Va putea City-ul londonez să supraviețuiască Brexitului?

    Cel mai mare centru financiar internațional din lume se confruntă cu cel mai dur test

    118

    Servicii financiare

    LUMEA ARE doar o mână de centre comerciale mari. Silicon Valley domină tehnologia. Pentru electronice, mergeți la Shenzhen. Parisul este destinația luxului, iar capitala pentru outsourcing este Bangalore, în India. Una dintre cele mai puternice grupări dintre toate este Londra, care găzduiește cel mai mare centru financiar internațional de pe glob. Pe o superficie de o milă pătrată, pe Tamisa, o firmă multinațională poate să vândă acțiuni în valoare de cinci miliarde de dolari în cinci minute, după cum un startup european poate să colecteze finanțe de la pensionarii asiatici. Poți asigura o navă containerizată sau corzile vocale ale unui star pop. Companiile pot să acopere riscul ca o fabrică, oriunde pe planetă, să se confrunte cu o monedă volatilă sau cu uragane și cu creșterea nivelului mărilor peste un deceniu.

    Această metropolă a banilor, cunoscută sub numele de City, generează 120 de miliarde de lire sterline (152 de miliarde de dolari) de venituri pe an – la fel de mult ca industria auto germană. Întrucât capitalul este alocat și riscurile distribuite la scară mare, influența lui este globală. Dar, acum, cu o concluzie „fără acord” și, aparent, din ce în ce mai probabilă după schimbarea liderului Partidului Conservator, Brexitul amenință să rupă legăturile financiare ale Marii Britanii cu Uniunea Europeană. Dacă Partidul Laburist va câștiga viitoarele alegeri sub Jeremy Corbyn, Marea Britanie se va alege și cu cel mai de stânga guvern de după 1945, unul care este profund ostil față de capital și piețe. Oricare va fi rezultatul, UE va fi mai săracă, iar poziția Londrei va fi afectată. Împreună, ar putea să schimbe mecanismul sistemului financiar global.

    Excelența Londrei este ceva de admirat. Ea găzduiește 37% din tranzacțiile valutare ale lumii și 18% din împrumuturile transfrontaliere. Este un centru pentru derivative, managementul activelor, asigurări și bănci de investiții. Relațiile sale cu Europa sunt foarte strânse. Un sfert din venitul din City se generează de pe continent, iar Europa beneficiază de un sfert din serviciile sale financiare de la Londra, adesea cele mai sofisticate. Firmele franceze sau italiene merg la Londra ca să se întâlnească cu investitorii sau ca să organizeze o preluare. Atunci când Banca Centrală Europeană cumpără obligațiuni, în cadrul politicii sale monetare, vânzătorii sunt, foarte adesea, manageri de active și bănci domiciliate în Marea Britanie. Aproximativ 90% din schimburile de rate de dobânzi sunt efectuate prin mecanismele de la Londra.

    Istoria City-ului este lungă, dar sinuoasă. În 1873, Walter Bagehot, editorul de atunci al The Economist, a scris despre „preeminența sa naturală”. De fapt, aveau să urmeze decenii de decădere. O renaștere a început în anii ʼ60, când a avut loc un boom al piețelor offshore pentru împrumuturile în dolari. Un alt impuls a venit odată cu deregularizarea pieței bursiere, cu Big Bang-ul din 1986, și apoi după 2000, când Londra a devenit un centru pentru tranzacțiile în euro și pentru piețele emergente. Nici măcar criza financiară, din 2009, nu a afectat mult prestigiul City-ului în străinătate. Formula magică de azi are multe componente: deschiderea către oameni și capital, fusul orar, proximitatea față de cablurile submarine de date, precum și școlile prestigioase. Dar, mai presus de toate, City-ul se bazează pe politici și reglementări stabile, pe legături strânse cu America și legături fără reproș cu Europa, în timp ce Brexitul și Corbyn amenință această formulă în trei feluri.

