Un italian „împotriva” Italiei

37
1 minut de lectură

Banca Centrală Europeană (BCE) a decis ieri să mențină ratele de dobândă la actualele niveluri. Adică, între -0,40, la depozite, și 0,25%, la credite.

Măsura nu este o surpriză fiind anunțată și așteptată. O noutate vine de la termenul anticipat până la care se vor menține actualele dobânzi.

Consiliul guvernatorilor BCE precizează că dobânzile se vor menține la aceste niveluri până în vara anului viitor, ceea ce înseamnă o devansare a termenului, care inițial fusese anunțat pentru toamna viitoare.

De asemenea, BCE a anunțat că va opri, începând cu anul viitor, achizițiile din programul de active. Este foarte posibil ca luna decembrie să fie ultima în care BCE mai face achiziții de obligațiuni, suma alocată fiind de 15 miliarde euro.

Au existat și analiști care au speculat că, dată fiind situația Italiei (un contencios cu Comisia Europeană pe tema deficitului bugetar și o datorie publică mare), BCE ar putea prelungi și anul viitor programul de achiziții de obligațiuni suverane.

Iată ca italianul Mario Draghi, președintele BCE, nu este sensibil la situația ingrată în care s-ar putea afla Italia pentru a-și finanța datoria publică.

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele