În urmă cu aproape 10 ani, una dintre organizațiile de afaceri venea cu o propunere care la ora aceea a stârnit mai multe zâmbete decât entuziasm. Era vorba despre ideea ca România, împreună cu Ungaria, să organizeze o ediție a Campionatului European de Fotbal. Au fost zâmbete nu pentru că ideea era greșită, dar părea atât de ruptă de realitate. Toată lumea știa că un Campionat European (CE) de fotbal ar fi adus o mulțime de beneficii pentru România. După modelul CE organizat de Polonia și Ucraina, România ar fi fost obligată să construiască infrastructură nu doar sportivă, ci și rutieră și aeriană. Ar fi fost extraordinar pentru România și români (știindu-se faptul că, în ultimele decenii, România a luat o inițiativă importantă doar împinsă de la spate și cu hei-rup-ul aferent) să se poată organiza un eveniment fotbalistic de amploare europeană. Investițiile ar fi fost puse în balanță cu beneficiile, dar, fără îndoială, raportat la nevoia de investiții a României, bilanțul ar fi fost pozitiv.
Nimeni nu a crezut în forța României de a organiza, chiar și împreună cu Ungaria, un CE de fotbal și scepticii au avut dreptate. Federația de Fotbal din România nici măcar nu a îndrăznit să se gândească la o candidatură. Numai că, așa cum se spune, păsării oarbe îi face Dumnezeu cuib. În cazul de față, forul european a hotărât ca anul viitor să fie o ediție cumva specială a CE de fotbal, în sensul că mai multe state europene vor găzdui meciuri din cadrul EURO 2020. Printre ele se află și România, unde se vor disputa patru meciuri, trei în grupe și unul în optimi de finală. Iată că dacă nu am putut organiza un campionat întreg, am avut șansa de a fi gazdă pentru o parte mai mică, dar importantă a competiției.
Până aici, sunt veștile bune. Cele complicate abia urmează. UEFA a pus o serie de condiții pentru organizarea meciurilor. Stadionul de joc există (Arena Națională), dar era nevoie de câteva stadioane noi sau modernizate pentru a fi folosite de echipe la antrenamentele oficiale. În plus, a apărut ideea unei condiții (nici acum nu se știe dacă a fost imperioasă) ca România să asigure și o infrastructură pentru suporteri, mai precis să prelungească linia de metrou până la aeroportul Otopeni. Lucru care s-a dovedit imposibil. În primul rând, pentru că vreo câțiva ani nimeni nu s-a ocupat serios de această lucrare. În al doilea rând, pentru că atunci când poate s-a dorit să se facă lucrarea de infrastructură, responsabilii au înțeles că este imposibil de realizat. Motivele sunt clasice: licitație, contestații, fonduri pentru lucrări ș.a.m.d. Cu siguranță însă, dacă ar fi început lucrările la linia de metrou care să lege Bucureștiul de Aeroportul Otopeni, acesteacnu ar fi fost finalizate în timp util. Cea mai bună dovadă în acest sens este chiar magistrala de metrou spre Drumul Taberei, care are o întârziere de dare în folosință de doar trei ani. Până acum.
Odată clarificată situația liniei de metrou, s-a trecut la alte variante. Una dintre ele este de a construi o pasarelă suspendată care să lege Otopeniul de periferia Bucureștiului. Dar construcția pasajului ar fi însemnat dărâmarea noului patinoar realizat de Ion Țiriac. În România, nimic nu se face fără sacrificiu și de data aceasta părea că a venit rândul patinoarului lui Țiriac. Sincer, în acest moment, nu știu dacă proiectul continuă, este abandonat sau și-a găsit o altă cale pentru a fi construit. Cert este că infrastructura care va trebui să ajute suporterii echipelor să ajungă mai repede de la Otopeni în centrul Bucureștiului este sub semnul întrebării. Vom vedea dacă vom avea o cale mai ușoară de a ajunge în oraș sau îi vom îndemna pe suporterii străini și români să încerce celebrele taxiuri de la Otopeni sau să se înghesuie în autobuzele care fac legătura între aeroport și oraș.
În schimb, construcția stadioanelor părea că a debutat în forță. Steaua a fost demolat și este în plină construcție, Rapid a fost și el demolat, dar acolo construcția înaintează mai greu, iar stadionul Arcul de Triumf, pe lângă care am ocazia să trec destul de des, pare a fi în grafic, în sensul că au crescut deja o parte din noile schelete betonate ale tribunelor.
Recent însă, omul de afaceri din domeniul construcțiilor Cristian Erbașu a vorbit despre stadiul lucrărilor la cele două stadioane pe care le construiește cu firma sa, Steaua și Giulești. Este interesant că Erbașu oferă câteva amănunte contractuale relevante nu doar pentru construcția celor două stadioane, ci probabil pentru lucrările de construcție mari ale României. Astfel, valoarea construcțiilor s-a mărit cu 40%, 30% ca urmare a inflației și restul de 10% din cauza cerințelor noi, care nu au fost cuprinse în caietul de sarcini, ale beneficiarilor. Este bine că firma de construcții s-a acoperit în contract, cerând o majorare a costurilor în funcție de inflație, dar este greu de înțeles acest procentaj de 30% de care vorbește Cristian Erbașu. Este inflația mare în România, dar parcă tot nu ajunge la 30% în ultimii doi-trei ani. Cu siguranță însă, o creștere a costurilor cu 40% nu este deloc mică și ne arată una dintre cauzele pentru care o bună parte din investițiile publice mari înregistrează întârzieri semnificative.
Stadionul Steaua va fi finalizat la timp pentru a putea fi folosit la EURO 2020. Cel puțin, așa susține constructorul. Giuleștiul este în întârziere și nu va fi predat la timp pentru Campionatul European, în schimb Arcul de Triumf, care este construit de o firmă din Cluj-Napoca, se pare că va fi finalizat la timp. Trebuie spus că omul de afaceri Cristian Erbașu a fost promotorul și susținătorul prevederilor din sectorul de construcții ale Ordonanței 114/2018. Adică, pentru declararea construcțiilor ca sector strategic și acordarea de facilități pentru salariații din construcții.
Construcția stadioanelor și a infrastructurii este un nou test pentru România. Un test care arată dacă poate respecta termenele de construcție și dacă poate transforma niște terenuri cu bălării în infrastructură, și dacă poate construi stadioane moderne pe locul celor vechi. Deocamdată, România este pe cale să pice o parte din test. În rest, hotelierii și patronii de restaurante își freacă deja mâinile de bucurie în așteptarea a cel puțin 80.000 de turiști străini în București, într-o lună. Așa noroc, mai rar. Pe lângă el, pălește și ajutorul pe care statul îl dă an de an prin voucherele de vacanță. ■
