată; şi – spuneam – şi colosal de caraghioasă, de neascultat altfel decât zâmbind spre râs, până la hohote…

Complementare şi final (pe scurt)

Pe lângă selecţia alcătuită de Lind & Rujoiu, în jurul ediţiei a 3-a a bienalei Art Encounters, ca şi la precedentele, se adună şi alte propuneri vizuale. Multiple şi impresionante sunt acum –iată! – cele ale Galeriei Jecza şi ale Fundaţiei Triade.

Întâi şi-ntâi – o mare expoziţie de prezentare panoramică a operei Magdalenei Abakanowicz (1930-2017), în Palatul Muzeului de Artă, la iniţiativa Sorinei Jecza, cu sprijinul Fundaţiei care gestionează moştenirea celebrei artiste poloneze care a modelat din pânzeturi întărite cu clei, cu noroi, cu alte substanţe solidificante trupurile fără chipuri, goale de dinăuntru, ale victimelor celor 2 totalitarisme criminale ale secolului XX: nazismul şi comunismul.

Tot la Muzeul mare al Timişoarei a fost lansat catalogul-album alcătuit de Sorina Jecza după marea expoziţie a sculpturii româneşti la Centenarul din 2018, la Buşteni, în editarea, proprie, a Fundaţiei Triade.

Apoi, într-o mică sală din reşedinţa Jecza, practic din centrul cultural al familiei – o delicată mini-retrospectivă cu 2 tapiserii, desene şi acuarele ale Klárei Biró Jecza, prima soţie a probabil celui mai important sculptor al Banatului, Peter Jecza.

Şi, în Galeria Jecza – o versiune comnprimată a restrospectivei subReal de la Muzeul Naţional de Artă Contemporană din Bucureşti, de-acum câţiva ani: remarcabile serii de lucrări, fotografii „înscenate”, colaje, asamblaje cu tâlc, ironico-parodice şi filozofice pe dedesubt, ale tandemului Călin Dan-Iosif Király.

La amintitul Muzeu al consumatorului comunist – o expoziţie de fotografii-detalii de la faţa locului, plasate chiar acolo, în decorurile din care-au fost decupate şi hipertrofiate prin focalizare!

Şi, tot flanând prin Timişoara, revezi statuile din proiectul, de-acum câţiva ani, de presărare a spaţiului public cu sculpturi, de pildă de Ion Nicodim, Mircea Roman, Virgil Scripcariu, Bogdan Raţa şi alţii. Le revezi şi pe cele mai vechi din Parcul Castelului Huniazilor, din coasta Teatrului Naţional: lucrări de Peter Jecza, Ştefan Călărăşanu sau Aurel Vlad.

În drum tot spre Muzeul consumatorului…, la Sud de Centrul vechi, alături de prietenul Viorel Marineasa, mare prozator şi mare cunoscător al oraşului, treci şi pe lângă fostul liceu de artă, unde-a predat, între alţii, Julius Podlipny, având elevi precum Ştefan Câlţia; şi pe lângă clinica tatălui Miei Foarţă, prima soţie a poetului, fiică de mare doctor, proprietar de aşezământ medical cu aspect de pălăţel; şi pe lângă Politehnica unde, până la instalarea regimului comunist, a predat şi bunicul meu…

Cât pe-aci să uit începutul: în seara de vineri 20 septembrie, deschiderea oficială a bienalei s-a prelungit cu un garden-party aglomerat, vesel, foarte „artistic” la Centrul Cultural Francez – alt mic palat, fostă reşedinţă aristocratică, de pe vremea când se construia şi-aşa…

Pe scurt (căci pe lung nu ne-am mai opri!): Timişoara Art Encounters, ediţia a 3-a! ■

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele