Trump cere Europei să-i primească înapoi și să-i judece pe combatanții Statului Islamic

2 minute de lectură

Președintele american, Donald Trump, cere Marii Britanii și celorlalți aliați europeni să primească înapoi și să judece un grup de peste 800 de combatanți ai Statului Islamic cu cetățenii europene capturați în ultima bătălie împotriva grupării jihadiste, relatează BBC.

Președintele Trump a făcut acest apel într-o postare pe Twitter, în timp ce forțele kurde susținute de Statele Unite continuă asaltul asupra ultimului teritoriu ocupat de militanții Statului Islamic, de partea siriană a frontierei cu Irak.

Potrivit lui Trump, Califatul Statului Islamic este „pe punctul de a se prăbuși“.

„Statele Unite nu vor să-i vadă pe acești combatanți liberi pe teritoriul Europei, acolo unde intenționează să meargă. După ce am depus atâtea eforturi și am cheltuit atât de mult, e timpul ca alții să-și facă și ei treaba“, a spus Trump, avertizând că, în caz contrar, Statele Unite vor fi nevoite să-i elibereze pe jihadiști.

Alți oficiali ai Administrației Trump și-au exprimat îngrijorarea că jihadiștii reîntorși în Europa ar putea reprezenta un risc major de securitate, dacă nu vor fi puși sub acuzare, potrivit Sunday Telegraph.

La rândul său, șeful serviciilor britanice de informații externe, Alex Younger, a avertizat că Statul Islamic se reorganizează pentru noi atacuri, în pofida înfrângerii suferite în Siria. Totodată, el a atras atenția asupra pericolului reprezentat de revenirea în Europa a jihadiștilor.

Comentariile președintelui Trump au loc pe fondul unei controverse în Marea Britanie cu privire la cazul Shamimei Begum, una dintre cele trei adolescente care a părăsit Londra pentru a se alătura Statului Islamic. Shamima ar vrea acum să se întoarcă acasă, iar familia sa din Marea Britanie le-a cerut autorităților să-i permită acest lucru, însă Guvernul nu a făcut demersuri în acest sens.

Marc Faur
Format ca artist plastic, Marc Faur a debutat în presă în anul 2001 ca jurnalist de externe la Agenția de știri Mediafax. Cariera sa profesională include publicații precum Realitatea Romanească și Libertatea. A mai colaborat la diferite reviste și a condus un periodic destinat iubitorilor și practicanțior de arte marțiale, Ki, Martial Sports & Philosophy.

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele