Turcia are un nou sultan: Recep Tayyip Erdogan. De data aceasta, înscăunarea sa n-a mai fost  urmarea unor intrigi de palat, precum în popularele seriale turcești. Acum, sultanul a fost plebiscitat – oficial, Erdogan a fost reales duminică seară cu peste 52 la sută din voturi.

„Turcia a dat o lecţie de democraţie lumii”, a declarat Erdogan la Ankara, după încheierea votului . Într-adevăr, alegerile s-au desfășurat, în linii mari, portivit ritualului democratic. Dar sistemul pe care  l-au consfințit nu are în el nimic democratic. În plus, la victoria lui Erdogan a contribuit o uriașă mașinărie represivă constituită pas cu pas, mai ales după relevarea primelor mari cazul de corupție din rândul familiei ”sultanului”, în decembrie 2013.

Opozanții și jurnaliștii nealiniați sunt arestați, jurnalele independente închise sau preluate forțat de către oameni de încredere ai sistemului, ca să nu mai vorbim de valul de epurări de după după tentativa ratată de lovitură de stat din iulie 2016.

Erdogan este acum și președinte, și șef al guvernului ( funcția de prim ministru s-a desființat) , va numi și va demite miniștri, va forma și dizolva guvernele, va dizolva Parlamentul atunci când  va considera necesar. Este un sistem de putere format din cercuri concentrice, cu președintele în centru, căruia îi sunt îi subordonate inclusiv instituții din domeniul justiției – o centralizare a puterii cum nu s-a mai văzut din vremea ultimului sultan, Mehmed al VI-lea, răsturnat în 1922 de Atatürk.

Ba chiar, unii comentatori trimit la perioada de dinainte de Revoluția Junilor Turci, din 1908, care a avut ca rezultat instaurarea regimului monarhic constituțional.

”A fost bătut ultimul cui în sicriul republicii lui Ataturk”, după cum apreciază Dragoș Mateescu, profesor de științe politice la universitatea din Izmir, Turcia.

Noul sistem politic turc abandonează orice element ținând de echilibrul și controlul reciproc al puterilor, întrecând, din acest punct de vedere, toate sistemele iliberale sau ”democrațiile imitate”.

Turcia rămâne însă membră a Alianţei Atlantice, iar din acest punct de vedere, importanța ei strategică este uriașă, pe flancul răsăritean al Alianței.

Dar Ankara se află mai degrabă într-o ruptură cu Occidentul, mai ales cu Uniunea Europeană, care a refuzat să-i deschidă calea aderării și în mod deosebit cu Germania, care i-a interzis lui Erdogan să-și facă campanie electorală în rândul numeroasei comunități turce din această țară.

La rândul său, Occidentul își pune tot mai serios problema integrării comunităților turce și, în general, musulmane, chiar și atunci când este vorba despre membri la a doua sau a treia generație. În ce măsură se poate vorbi despre loialitatea acestora față de țara de adopție, în condițiile unei propagande tot mai puternice dinspre țara de origine.

Ankara influențează puternic diaspora prin intermediul instituțiilor religioase și a reușit să creeze sau să recreeze o identitate în rândurile turcilor din străinătate. Proveniți îndeosebi din zonele rurale și sărace din Anatolia, acești oameni au regăsit imaginea unei Turcii imaginare, prezentată de propaganda oficială ca fiind supusă ( ca și tânăra republică a lui Ataturk) unei ofensive necruțătoare din partea Occidentului. Apărarea țării devine astfel o datorie în aceeași măsură patriotică și religioasă.

Un episod petrecut cu aproape două săptămâni înaintea alegerilor din Turcia este cât se poate de relevant.

Doi fotbaliști ai naționale Germaniei, Özil și Gündogan, ambii născuți și crescuți la Gelsenkirchen, în regiunea Ruhr, s-au fotografiat zâmbind alături de Recep Tayyip Erdogan. Dar ceea ce a stârnit un val de furie în Germania a fost mesajul  de pe tricoul lui Gündogan de la Manchester City: “Pentru președintele meu stimat, cu tot respectul!”

Însă cu tot jocul de imagine al ”Sultanului”, societatea turcă rămâne încă puternic divizată, dovadă rezultatul, totuși, strâns al alegerilor, în pofida represiunii masive din ultimii cinci ani.

Erdogan poate șantaja Occidentul cu relaxarea robinetului cu refugiați – 4 milioane de sirieni și nu numai se află pe teritoriul turc, fiind reținuți în baza unui acord cu Uniunea Europeană.

Dar în același timp, Turcia este dependentă de investițiile europene și de comerțul cu Occidentul ( are un acord de liber schimb cu UE). Lipsită de resurse și cu o economie dependentă de exporturi și comerț, Turcia nu-și poate permite să se izoleze și să-și întoarcă fața de la Europa.