Un rol istoric pentru opoziție

355
6 minute de lectură

Cel care va intra în cursa pentru prezidenţiale trebuie “să aibă un procent bun în sondaje, dar în acelaşi timp să fie susţinut de organizaţii, pentru că într-o luptă la prezidenţiale nu poţi să intri singur, trebuie să fii sigur că în spatele tău ai toate organizaţiile judeţene, toţi primarii, toţi oamenii de partid”. 

Cu acest sfat părintesc Viorica Dancilă trage obloanele peste aspirațiile unor social-democrați, dar și peste cele ale lui Călin Popescu Tăriceanu, un personaj care și-a amanetat partidul inclusiv pentru iluzoriul sprijin al PSD în cursa pentru Cotroceni. Rezultatul s-a văzut în 26 mai, când ALDE s-a dizolvat în irelevanță.

În același timp, declarația trebuie citită în prelungirea anunțului recent al premierului, privind disponibilitatea sa de a-și asuma candidatura la prezidențiale. 
Un scenariu care ar fi putut stârni râsul ori compansiunea acum jumătate de an, când Dancilă stătea nemișcată acolo unde o punea Dragnea, dar lucrurile s-au schimbat semnificativ între timp.

De altfel, a doua parte a avertismentului lui Dancilă este cea care contează cel mai mult: “dar în acelaşi timp să fie susţinut de organizaţii”.

Indubitabil, baronii județeni, primarii PSD și galaxia de afaceriști din țară, branșați la bugetul public via conexiunile lor cu PSD, vor trage din greu la prezidențiale în măsura în care de la centru li se vor da garanții că, în ciuda unor repoziționări dictate acum de circumstanțe, nimic nu se va schimba fundamental în agenda partidului.

Deși par a porni cu șansa a doua în alegerile prezidențiale, social-democrații vor face totul pentru a intra în turul doi căci un scor decent în noiembrie le va oferi o platformă eficientă pentru cele două seturi de alegeri care i-au pus întotdeauna PSD-ului puterea în mână: localele și parlamentarele.

Așadar, Dancilă și ai săi au toate motivele să trateze prezidențialele cu maximă seriozitate și maxim cinism.

Să nu uităm că din 2012 încoace au avut puterea aproape totală fără să fi avut omul lor la Cotroceni.

Dar tocmai pentru că acesta este contextul general, preocuparea cea mai mare ține de ceea ce se va întâmpla lunile astea în tabăra opoziției.

Pare paradoxal, dar nu e deloc.

PSD a guvernat prost, lucru perfect înțeles de public și penalizat la europarlamentare. În plus,  nici în perioada următoare nu sunt premise că actul de guvernare se va schimba dramatic, deci în bine.

Apoi, în PSD încă există insule de neliniști și frustrări căci epoca post-Dragnea își are câștigătorii și perdanții săi.

Prin urmare, cel puțin până la jumătatea lui august încă există o predispoziție spre dispute interne cu ecouri în spațiul public, de natură să continue să șifoneze imaginea partidului și ideea de unitate de monolit.

E posibil ca după decizia definitivă privind prezidențiabilul să se reintre în logica de armistițiu și toată lumea să tragă disciplinat pentru alegerile din noiembrie.

S-a mai întâmplat.

Altfel spus, PSD nu are cum să câștige puncte, în perioada care urmează, din prestația sa guvernamentală ori din imaginea sa imaculată.

În consecință, toate speranțele pentru intrarea în turul doi cu un scor bun (adevarata miză a echipei Dancilă) se leagă pentru PSD-iști de ceea ce pot specula din greșelile adversarului. 

Iar în această privință balta nu e neapărat lipsită de pește.

În primul rând că adversarul e un personaj colectiv. 

PNL și USR-PLUS se află într-o competiție deschisă, iar o formă vizibilă de competiție există și între USR și PLUS. Până la un punct, lucrurile astea sunt perfect de înțeles, în măsura în care e vorba de partide care încearcă să își ajudece o felie cât mai consistentă din electoratul nemulțumit ori pur și simplu speriat de direcția în care duce PSD țara.

Dar va fi opoziția capabilă să gestioneze suficient de chirurgical bătălia aceasta astfel încât publicul să simtă cu adevărat că, până la urmă, confruntarea care contează este între opoziție și PSD, iar nu între un partid de opoziție și celălalt?

Fragmentarea electoratului este cel mai mare pericol în acest moment, iar problema este potențată de specificul oricărei lupte politice: dacă PNL își va concentra tirul pe USR-PLUS și reciproc, inevitabil vom asista la o cascadă de argumente care vor pune în lumină mai degrabă de ce e rău ca Iohannis să mai fie președinte și de ce Barna nu are nicio calitate pentru a ocupa funcția supremă în stat. 

Concomitent, propaganda din media care a servit la victoria decisivă a PSD în 2016 va expanda “dezvăluirile” respective, iar aparatul disciplinat al PSD din teritoriu va trage voinicește pentru a asigura un rezultat care să răstoarne percepția creată în urma votului din 26 mai.

Ar fi o eroare istorică și încă una aproape fără egal în ultimii 30 de ani.

De ce? Foarte simplu. 

Prezidențialele din 2019 nu sunt un exercițiu electoral obișnuit. La fel cum nu au fost nici europarlamentarele din 2019.

Miza celor care vor o Românie europeană fără echivoc și ireversibil desprinsă de practicile anilor ’90 ar trebui să fie nu doar câștigarea alegerilor, ci reducerea definitivă a PSD la irelevanță pe scena politică.
Asta echivalează cu un scor similar celui din 26 mai.

Nu am avut niciodată în ultimele două decenii o asemenea fereastră de oportunitate. 
Iar obiectivul nu va fi atins pe deplin nici dacă rezultatul prezidențialelor va fi orientat în direcția asta. Mai e nevoie de o performanță pe măsură și la locale, și la generale, care să consfințească pașii făcuți la europarlamentare și prezidențiale.

Însă bazele prezidențialele sunt o etapă-cheie a acestui efort.

Dacă după noiembrie 2019 PSD va reuși să rămână cumva în cărți, atunci mare parte din ceea ce s-a câștigat pe linia asta în mai 2019 va putea fi considerat risipit.

Iar din acest punct de vedere, nu va fi vorba de meritele PSD, ci mai degrabă de culpa unei opoziții care în loc să urmărească până la capăt un obiectiv strategic – un proiect de țară chiar, cum este cel al tragerii istorice a PCR/PSD pe tușă – va fi amanetat totul pentru scopuri în esență meschine.

Caz în care România va suporta costuri grele pentru cel puțin încă un deceniu.

Iohannis, Barna sau Cioloș? Nu asta-i întrebarea!

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele