Home Externe TVR revine în R. Moldova – o șansă ce nu trebuie ratată

TVR revine în R. Moldova – o șansă ce nu trebuie ratată

0
TVR revine în R. Moldova – o șansă ce nu trebuie ratată
Foto: flickr
8 minute de lectură

O știre care ar fi meritat o soartă mai bună este cea potrivit căreia TVR Moldova va putea transmite programele pe întreg teritoriul Republicii. Consiliul Audiovizualului de la Chişinău a votat unanim, la 30 decembrie, acordarea frecvenţei naţionale pentru Televiziunea Română. Societatea publică din România intră direct într-o confruntare de natură geopolitică. Dar cu ce argumente?

Foto: flickr

Să ne amintim: în 2007, guvernarea comunistă a lui Vladimir Voronin a retras abuziv frecvența societății publice române.

Cazul a ajuns la CEDO, care a dat dreptate părții române. TVR a revenit în Republica Moldova abia în decembrie 2013, în urma unui acord dintre guvernele de la București și Chișinău. Dar programele românești de televiziune puteau fi văzute numai prin reţelele de cablu, accesibile la Chișinău și mai deloc în urbanul mic și în mediul rural.

Aceasta, fiindcă frecvența pe care emitea TVR fusese între timp alocată postului local Canal 2, aflat sub controlul oligarhului Vladimir Plahotniuc.

După formarea, în iunie, a coaliției dintre blocul pro-european ACUM și socialiștii pro-ruși, Vladimir Plahotniuc a părăsit Republica Moldova, iar compania, care deținea Canal 2, a anunțat că renunță la frecvență, asupra căreia TVR și-a manifestat imediat interesul.

Aceasta ar fi, pe scurt, povestea, care pare a fi una cu final fericit. În realitate, marea provocare de-abia acum începe.

Mai mult decât televiziune

În realitate, postul public de televiziune din România își începe dincolo de Prut o misiune crucială, într-un context politic regional extrem de complicat. TVR va acționa pe un teritoriu în care dezinformarea rusească acționează pe scară largă, nu numai pentru cucerirea inimilor și minților localnicilor, dar pentru un scop mai larg: constituirea unui cap de pod pentru influența dincolo de granița Uniunii Europene.

Rețeaua Sputnik, de exemplu, este bine implantată și, spre consternarea multor jurnaliști și activiști pro-europeni de la Chișinău, desfășoară nu doar o amplă activitate publicistică, ci și un larg program de training pentru jurnaliști actuali sau în devenire. Biroul de la Chișinău a organizat în decembrie un workshop consacrat manipulării (!), susținut de jurnaliști ruși . Numeroase grupe de studenți la jurnalism fac practică în birourile rețelei controlate de Kremlin. Sputnik este, bineînțeles, foarte activă și în ce privește actualitatea românească.

În această direcție, lansează mesaje uneori directe, alteori mai rafinate, dar de fiecare dată menite a submina atașamentul societății la valorile occidentale și a pune la îndoială utilitatea alianțelor strategice ale României. Știrile pozitive îi vizează pe liderii politici români care, într-un fel sau altul, manifestă tendințe eurosceptice sau pro-ruse. De asemenea, sunt lăudate atitudinile politice din România împotriva independenței justiției și statului de drept, așa cum aceste concepte sunt văzute de Uniunea Europeană.

Dincolo de Sputnik, Republica Moldova este la ora actuală un adevărat poligon de încercare pentru știrile false și manipulatorii plasate în diferite medii, unele cu impact direct și în România – cum ar fi aceea a pretinsei obligații de tăiere a plantațiilor viticole, impusă, chipurile, de Uniunea Europeană. 

Tocmai cu acest tip de concurență va avea de luptat postul public românesc pe teritoriul Republicii Moldova.

Foto: flickr

Competiție geopolitică

De altfel, tot în ședința Consiliului Audiovizualului din 30 decembrie a obținut licența națională și postul de televiziune „Primul în Moldova”, afiliat PSRM, care retransmite emisiunile „Pervîi Kanal” de la Moscova.

Rețeaua media a socialiștilor moldoveni tocmai a ajuns sub controlul lui Igor Chaika, fiul milionar al procurorului general al Federaţiei Ruse. Compania sa a intrat în posesia a 51% din compania „Media Invest Service”, care mai deţine Accent TV. Omul de afaceri rus va controla și firma care gestionează în Moldova portalul ok.ru, cea mai populară rețea socială în țară, înaintea Facebook.

Războiul informațional se duce cu mijloace sofisticate și nu este vorba doar despre emisiunile politice. Divertismentul joacă un rol foarte important, iar emisiunile de acest gen produse în Rusia sunt foarte populare printre telespectatorii moldoveni.

Puternica industrie rusească a show-urilor de televiziune își face și ea datoria propagandistică – de exemplu, în serialele în care se vorbește despre iminenta invazie a NATO sau despre „Crimeea noastră”.

Proiectul reimplantării TVR în Republica Moldova nu este un simplu joc mediatic. Accesul la populația românofonă din afara ariei Chișinăului, puternic expusă la mesajele transmise prin mass-media rusă, poate fi văzut ca un răspuns al României într-o aspră competiție regională. O competiție care se desfășoară într-o bună măsură prin componentele de soft-power.

Armele noastre

Dar are societatea publică română forța de a se lua la trântă cu un colos de tipul imperiului mediatic controlat și puternic finanțat de Kremlin? La o primă vedere, bătălia pare inegală. Și totuși…

Nu este vorba atât despre finanțare, cât despre creativitate și motivație.

Mai întâi de toate, TVR chiar trebuie să vrea cu tot dinadinsul să joace un rol major pe scena mediatică de dincolo de Prut și să-i cucerească pe localnici.

Vestea bună este că pentru o bună pate a societății din Republica Moldova, nu doar de la Chișinău, dar și din zone mai puțin favorizate, România este astăzi o țară de succes. Salariile și pensiile, nivelul de trai, accesul la bunuri de calitate în magazine, starea infrastructurii, situația din educație și sănătate, libertățile individuale, subiecte ale atâtor critici în interior, sunt, totuși, mult peste ceea ce se poate găsi dincolo de Prut. Pentru cei mai tineri din Republica Moldova, România este chiar o țară cool.

Mulți obișnuiesc să vină la București, Iași sau în alte locuri la festivaluri, la concerte sau, pur și simplu ,la cumpărături în mall-uri. România turistică atrage, de asemenea, tot mai mulți vizitatori de dincolo de Prut.

Acestea sunt foarte bune produse mediatice de export, în cazul în care se va decide asupra unui proiect solid, care să promoveze, în cele din urmă, interesele naționale și europene.

TVR Moldova poate prezenta imaginea unei Românii active și dinamice, legate de valorile europene, în care inițiativele individuale, în economie sau societatea civilă, pot reuși. O țară cu dezbateri politice animate și cu o viață culturală intensă. O țară cu o economie care se dezvoltă, chiar dacă nu întotdeauna cu viteza dorită. O țară care își recunoaște problemele, nu le ascunde sub preș și are puterea să discute în public despre ele. Dar o țară deschisă către lume și care tinde spre succes.

Această imagine – de altfel, corespunzătoare cu realitatea – este un adevărat cuțit înfipt în inima propagandei ruse, pentru că arată că succesul este posibil într-un sistem liberal, în care oamenii se simt bine și în care pot discuta în contradictoriu sau își pot critica liderii fără teama că vor avea de suferit din această cauză.  

TVR poate răspunde foarte bine competiției mediatice din Republica Moldova, cultivând imaginea onestă asupra României, dublată de o producție culturală și de divertisment de calitate, perfect posibilă, date fiind resursele instituției. Și mai este ceva: n-ar trebui să lipsească îndrăzneala de a aborda și programe în limba rusă. Și minoritatea rusofonă poate afla că, de fapt, i-ar fi mai bine în Uniunea Europeană și ar fi mai bine apărată sub umbrela NATO.

Societatea moldovenească este una tradițional împărțită, cam jumătate-jumătate, între opțiunile Est și Vest. Este de datoria României să mențină tendința pro-europeană dincolo de Prut și să se adreseze, onest, și celorlalți. Ba chiar este în interesul României. ■

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here