În 25 decembrie 1989, la numai câteva ore de la execuția cuplului dictatorial, se înființa Uniunea Democrată a Maghiarilor din România (UDMR), formațiune care, nici până în ziua de azi, nu este încadrată clar: partid sau organizație culturală. În practică, o umbrelă pentru toate curentele politice.

De-a lungul anilor, s-a demonstrat că este o formațiune politică puternică, limba balanței, curtată de absolut toate partidele, mai puțin cele de extrema stângă, care și-au făcut un scop din a desființa uniunea. Portdrapelul uniunii era episcopul László Tőkés.

Rolul decisiv al uniunii a inspirat folclorul urban: în România se organizează alegeri pentru a se stabili cu cine guvernează UDMR.

Recent, într-o atmosferă fastuoasă, s-au marcat 30 de ani de înființare a uniunii, singura formațiune care nu și-a schimbat nici denumirea și nici sigla vreme de trei decenii. Nici oamenii nu s-au prea schimbat. Unii, decedați la propriu sau politic, au fost înlocuiți.

Pas cu pas – deviza lui Domokos Géza

În acea perioadă, UDMR avea cartierul general în Tîrgu Mureș, acolo unde am lucrat ca jurnalistă un sfert de veac și am avut ocazia să urmăresc pas cu pas evoluția uniunii. „Pas cu pas” nu este o sintagmă a președintelui Klaus Iohannis, ci este strategia după care au lucrat politicienii maghiari. A fost introdusă de primul președinte al UDMR, scriitorul Domokos Géza, care la primele ședințe ale Consiliului Reprezentanților Unionali (CRU), i-a îndemnat pe tinerii politicieni să „făurească năzuințele maghiarimii pas cu pas”. Și a repetat asta de mii de ori.

Așa cum spuneam mai sus, liderii unionali au respins permanent ideea că UDMR ar fi un partid. Scrie, negru pe alb, că „Uniunea Democrată a Maghiarilor din România este o organizație cu o platformă culturală dar care face și politică, nefiind înregistrată în mod legal ca partid politic (conform Legii nr. 14/2003, cap. IV) care desfășoară activitate politică urmărind interese ale maghiarilor care participă la alegerile locale și generale în virtutea articolului 62 (2) al Constituției României și în conformitate cu prevederile articolului 4 alineatul 2 al Legii 68/1992, care asimilează organizațiile minorităților naționale partidelor politice din punctul de vedere al procesului electoral”. UDMR este prezentă în parlament din 1990, iar în Parlamentul European, din 2007.

Presa te ridică, presa te omoară

Ședințele CRU al UDMR aveau loc pe strada Bolyai, în clădirea care, în 19 martie 1990, a fost devastată, iar scriitorul Sütő András a rămas fără un ochi. Conflictul interetnic, care a căpătat numele de „Martie Negru”, a dus la tensionarea relațiilor interetnice din Transilvania.

La aceste întruniri se vorbea doar în limba maghiară, însă presa de limbă română era acceptată la ședințe. La prima la care am participat, în 1993, eram complet buimacă, deoarece nu știu o boabă maghiară. Mă tot rugam de unul și de altul să-mi traducă și asta a observat și unul dintre fondatorii prezidiului executiv, deputatul Tokay György, în general un gentleman desăvârșit. A adus imediat un tânăr și i-a spus să mă ajute și să-mi traducă fidel ce se vorbește acolo. „Și, ține minte Karcsi, presa te ridică, presa te omoară”, i-a spus el în românește. Aveam să aflu că tânărul este tot deputat, Kerekes Károly. A fost unul dintre cei mai longevivi și onești politicieni maghiari. În 2016, a venit și în UDMR noul val care i-a spulberat pe cei „bătrâni”. După câțiva ani, pentru a ușura munca jurnaliștilor români, pentru a evita greșelile de interpretare făcute de translatori neoficiali, dar și din pragmatism, s-a introdus traducerea la căști. La fel ca românii, s-au divizat, s-au certat pe funcții, și-au „ucis” simbolurile, i-au executat pe cei care cutezau să iasă din front. Însă la alegeri au știut ce mesaj să dea, au recurs la arta compromisului și au reușit mereu să treacă pragul electoral de 5%. Acum, trec cu oarece emoții acest prag, cu voturile moldovenilor și oltenilor, oferite cu o inexplicabilă generozitate. Electoratul lor loial, generația nostalgică, a cam dispărut, iar tinerii sunt mai puțin interesați de idealurile maghiarimii. În plus, maghiarii au emigrat primii și în masă din țară. La asta se adaugă credința că „politicienii români și maghiari sunt toți o apă și-un pământ, interesați doar de ciolan”.

Trădarea de la Neptun

În 1993, scena politică era zguduită de un scandal de proporții. Trei udemeriști, György Frunda, Borbély László și György Tokay, s-au întâlnit la Neptun cu liderii PSDR, acum PSD, și au negociat primul dialog de cooperare cu principalul partid al scenei politice de atunci, prin Viorel Hrebenciuc și Traian Chebeleu. Radicalii din UDMR au catalogat gestul drept prima formă de trădare. Borbély László, arhitectul acestui protocol a avut mereu afinități cu românii, indiferent care erau la putere. În 2000, tot el a fost negociatorul-șef cu PSD pe un protocol care a fost valabil patru ani.

În 2004, când Traian Băsescu a câștigat alegerile, Borbély declara, inclusiv la Ambasada Ungariei la București, că UDMR merge până-n pânzele albe cu PSD. La scurt timp după asta, UDMR a intrat în coaliția condusă de Alianța Liberal-Democrată.

La 25 de ani de la înființarea UDMR, eurodeputatul László Tőkés, care între timp s-a dezis de UDMR și a înființat CNMT, amintea despre episodul Neptun și despre păcatele lui Borbely.

„Borbély László, vicepreședintele UDMR, nu are ce căuta în fruntea UDMR, el a fost campionul principal al politicii neptuniste, negocieri purtate fără mandatul reprezentanților UDMR. Dar nici funcția de consilier al premierului Victor Ponta nu este justă pentru domnul György Frunda. Toată conducerea UDMR trebuie sa tragă concluziile acestei politici”, declara Tőkés.

Acesta l-a taxat și pe Kelemen Hunor, pe motiv că nu a reușit să atingă obiectivele prioritare ale UDMR: dobândirea drepturilor colective, autonomia și autodeterminarea minorității pe mai multe niveluri, reînființarea universității maghiare cu finanțare de stat și altele, precum simbolurile maghiare, statuile ori steagurile.

Fostul fondator și președinte de onoare al uniunii le-a reproșat permanent liderilor uniunii că au adoptat politica pașilor mici

„Aceste negocieri au servit interesele puterii românești și nicidecum interesele comunității maghiare. Consider că aceste negocieri și pactul încheiat cu ocazia acestor negocieri a însemnat derapajul UDMR-ului. Deși la început chiar Consiliul Reprezentanților Unionali a condamnat aceste negocieri, ulterior chiar și nomenclatura UDMR s-a conformat acestei politici de pact neptunist și, de atunci, fiind mare parte la guvernare, UDMR-ul, vrând-nevrând, a servit interesele Bucureștiului mai mult decât interesele maghiarilor din Transilvania” – aceasta este una dintre numeroasele declarații anti-UDMR făcute de László Tőkés.

Liderii UDMR au continuat, însă, înțelegerile cu partidele românești și aproape întotdeauna și-au atins scopul. În mod intenționat, cereau mult pentru a obține exact cât doreau.

În anii 1996-2000, UDMR a făcut parte din guvernul CDR, apoi, între 2000 și 2004, a susținut guvernarea PSD+PUR fără să fie prezentă în coaliție. Între 2004 și 2008 a fost la guvernare, inițial împreună cu Alianța DA, apoi, după trecerea PD-L în opoziție, a rămas în coaliție cu PNL.

