
Urmăriți-ne și pe Facebook.
Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a declarat, vineri, că analizează posibilitatea de a participa, la invitaţia omologului său rus, Vladimir Putin, la parada care va fi organizată în Moscova pe 9 mai 2020, de Ziua Victoriei.
“Apreciez invitaţia. Este exact în mijlocul sezonului politic, deci voi vedea dacă reuşesc, dar mi-ar plăcea să merg dacă voi putea”, a declarat Donald Trump, transmite Reuters, citat de Mediafax.
“Va fi ceva foarte interesant să celebrăm sfârşitul războiului”, a adăugat liderul de la Casa Albă.
Moscova nu a primit încă un răspuns oficial din partea Washingtonului privind invitația adresată președintelui american Donald Trump de a participa la parada care va fi organizată în Moscova pe 9 mai 2020, de Ziua Victoriei, a informat purtătorul de cuvânt Dmitri Peskov.
Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, va organiza o paradă în Moscova pentru a marca victoria Uniunii Sovietice împotriva Germaniei naziste în al II-lea Război Mondial.
Urmăriți-ne și pe Facebook.