Ioan Pălăghiță este un nume care nu le spune nimic multora dintre români. Pălăghiță s-a născut în anul 1899, în Onești, a absolvit Școala de ofițeri de infanterie din Bacău și Facultatea de Medicină din Iași. A optat pentru o carieră militară, s-a stabilit în Iași și s-a căsătorit cu o farmacistă, care provenea dintr-o familie de intelectuali evrei. După venirea la putere a mareșalului Ion Antonescu, ofițerului Pălăghiță i s-a cerut să divorțeze. Acesta a refuzat, spunând că „naționalismul și patriotismul se dovedesc pe câmpul de luptă”. Drept pentru care armata l-a și trimis pe frontul rusesc, acolo unde a murit eroic în anul 1943. Aceasta este istoria prescurtată a unui ofițer român aflat la cumpăna istoriei. Ce vremuri și ce mod eroic și clar de a-ți dovedi patriotismul.
Astăzi, lucrurile sunt mult mai complicate. Astăzi, oricine poate vorbi cu „gura plină” despre patrioți și patriotism și unii chiar pot crede. Astfel, tot mai des în discursul public politic se folosește termenul de patriot. Liviu Dragnea și Darius Vâlcov sunt campionii patriotismului, ei dau lecții, ei pun etichetele și ei îi înfierează cu „mânie proletară” pe cei care nu sunt „patrioți”.
Dar avem astăzi o unitate de măsură a patriotismului? Avem astăzi repere morale care să fie îndreptățite să ne vorbească despre patriotism? Este greu de spus. Cu siguranță, însă, Dragnea și Vâlcov nu sunt în niciun caz nici autoritățile morale și profesionale care să ofere lecții de patriotism. Măcar prin prisma „situației lor juridice deja dificile”.
Recent, consilierul premierului, Darius Vâlcov, spusese că „speră ca noul guvernator și echipa nouă de la BNR să fie o echipă de patrioți”. Așadar, atacurile la BNR au plecat de la politica valutară, au trecut prin politica monetară și au ajuns la faza pe patriotism. Nu este singura ocazie când se vorbește de patriotism. De aproape doi ani, liderii PSD folosesc tot mai mult sintagma. Iar lucrurile sunt foarte clare: cine nu este cu PSD nu este patriot sau ar putea fi chiar trădător de țară.
Desigur, pentru unii, vorbele lui Dragnea și Vâlcov nu fac nici cât „o ceapă degerată”. Alții, însă, îndrăgostiți de politica PSD de creștere a salariilor și fascinați de tenebroasele teorii ale conspirației, vor vedea patrioții și trădătorii acolo unde îi așază domnii Vâlcov și Dragnea. Probabil că inclusiv autorul acestui text se poate califica pentru acuzația de lipsă de patriotism, dacă nu și mai rău.
Marea problemă este că dincolo de temele populiste și de discursurile patriotarde nu avem o unitate de măsură a patriotismului. Ar fi interesant de judecat patriotismul prin prisma învățăturilor biblice care spun „să nu minți și să nu furi”? S-ar califica domnii Dragnea și Vâlcov la statutul de patrioți dacă ar fi judecați pe baza acestor două îndemnuri milenare?
În termeni economici, ești patriot dacă măsurile de guvernare luate duc la creșterea deficitelor, aruncă în aer inflația și riscă să scadă ratingul suveran al României? Ești patriot atunci când decizi fără să te consulți cu nimeni din actorii implicați? Ești patriot când întâi adopți ordonanțe de urgență și apoi te apuci să dezbați cu mediul de afaceri măsurile deja luate? Ești patriot când critici când poți și pe unde poți Uniunea Europeană?
Există și un patriotism european, pentru că românii sunt și cetățeni europeni. De aceea, naționalismul românesc trebuie pus în balanță cu patriotismul european. Altfel, este complet lipsit de fair-play să îi iei Europei banii și să o înjuri de câte ori ai ocazia.
Limbajul patriotic al liderilor PSD-ALDE se bazează pe un singur gest politic: creșterea salariilor. Fără să o spună explicit, ei cer publicului să îi considere patrioți, pentru că le-au dat salarii mai mari. Pe cale de consecință, cei care critică programul de guvernare, care atrag atenția asupra creșterii peste măsură a cheltuielilor publice cu salariile și asistența socială sunt lipsiți de patriotism, ba chiar se pot califica pentru a fi trădători de țară.
Nu cred că valorile patriotice sunt perimate în secolul al XXI-lea. Există un timp al patriotismului, care are nevoie de fapte, nu de vorbe. De dovezi, nu de gargară electorală. Problema este cine vorbește despre ele, care sunt oamenii care propovăduiesc toată ziua, bună ziua patriotismul. Pentru că dacă vorbesc „patrihoții” despre patriotism, avem o problemă. Există șansa ca unii să îi creadă și în felul acesta ideea să se uzeze, să se piardă. Mai mult, falșii patrioți pot denatura atât de tare sensul cuvântului, să creeze atât de multă confuzie, încât poporul să nu îi mai recunoască pe adevărații patrioți. Pe vremea războiului, patriotismul era simplu de dovedit. Maiorul Pălăghiță a făcut-o: a plecat pe câmpul de luptă și a murit eroic. Astăzi, nu putem să îi trimitem pe front pe Dragnea și Vâlcov.
Astăzi, câmpul de luptă este mai difuz, mai neconvențional. Inamicii și amicii sunt mai complicat de identificat. De aceea, oamenii politici care se bat cu pumnul în piept în fiecare zi cu patriotismul lor trebuie priviți cu foarte mult scepticism. Iar alegerile pentru Parlamentul European sunt exact despre acest lucru: despre patrioți, patrihoți și falși patrioți. Despre felul în care politicienii români se raportează la Uniunea Europeană.