Va deveni virusul Wuhan o pandemie?

91
8 minute de lectură

Probabil. Însă serviciile de sănătate publică ar putea să determine cât de severă va fi aceasta

Foto: Getty Images / Guliver

DOUĂ LUCRURI explică de ce o nouă boală infecțioasă este atât de alarmantă. Unul este că, încă de la început, se diseminează exponențial. Pe măsură ce zecile de cazuri devin sute, iar sutele devin mii, matematica o ia la vale, alimentând speculații despre un colaps al sistemelor de sănătate, crize sociale și economice și o pandemie mortală. Cealaltă este incertitudinea profundă. Informații puține și rapoarte care se bat cap în cap înseamnă că oamenii de știință nu pot elimina cel mai rău scenariu – iar acest lucru permite ca informațiile neplăcute să prolifereze.

Așa este și cu noul coronavirus, cunoscut ca 2019-nCoV, care a lovit în China. Numărul cazurilor a crescut de la 282, în 20 ianuarie, la aproape 7.800 doar nouă zile mai târziu. În acest timp, patru cazuri raportate în afara Chinei continentale s-au multiplicat la 105, în 19 teritorii. Dubiul persistă în ceea ce privește caracteristicile fundamentale ale bolii, inclusiv despre cum se transmite și în ce proporție este letală. În mijlocul incertitudinii, o simulare despre o epidemie de coronavirus făcută de Universitatea Johns Hopkins, în octombrie, în care 65 de milioane de oameni și-ar pierde viața, a fost prezentată ca o predicție. Nu este.

Însă întrebările corecte sunt acestea: va deveni noul virus o boală globală? Și cât de fatală va fi ea? Un răspuns precis se află la săptămâni sau luni distanță, însă autoritățile de sănătate publică trebuie să planifice azi. Cea mai bună predicție e că boala s-a răspândit în China și există un risc înalt ca ea să se împrăștie în restul lumii, ba chiar ar putea să devină o infecție sezonieră recurentă. E posibil să se dovedească a nu fi mai letală decât gripa sezonieră, însă, chiar și așa, ar conta ca una serioasă. Pe termen scurt, aceasta ar lovi în economia reală și, depinzând de cum este administrată epidemia, ar putea avea, de asemenea, efecte politice în China.

Epidemia a început în decembrie. Cum în China sunt mâncate uneori animale exotice înseamnă că mutațiile virale care infectează oamenii sunt probabile să se întâmple acolo; iar migrația în masă spre orașe înseamnă că există posibilitatea să se transmită între oameni. Acest virus provine, probabil, de la lilieci și a trecut la mamifere, cum ar fi zibeta de palmier și dihorul, ajungând în piața din Wuhan, unde se vindeau animale sălbatice. Simptomele sunt asemănătoare cu ale gripei, dar pot include pneumonie, care poate fi fatală. Aproximativ 20% din cazurile raportate sunt severe și necesită îngrijire spitalicească; în jur de 2% din ele au fost fatale. Până acum, nu există vaccin sau tratament antiviral.

Cea mai mare incertitudine privește numărul de cazuri care nu au fost înregistrate. Sistemul de sănătate primar din China este rudimentar, iar unii dintre bolnavi fie au evitat să apeleze la spitalele suprasolicitate, fie au fost respinși de ele. Și mai mulți ar putea avea simptome atât de blânde, încât nici să nu realizeze că ar putea avea boala. Modelele matematice ale universitarilor din Hong Kong sugerează că, până în 25 ianuarie, zeci de mii de oameni au fost deja infectați, iar epidemia va atinge vârful în câteva luni. Dacă așa stau lucrurile, virusul este mult mai răspândit decât se crede și, astfel, ar fi mai greu de reținut în interiorul Chinei. Însă, de asemenea, se va dovedi mai puțin letal, pentru că numărul morților ar trebui măsurat în raport cu o bază mult mai mare de infectări. Precum în cazul gripei, mulți oameni ar putea muri totuși. În 2017-2018, un sezon nefavorabil de gripă a afectat 45 de milioane de americani, cu 61.000 de morți.

Oamenii de știință au început să lucreze la vaccinuri și la tratamente care să facă infecțiile mai puțin severe. Rezultatele sunt așteptate în șase – până la douăsprezece luni, astfel că lumea trebuie să se bazeze pe măsuri de sănătate publică. În China, aceste măsuri au condus la cea mai mare carantină din istorie, cu Wuhan și restul provinciei Hubei sigilate. Impactul unor astfel de acțiuni draconice s-a extins în toată China. Vacanța de primăvară a fost prelungită, menținând școlile și firmele închise. Economia funcționează pe livrarea de mâncare și bunuri la domiciliu.

Mulți experți laudă eforturile Chinei. În mod cert, oamenii de știință chinezi s-au descurcat mai bine cu virusul Wuhan decât cu SARS, în 2003, detectându-l rapid, analizându-i genomul, aprobând kituri de diagnostic și informând organizațiile internaționale. Politicienii Chinei însă arată mai puțin bine. Au ignorat piețele aglomerate care au născut SARS. În privința noului virus, oficialii locali din Wuhan au discreditat, inițial, datele științifice și, abia după ce boala s-a răspândit, au adoptat o carantină draconică. Întârzierea de opt ore în a anunța epidemia a permis, ipotetic, unui milion de oameni potențial infectați să părăsească orașul.

Faptul acesta s-ar putea să fi subminat o măsură care are efecte masive. Creșterea Chinei în primul trimestru ar putea să scadă până la 2%, de la 6% înainte de epidemie. Cum China reprezintă aproape o cincime din producția mondială, va exista, probabil, o lovitură notabilă dată creșterii globale. Deși economia își va reveni când virusul va dispărea, reputația Partidului Comunist și chiar a lui Xi Jinping va fi afectată pe termen mai lung. Partidul susține că, susținut de știință, este mai eficient în guvernare decât democrațiile. Eșecul în a limita răspândirea virusului, în ciuda măsurilor dure, sugerează opusul.

În afara Chinei, astfel de carantine sunt de neconceput. Costurile medicale și economice vor depinde de capacitatea guvernelor de a încetini răspândirea bolii. Realizarea acestui lucru se poate face prin izolarea cazurilor imediat după ce apar și identificând oamenii cu care victimele au venit în contact; într-adevăr, dacă boala este stopată în China, acest lucru va opri complet pandemia. Dacă, dimpotrivă, răspunsul este inadecvat, ar putea duce la închiderea școlilor, la descurajarea călătoriilor și la anularea evenimentelor publice. A câștiga timp în acest fel prezintă avantaje, chiar dacă nu oprește complet boala. Sistemele de sănătate ar avea o șansă mai mare de a se pregăti pentru criză și pentru a elibera paturile care sunt acum pline cu oameni care suferă de gripă sezonieră.

În ciuda tuturor acestor efecte, epidemia ar putea să fie severă. Unele sisteme de sănătate din Africa și din suburbiile marilor orașe ale Asiei nu vor reuși să izoleze pacienții și să identifice contactele. Este de mare importanță dacă oamenii sunt contagioși când simptomele lor sunt reduse (sau înainte de a avea vreun simptom, după cum sugerează unele surse), pentru că astfel de bolnavi sunt dificil de identificat. Și, de asemenea, dacă virusul are o mutație și devine mai contagios sau mai letal.

Niciodată omenirea nu a răspuns atât de rapid la apariția unei boli, așa cum s-a întâmplat cu 2019-nCoV. Chiar și așa, virusul încă poate cauza mari pagube. Pe măsură ce oamenii se extind în noi habitate, cresc mai multe animale, se adună în orașe, călătoresc și încălzesc planeta, apariția de noi boli va deveni mai obișnuită. O estimare a costurilor urcă la 60 de miliarde de dolari pe an. SARS, MERS, Nipah, Zika, gripa porcină mexicană: febra din Wuhan este cea mai recentă dintr-o serie a nenorocirilor. Nu va fi ultima. ■


Acest articol a apărut în secțiunea Lideri în ediția tipărită sub titlul „Va deveni virusul Wuhan o pandemie?”

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele