USR cere demisia lui Meleșcanu din fruntea Senatului: E imaginea vie a eternității nomenclaturii dictatoriale

31
2 minute de lectură
Foto: Bogdan Cristel

Urmăriți-ne și pe Facebook

Reprezentanții USR i-au cerut, joi, demisia lui Teodor Meleșcanu din funcția de președinte al Senatului. Ei au precizat că este „gest de decență”, la 30 de ani de la Revoluția română, și consideră că Meleșcanu este „imaginea vie și rușinoasă a nomenclaturii dictatoriale”.

„Demisia este singurul gest de decență pe care Teodor Meleșcanu îl poate face după ultimele dezvăluiri din presă. Cu 30 de ani în urmă, Teodor Meleșcanu, ca reprezentant al lui Nicolae Ceaușescu, nega, în fața comunității internaționale, crimele de la Timișoara și refuza momentul de reculegere pentru cei uciși. Actualul președinte al Senatului e imaginea vie și rușinoasă a statului român capturat, a eternității nomenclaturii dictatoriale care se reproduce și-n democrație, a refuzului, prin orice mijloace, de a renunța la putere”, au scris reprezentanții USR, joi, pe Facebook.

Sursa citată susține că Teodor Meleșcanu era reprezentantul lui Nicolae Ceaușescu și amintește că actualul șef al Senatului a refuzat un moment de reculegere pentru victimele Revoluției.

„Pe 20 decembrie 1989, când întreaga Timișoară ieșea în stradă, declarându-se primul oraș liber de comunism, susținea la Viena că în România e „pace și liniște“. Și care, de 30 de ani încoace, asigură pacea și liniștea oricărui partid ce-i oferă funcții”, a completat sursa menționată.

USR reamintește că deputatul Iulian Bulai i-a făcut observație lui Teodor Meleșcanu că este prezența sa la tribuna Parlamentului este „o rușine”.

„La ședința solemnă din Parlament pentru comemorarea eroilor Revoluției, deputatul Iulian Bulai a atras atenția de la tribună că nu există jignire mai mare pentru memoria victimelor Revoluției din Decembrie decât prezența lui Teodor Meleșcanu la tribuna Parlamentului României”, conchide USR în postarea pe Facebook.

Deputatul USR, Iulian Bulai, i-a transmis, luni, președintelui Senatului, Teodor Meleșcanu, că e absurd să conducă ședința solemnă „un comunist cu ștate vechi” și că un moment solemn a fost transformat „într-un paradox de neimaginat”.

Urmăriți-ne și pe Facebook

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele