USR-PLUS propune un pact cu celelalte partide pentru alegeri anticipate

18
2 minute de lectură

Alianța USR PLUS propune un pact politic pentru declanșarea alegerilor anticipate odată cu cele locale, deoarece este o soluție care ar putea scoate România din criza produsă de actualul Guvern, care nu mai are susținere, relatează Mediafax.

„Alianța USR PLUS propune un pact politic și parlamentar pentru declanșarea alegerilor anticipate președintelui României și partidelor parlamentare din Opoziție. Pactul vizează declanșarea de alegeri anticipate în data de 6 iunie 2020, odată cu alegerile locale și reprezintă dovada concretă a asumării și reponsabilității cu care Alianța USR PLUS abordează actuala criză politică din România“, se arată în comunicatul de presă transmis de USR-PLUS.

Liderul USR Dan Barna susține că pactul are ca scop crearea unei foi de parcurs pentru a ajunge la acele alegeri anticipate fundamental necesare pentru ieșirea României din actuala criză.

„Este un pact prin care vrem să creăm o foaie de parcurs pentru a ajunge la acele alegeri anticipate fundamental necesare pentru ieșirea României din actuala criză. Guvernarea PSD nu mai are legitimitate și nici o majoritate parlamentară care să o îndreptățească să mențină în funcție un guvern toxic, un guvern care ține România blocată. Din această perspectivă, noi, Alianța USR PLUS, propunem factorilor politici relevanți în acest moment – actualului președinte al României, PNL, ALDE, UDMR, Grupul minorităților naționale și Pro România – acest pact politic și parlamentar. În momentul în care vor semna acest pact pentru anticipate toți liderii politici actuali, care spun de fiecare dată când sunt întrebați că sunt deciși să scoată țara din criză, alegerile anticipate vor putea fi realizate“, a declarat Dan Barna, președintele USR și candidatul USR PLUS la Președinția României.

Alianța invită toate partidele parlamentare să semneze pactul, dar și moțiunea de cenzură. „Pentru a fi posibilă organizarea de alegeri anticipate odată cu alegerile locale, partidele parlamentare semnatare ale pactului se angajează să semneze și să voteze moțiunea de cenzură care să ducă la retragerea încrederii în Guvernul Dăncilă. La rândul său, dacă semnează pactul USR PLUS, președintele României se angajează să înainteze Parlamentului două propuneri de învestitură, iar parlamentarii partidelor semnatare se angajează să respingă cele două propuneri de învestitură“, mai transmite alianța USR-PLUS.

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele