

Raluca Turcan a declarat, miercuri, că există un proiect care prevede posibilitatea angajaților să opteze pentru a lucra până la vârsta de 70 de ani, transmite Mediafax. Turcan a apreciat, însă, că România nu este pregătită pentru acest lucru.
„Însă, cred că se impune o discuție în spațiul public ca dacă personale doresc să opteze pentru creșterea vârstei de pensionare atunci să o facă, dar nu cred că vom ajunge în curând la o creștere obligatorie a vârstei de pensionare. Subiectul acesta a fost deja lansat în dezbatere publică, se lucrează la un proiect, dacă vă aduceți aminte există și în Camera Deputaților un astfel de proiect ca să poți să optezi pentru a putea lucra până la 70 de ani. Dacă se va ajunge la concluzia că există o susținere pentru această idee este posibil să luăm această măsură. În momentul de față nu cred că poate fi pusă problema pensionării obligatorii la 70 de ani”, a afirmat Raluca Turcan, miercuri, în cadrul unei conferințe de presă.
Premierul Ludovic Orban afirma în luna decembrie că nu există la Ministerul Muncii niciun proiect care prevde creșterea vârstei de pensionare. Acesta mai preciza atunci că vârsta de pensionare va rămâne la 65 de ani, iar persoanelor trebuie să li se permită să lucreze după această vârstă dacă doresc acest lucru.
Sistemul de pensii trebuie regândit la nivel internațional
Directorul departamentului de Asistenta Fiscala al EY Romania, Alex Milcev, declara pentru Reporter Global, că problema finanțării sistemului public de pensii este în toată lumea Occidentală, pe măsură ce schimbările demografice duc la o societate cu mai mulți pensionari decât angajați.
„E o problema de finanțare a sistemului, de sumele care se plătesc, de numărul celor care contribuie, care din păcate reprezinta o forță de muncă în stagnare. Vorbim și de gap-ul demografic, vorbim și de acea proporție dintre cei cu loc de muncă și numărul de pensionari pe care îi susțin. Din păcate, tendința nu este încurajatoare. Deci avem un sistem de pensii nesustenabil pe termen lung, ca atare ceva trebuie să se schimbe. Aritmetic, nu sunt multe variante: fie scad sumele care se plătește, fie ca valoarea platilor este erodata de inflație, cum s-a întâmplat în multe cazuri . Câteva exemple devastatoare recente sunt în Argentina, Venezuela, dar si România primului deceniu postcomunist a fost puternic afectata. Reducerea valorii prin inflație e un fenomen nefericit si greu de stapanit”, a explicat Milcev.
Norvegia, țara cu cea mai avansată vârstă de pensionare
Dar mai există o variantă, cea de care vorbea și Raluca Turcan și care este luată în calcul în mai multe țări, pe măsură de durata de viață devine tot mai mare datorită nivelului de trai.
„Mai exista si varianta schimbarea filozofiei sistemului de pensii: anume, prin creșterea vârstei de pensionare, cum se discuta serios în mai multe țări, dar nu și în România, în momentul actual. Această soluție permite oamenilor să muncească mai mult, să creeze acea rezervă de pensionare mai mare, și oferă autorităților posibilitatea să amâne, de fapt, impactul. Desigur, nu este si nu poate fi o măsură populară”, a explicat Milcev.
În momentul de față, cea mai înaintată vârstă de pensionare este în Norvegia, unde bărbații pot opta să muncească până la 75 de ani și femeile până la 67. În majoritatea țărilor, vârstele de pensionare actuale variază de la 63 la 67 de ani, iar previziunile pentru viitor sunt de peste 66 și 67 de ani. În general, țările scandivave, unde este cel mai înalt nivel de trai din lume, iau în calcul ca vârstele de pensionare să crească la peste 68 de ani în următorii 10-15 de ani.