Cred că domnul Orban ori face un joc ascuns pe care nu-l înțelegem noi, are vreun blat, ceva, ori a vorbit aiurea. De ce să faci moțiune de cenzură, din moment ce guvernul trebuie să vină să ceară votul pentru restructurare? (…) Domnul Orban, din câte știu eu, nici nu e parlamentar. Cred că a ieșit cumva, așa, s-o sprijine pe doamna Dăncilă și nu înțeleg de ce. Cu aceste vorbe întâmpina liderul Pro România, Victor Ponta, prin luna august, ideea liberalilor de a depune o moțiune de cenzură. E drept, ideea prindea contur exact în ziua în care ALDE ieșea de la guvernare și bătea oficial palma cu Pro România întru construirea alianței electorale care să defileze cu UN OM în persoana lui Mircea Diaconu.

Trei săptămâni mai târziu, Ponta vorbea despre susținerea moțiunii ca despre ceva de la sine înțeles. „Moțiunea am semnat-o. Am depus de săptămâna trecută semnăturile. Am spus foarte clar că o votăm. Nu știu cine avea dubii. Am așteptat ca Dăncilă să vină în Parlament. Am fi vrut să avem un guvern restructurat. Nu a venit.”

Victor Ponta și partidul său sunt unul dintre elementele-cheie ale acestei moțiuni. A adus oameni din PSD și a slăbit în felul ăsta tabăra guvernamentală. Ca orice politician cu experiență, și-a evaluat și reevaluat interesul față de moțiune în termeni pragmatici, de avantaje și dezavantaje. L-am auzit chiar pe Ludovic Orban socotind parlamentar cu parlamentar șansele moțiunii și lăsând să se vadă cât este de reconfortat de ideea că Victor Ponta i-ar spori tabăra cu trei oameni. La prima vedere, moțiunea pare un moment de unificare a forțelor pentru că în actualul context fiecare are câte un interes pe care și-l poate atinge numai prin dărâmarea Guvernului Dăncilă. Este, să nu ne amăgim, un instrument contextual pe care partidele îl vor folosi inclusiv să se războiască între ele în cele trei bătălii electorale care urmează.

Un risc asumat

Desigur, cuplul PNL-Klaus Iohannis este vedeta moțiunii. Ei au pornit totul și au reușit să speculeze interesele celorlalți coagulând acest demers de demitere a guvernului. Au dorit să arate că sunt puternici și capabili să guverneze, cu toate riscurile de rigoare. Cu riscul ca moțiunea să fie trântită și PSD-ul să primească o nesperată gură de oxigen înainte de prezidențiale. Cu riscul ca moțiunea să treacă și să ajungă la putere pe un butoi de pulbere. Cu speranța să speculeze la maximum momentul acesta, al reconfirmării la prezidențiale și al derutei din PSD ca să poată declanșa rapid alegeri anticipate.

USR vrea anticipate. Punct!

USR-PLUS secondează PNL-ul cu hotărâre în dărâmarea guvernului, dar joacă o carte mai radicală: chiar dacă a mai înmuiat tonul, evită să mai vorbească despre eventualitatea intrării tranzitorii la guvernare și declară că are soluții pentru toate variantele deschise de moțiunea de cenzură. Ca „emanație” a nemulțumirilor față de actuala clasă politică, dacă e să folosim o expresie consacrată acum vreo 30 de ani, USR-ul folosește moțiunea pentru a se delimita încă o dată de PNL, alături de care este doar pe alocuri, în punctele esențiale. Desigur, își asumă riscul de a părea că fuge de răspundere vrând să dea jos guvernul, atât de aproape în perspectiva anticipatelor, sugerează Dan Barna.

„Nu o să votăm niciodată pentru alt guvern compus din oamenii care ne-au adus în situația de azi. Soluția pentru un guvern legitim sunt anticipatele, iar după moțiune trebuie să intrăm în logica anticipatelor fără alte amânări. Punct!”

PSD joacă și cartea stabilității

PSD-ul n-a avut practic de ales în cazul moțiunii, e doar în punctul în care trebuie să se arate puternic și capabil să cadă în picioare. Premierul Dăncilă în mod special, fidelă imaginii de candidat grijuliu față de soarta fiecărui român, se străduiește să atingă corzi sensibile: „Am discutat cu parlamentari, sunt parlamentari pe care îi cunosc, am încercat să am o discuție foarte corectă, să le spun, bun, trece această moțiune, ce se întâmplă cu țara? Le-am cerut mai multă responsabilitate, le-am spus că România are nevoie de stabilitate, că nu văd o alternativă, nu văd un program de guvernare, nu văd o echipă guvernamentală, deci dăm un guvern jos să punem în loc ce?”.

Tăriceanu, poziționare derutantă

Poate cea mai complexă atitudine în tot acest tablou este cea a lui Călin Popescu Tăriceanu. Îngroapă securea războiului cu PNL, nu mai vrea la guvernare și nici nu e foarte prietenos cu colegul Victor Ponta. După o perioadă neagră începută cu eșecul usturător de la europarlamentare, Călin Popescu Tăriceanu încearcă, delimitându-se de o guvernare care a pierdut sprijinul popular să se refacă. Cochetând deopotrivă cu Ponta și cu Orban, joacă oarecum derutant, cu perspective încă neclare.

Viitorul Alianței Pro România-ALDE numai roz nu pare, cu tot cu candidatul lor-găselniță. În timp ce Victor Ponta croiește în imaginație guvernul PSD-Pro România-ALDE sub titulatura de guvern de centru-stânga, Călin Popescu Tăriceanu îi temperează elanul și i-o retează fără menajamente: „PNL-ul, care este inițiatorul moțiunii, deci PNL-ul să fie cel care dă prim-ministrul și alcătuiește guvernul.[…] În ceea ce privește PNL-ul, noi lucrăm acum la un set de, hai să le spunem, condiții legate de votul pentru un viitor guvern, ca urmare a desemnării pe care președintele trebuie să o facă la nivel de prim-ministru, candidat de prim-ministru”.

De fapt, dacă privim cu atenție, Victor Ponta este cel puțin la fel de vocal ca Ludovic Orban în această saga a moțiunii. Face și desface guverne, propune prim-miniștri, lansează în rafale baloane de încercare concomitent cu semnale și cântece de sirenă către PSD. Și dacă social-democraților le e teamă că vor pierde puterea cu Dăncilă în frunte, vine Victor Ponta salvator și le promite că îi va ține la guvernare: „La o oră după moțiunea de cenzură, o să fac o propunere oficială către toți foștii mei colegi de la PSD să refacem o majoritate fără Dăncilă, Fifor”.

Sigur, sunt și niște amănunte esențiale, dar când vrei să rămâi la putere mai poți să și faci abstracție de ele. Cum ar fi acela dacă președintele Iohannis ar mai răbda o tură PSD-ul la guvernare, chiar și un PSD îmbrăcat în Victor Ponta. În bătălia pentru social-democrați, Victor Ponta și Viorica Dăncilă uzează toate argumentele posibile, raționale, pragmatice sau emoționale. În fond, lupta între cei doi foști colegi e pe un partid de care amândoi au disperată nevoie. Premierul Dăncilă, ca să supraviețuiască în politică și la un nivel la care, probabil, nu ar fi visat niciodată. Victor Ponta, spre a fi iarăși ce a fost și mai mult decât atât. ■