Tovarășul Lord!

42
4 minute de lectură
Foto: Getty Images / Guliver

Râdeam deunăzi cu un prieten întrebându-ne: oare câți laburiști sunt în Camera Lorzilor din Parlamentul britanic? În ignoranța sau naivitatea noastră, ne închipuiam că niciunul. La verificare, am rămas muți: răspunsul este 200 din 798, adică aproape un sfert.

Bineînțeles, asta are de a face și cu „democratizarea” acordării titlului de lord începând cu a doua jumătate a secolului trecut. Să ne amintim că, de exemplu, Paul McCartney, Elton John sunt lorzi pe bază de merite, nu de origine. Dar nu e numai asta. Istoria arată că au existat deținători „autentici” de titluri nobiliare care au avut nu doar simpatii, ci chiar obsesii de stânga, unii fiind de-a dreptul comuniști.

Ca să rămânem în Marea Britanie, trebuie să amintim că însuși Partidul Comunist Britanic, desființat în 1991 după căderea Cortinei de Fier, a avut un reprezentant în Camera Lorzilor. Acesta a fost Wogan Philipps, aristocrat prin naștere, baron de Milford. În tinerețe, a participat ca voluntar de partea forțelor republicane în războiul civil din Spania, după care s-a înscris în Partidul Comunist, fapt care l-a determinat pe tatăl său să-l dezmoștenească. Una dintre soțiile sale a fost Cristina, contesă de Huntingdon, de asemenea membră a Partidului Comunist Britanic.

În 1946 a fost ales consilier local candidând din partea comuniștilor, iar în 1962, la moartea tatălui său, a moștenit scaunul acestuia din Camera Lorzilor. În primul său discurs parlamentar, a cerut desființarea Camerei Lorzilor. În 1989, la vârsta de 89 de ani, ziarul (încă) sovietic „Izvestia” a publicat un articol elogios despre Philipps, sub titlul „Tovarășul Lord”.

Să ne amintim că Petru Groza a fost moșier, că Piotr Kropotkin a fost prinț și că John Maynard Keynes a fost înnobilat ca baron de Tilton, iar lista exemplelor ar putea continua.

Care să fie explicația? Bineînțeles, putem psihanaliza biografic și să tragem concluzia că opțiunile politice de extremă stânga în rândurile aristocrației nu sunt decât forme de revoltă față de niște tați autoritari, coroborate cu un sentiment de culpabilitate în raport cu averea și privilegiile dobândite prin naștere, nu prin merit. Probabil că există o explicație istoric-sociologică mai de profunzime.

Nobilii comuniști se ridică de fapt nu împotriva propriei clase, ci împotriva burgheziei și capitalismului. Pentru că nu socialismul le-a distrus puterea în economie și societate, ci capitalismul, comerțul și piața liberă. Democratizarea economiei a creat șanse egale în societate, făcând caduce privilegiile nobiliare moștenite prin naștere. Aristocrații se revoltă față de burghezi nu pentru că aceștia din urmă îi „exploatează” pe proletari, ci pentru că burghezia le-a „uzurpat puterea” cu mâna invizibilă a pieței.

În acest context, e util de precizat că deși Marx – în primul capitol al Manifestului Comunist, pamfletul cu care și-a inaugurat mișcarea sa socialistă – pretindea că există între clase un conflict ireconciliabil, el nu‑și putea ilustra teza decât cu exemple din societățile precapitaliste.

În Evul Mediu, o familie putea fi aristocrată și putea deține averi importante, putea fi o familie de duci, conți, marchizi sau baroni vreme de sute de ani, independent de calitățile, talentele, caracterul sau morala ce o caracterizau.

Însă în condițiile capitaliste moderne există ceea ce sociologii au numit „mobilitate socială”. Principiul activ al acestei mobilități, după sociologul și economistul italian Vilfredo Pareto, este circulația elitelor. E vorba de faptul că întotdeauna există în vârful scării sociale persoane care sunt bogate și importante din punct de vedere politic, dar aceste persoane – aceste elite – sunt mereu altele.

Deci, cine se năștea sclav în perioada medievală nu putea scăpa de acest statut și se găsea într-un conflict ireconciliabil cu stăpânul său, ceea ce a fost speculat de Marx și pus la baza mișcării socialiste. Numai că într-o societate capitalistă există o continuă mobilitate – săracii se pot îmbogăți, iar descendenții celor bogați își pot pierde averile și devin astfel săraci. ■

1 COMENTARIU

  1. Le-ați amestecat rău… Paul McCartney și Elton John au primit titlul de ”Sir”, care este diferit față de cel de ”Lord”. Cei doi n-au nici o treabă cu Camera Lorzilor… Documentați-vă.

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele