Home Print Edition Toamna neagră a tenisului românesc

Toamna neagră a tenisului românesc

0
Toamna neagră a tenisului românesc
Foto: Getty Images/Guliver
7 minute de lectură

Teoretic, anul acesta este cel mai bun al tenisului feminin românesc. Simona Halep a început și a terminat pe locul 1 în WTA. Cu excepția a patru săptămâni, 29 ianuarie-26 februarie, Halep a fost numărul 1. Dar toamna acesta a adus mari îngrijorări. Simona Halep și Mihaela Buzărnescu s-au accidentat, iar celelalte jucătoare române din top 100 au fost ieșite din formă, au reușit foarte rar să câștige un meci și ca atare au avut scăderi în clasamentul WTA.

Nici tenisul masculin nu s-a simțit mai bine. Echipa de Cupa Davis a retrogradat până la un nivel unde ajunge să joace împotriva amatorilor (așa cum s-a întâmplat cu Luxemburg), Horia Tecău a pierdut multe locuri în clasament și multe partide, Florin Mergea nu mai scapă de accidentări și nu își găsește un coechipier de dublu constant și, în fine, Marius Copil navighează în zona de jos a clasamentului ATP.

Simona Halep a câștigat un Grand Slam (Roland Garros) și a jucat încă o finală de Grand Slam (Australian Open), a fost desemnată de WTA jucătoarea anului, dar, culmea, jucând efectiv un pic mai mult de o jumătate de an. Pentru că, practic, sezonul s-a închis pentru Halep în data de 19 august a.c., atunci când a pierdut finala de la Cincinnati în fața olandezei Kiki Bertens. De atunci, au urmat o serie de pauze și o serie de înfrângeri, la US Open, la Wuhan și la Beijing, și, mai rău, o accidentare care nu a lăsat-o pe Halep să participe nici la Turneul Campioanelor de la Singapore.

Este, fără îndoială, extrem de îngrijorător. Pentru că, în acest moment, este greu de clarificat cât de gravă este accidentarea. În afara declarațiilor liniștitoare care au venit de la Simona Halep și de la apropiații ei, realitatea este crudă. Simona a avut o serie de trei înfrângeri, de renunțări la turnee și de pauze prelungite. Este clar că ne aflăm în fața unui moment de cotitură pentru cariera jucătoarei din România. Dacă va fi complet refăcută, va putea să lupte anul viitor pentru a rămâne pe primele locuri ale clasamentului. Dacă Halep nu va fi într-o formă fizică de 100%, va avea probleme mari. Pentru că jocul ei este construit pe viteza de deplasare. Dacă nu va reuși să dezvolte aceeași viteză de deplasare ca în prima jumătate a acestui an, Simona Halep ar putea să aibă o cădere destul de rapidă în clasament.

Desigur, în acest moment, este imposibil de făcut o apreciere mai clară, deoarece un factor extrem de important este felul în care se va rezolva accidentarea de care suferă acum Halep. Cert este că anul 2019 va începe în forță pentru Simona, având de apărat punctele de la Shenzen (280 de puncte), de la Melbourne (1.300 de puncte) și chiar de la Doha (350 de puncte pentru semifinală). Sunt, așadar, 1.930 de puncte pe care Halep le are de apărat până la jumătatea lunii februarie a anului viitor. Ceea ce se anunță a nu fi deloc simplu.

Păstrând proporțiile, anul lui Buzărnescu a semănat cu cel al lui Halep

La alt nivel, traseul Simonei Halep a fost urmat și de Mihaela Buzărnescu. A început anul pe locul 56, a jucat mult și în forță și a urcat în august până pe cel mai bun loc al carierei, 20. Creșterea în clasament s-a datorat unor rezultate remarcabile pentru momentul în care se află carierea Mihaelei: o finală la Hobart (în ianuarie), o finală la Praga (în aprilie), semifinală la Strasbourg (în mai), turul patru la Roland Garros, semifinală la Birmingham (în iunie), semifinală la București (în iulie), câștigătoare la San Jose, primul titlu WTA din carieră, în iulie. Această enumerare arată o reală constanță pe care a avut-o Mihaela Buzărnescu până în vara acestui an. Din păcate, la turneul de la Montreal, în luna august, Buzărnescu s-a accidentat destul de grav la gleznă, ceea ce practic a făcut ca sezonul ei să se încheie.

A fost un an bun pentru Buzărnescu. L-a început pe locul 56 și îl va încheia în zona locului 24, în funcție de micile turnee de la sfârșitul acestui sezon, a ajuns la un nivel al câștigurilor din tenis de aproximativ 1,5 milioane dolari, a câștigat, la simplu, 39 de meciuri și a pierdut 21. Ca și în cazul Simonei Halep, parcursul de anul viitor va depinde de refacerea completă după accidentarea la gleznă.

În spatele Mihaelei Buzărnescu, în clasamentul WTA este o mică prăpastie. Toate celelalte jucătoare românce se află în a doua parte a clasamentului. Irina Begu (66, după ce la jumătatea anului se afla pe locul 33), Ana Bogdan (72, cu un vârf în luna iunie, locul 59), Monica Niculescu (82, după ce urcase în iulie până pe poziția 59), Sorana Cîrstea (85, după ce în primăvară se afla pe locul 34). A fost o cădere în bloc în această toamnă, explicabilă parțial prin oboseala acumulată în acest an. Este însă o scuză general valabilă și doar parțial corectă, pentru că, să fim realiști, cele patru jucătoare din România nu au avut foarte multe meciuri anul acesta.

Accidentări în lanț, schimbări de antrenori și crize de formă

Au fost însă situații diferite. Monica Niculescu a fost accidentată și nu a revenit cu cele mai bune rezultate, Cîrstea, Begu și Ana Bogdan și-au schimbat antrenorii, fapt care confirmă că o criză de rezultate a adus dorința de a schimba ceva. Deocamdată, efectele nu sunt vizibile. Dacă ne gândim că anul viitor, în februarie, România va juca în Fed Cup cu Cehia, nu avem, acum, prea multe motive de optimism. Ne rămâne doar speranța că până în ianuarie 2019, jucătoarele din România vor scăpa de accidentări și vor reveni cu forțe proaspete și în formă în noul sezon.

Un an mediocru pentru tenisul masculin

Tenisul masculin a avut un an de-a dreptul mediocru. Echipa de Cupa Davis a reușit să piardă, acasă, în fața Poloniei, înfrângere care o afundă în zona mediocrității în competiția pe echipe.

Marius Copil, singurul jucător român din prima sută, a navigat aproape tot anul între pozițiile 80 și 90, iar singurele vești bune sunt că îl are acum antrenor pe Andrei Pavel și că trage cu dinții să rămână între primii 100 de jucători ai lumii.

Horia Tecău a ajuns pe locul 31 în proba de dublu, după ce a fost o lungă perioadă accidentat și, la revenire, nu a reușit să își apere titlul de anul trecut de la US Open.
Florin Mergea, după ce în urmă cu câțiva ani era în vârful clasamentului mondial la dublu, acum se zbate într-o zonă de mediocritate, locul 575, din cauza unor accidentări, dar și din motive ce țin de o gestionare neinspirată a relației cu partenerii de dublu.

Acesta a fost anul 2018. Cu multe reușite, dar și cu multe semne de îngrijorare. Dar, cum se spune, și mâine este o zi.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here