În urma alegerilor legislative din 2008, a trecut în opoziție alături de PNL. După demiterea Guvernului Emil Boc (1) (PDL-PSD) în octombrie 2009, UDMR a intrat la guvernare alături de PDL și UNPR, formând Guvernul Boc (2), în funcție din 23 decembrie 2009. Uniunea a primit câteva ministere: Cultură, Sănătate și Mediu. La congresul UDMR desfășurat în 26-27 februarie 2011 la Oradea, au participat atât prim-ministrul, Emil Boc (PDL), partener de coaliție al UDMR, cât și liderii celor două formațiuni din opoziție, Crin Antonescu (PNL) și Victor Ponta (PSD), semn al normalizării relațiilor dintre români și minoritatea comunitară maghiară. În urma demiterii prin moțiune de cenzură a Guvernului Ungureanu, coaliția dintre PDL și UDMR s-a desființat, iar UDMR a trebuit să treacă în opoziție.

Liderii Uniunii au cochetat cu toată lumea, iar asta l-a dus la exasperare pe László Tőkés. Chiar dacă părerile lui nu mai contau, acesta reprezenta o voce puternică în Ungaria și la Bruxelles.

Kelemen Hunor, un președinte după chipul și asemănarea lui Markó Béla

Markó Béla, unul dintre fondatorii uniunii, a preluat funcția de președinte în 1993 și a condus UDMR până în 2011.

În decembrie 1989, scriitorul Markó Béla credea că acest gest politic este o scurtă aventură și că se va întoarce la muzele lui. În 1990 a devenit senator de Mureș și cu asta a intrat în politică. Nu definitiv, pentru că de când a renunțat la președinția UDMR. Este prezent în viața publică doar ca scriitor.

Markó Béla a fost candidatul UDMR la alegerile prezidențiale din România din 28 noiembrie 2004, în decembrie, același an, a fost numit în funcția de viceprim-ministru în Guvernul Tăriceanu și totodată ministru de stat fără portofoliu, pentru coordonarea activităților în domeniile culturii, educației și integrării europene. Apoi, și în alte guverne a deținut funcții.

„După părerea mea, noi, cei din UDMR, am realizat foarte multe lucruri importante. Am înființat o organizație puternică, ce a reușit nu numai să se mențină în viața politică românească, dar și să influențeze, la urma urmei, soarta țării și a propriei noastre comunități. Am fost de două ori într-o coaliție guvernamentală, am schimbat cadrul legislativ și instituțional privind condiția de minoritar, dar, în același timp, am și nemulțumiri. Avansăm mult mai încet decât aș fi sperat. Totuși, eu mă consider în continuare un scriitor sau un poet, și nu un politician de profesie”, declara Markó Béla la acea vreme.

Succesorul, Kelemen Hunor, a continuat politica lui Markó Béla și a reușit să mențină UDMR la putere chiar și atunci când a trecut, oficial, în Opoziție.

La aniversarea a 30 de ani, liderul unional a declarat: „Așa este traiul minoritar, de 100 de ani cunoaștem țelul și sarcina, trebuie să construim comunitatea noastră. Acesta rămâne un țel până ce apar provocări care să urmărească asimilarea. Noi, aici, pe pământul natal, trebuie să ne păstrăm identitatea națională și trebuie să rămânem, în continuare, o comunitate puternică, trebuie să dăm sens traiului comunitar. Știm ce fel de țară vrem, ce fel de viitor vrem pentru maghiarii din Transilvania. Vrem o țară în care cetățenii să fie egali și comunitățile etnice să fie egale, nu doar la nivel declarativ, ci și în ceea ce privește drepturile reale”.

Marea neîmplinire

UDMR a avut permanent un candidat la președinție, iar în turul al doilea maghiarii au votat, de regulă, cu un candidat de dreapta. Doar în 2000, când confruntarea finală a fost între Ion Iliescu și Corneliu Vadim Tudor, maghiarii au pus, cu mare bucurie, ștampila pe Iliescu, deoarece C.V. Tudor pregătea stadioane pe care să fie spânzurați ungurii.

În 1996, când György Frunda a candidat pentru prima dată la președinție, declara că România nu este pregătită pentru un președinte ungur, dar va fi atunci când americanii vor avea un președinte de culoare. La ei s-a întâmplat, la noi, încă nu. ■