    Primul este prin distrugerea cadrului legal, deoarece UE va anula „pașapoartele” care permit firmelor din City să opereze pe întreg continentul. Activitatea ar putea migra în căutarea siguranței. Al doilea este prin faptul că cei 27 de membri UE rămași vor adopta o politică industrială care folosește reglementarea pentru a obliga firmele financiare să se mute în zona euro. Dat fiind că Amsterdamul, Frankfurtul și Parisul concurează în afaceri, lista aceasta devine urâtă. Și ultimul vine din interiorul Marii Britanii – dacă un guvern Corbyn va duce țara înapoi cu decenii, cu naționalizări la prețuri sub cele de pe piață, cu un impozit pe tranzacțiile financiare, cu o politică dură în privința fuziunilor și a achizițiilor și poate și cu controale asupra capitalului. Dacă un guvern laburist va ataca și școlile private și reședințele secundare, acumulările uriașe de capital ale Londrei se vor evapora mai repede decât cocktailul unui afacerist.

    Date fiind sumele implicate – Londra găzduiește 20 de trilioane de dolari în active bancare și acțiuni – ne-am putea aștepta la o mare înțelegere între UE și centrul său financiar. Șansa nu este mare. Marea Britanie a respins opțiunea de a rămâne în piața unică. Un acord special pentru serviciile financiare nu este pe masa negocierilor, deoarece UE nu dorește să acorde favoruri speciale unei țări care pleacă. Este ca și cum New York-ul și Wall Street-ul ar divorța de America fără niciun acord. Grație unor licențe temporare, riscul unei crize financiare în ziua Brexitului este mic. Dar aceste aranjamente nu vor dura mult timp: acordul pentru derivative, de pildă, expiră anul viitor.

    Anti-Brexit remain supporters stand with European flags and pro-Brexit leave supporters hold red placards as they all protest outside the Houses of Parliament in London, Wednesday, June 19, 2019. Britain's Conservative Party are set to kick one more candidate out of the contest to become the country's next prime minister, as rivals scramble to catch front-runner Boris Johnson. The five-strong field will be narrowed in elimination votes by Tory lawmakers Wednesday and Thursday, with the two top candidates going to a runoff of party members across the country. (AP Photo/Matt Dunham)

    În spatele confruntării se află o falie profundă. City-ul ar putea să își păstreze accesul liber la UE dacă ar fi de acord să fie reglementat de aceasta. Dar Marea Britanie se teme, pe bună dreptate, să cedeze controlul celei mai mari industrii ale sale acestui bloc, mai ales dacă scopul nedeclarat al UE este de a micșora Londra. Justificările Europei sunt un amestec de principii și de lăcomie. Europa vrea să își supravegheze propriul sistem financiar, dar și să înhațe locuri de muncă și venituri din impozite de la Londra. Pe termene lung, cea mai probabilă soluție va fi „echivalența”, prin care firmele primesc recunoaștere din partea Europei. Problema este că, așa cum descoperă acum Elveția, această recunoaștere poate fi retrasă oricând, ceea ce ar duce la o stare de instabilitate permanentă. Această amenințare va provoca o migrație a activității și a oamenilor spre zona euro, pe măsură ce autoritățile UE vor câștiga suveranitatea deplină asupra piețelor de capital din zona euro.

    Aceasta sună bine pentru UE, dar va fi, probabil, o victorie a la Pyrrhus. Sistemul financiar continental este balcanizat și dominat de bănci greoaie. Noile afaceri se vor împărți între mai multe orașe, ceea ce va fragmenta activitatea și mai mult. Reglementările dure ale Europei ar putea să țină departe afacerile non-UE. În cele din urmă, costurile unui sistem financiar mai puțin eficient vor depăși, probabil, veniturile suplimentare obținute din capturarea afacerilor de la Londra. Factura anuală pentru fiecare creștere de 0,1% a costului finanțării firmelor din zona euro se ridică la 32 de miliarde de euro sau 0,3% din PIB.

    Și cum rămâne cu City-ul? El are o șansă să prospere. Legăturile sale cu America rămân strânse. El va trebui să încerce să țină și Europa aproape, în timp ce dezvoltă afacerile internaționale non-UE de la cota de 25-30% de azi, precum și noi puncte forte în fintech și finanțele verzi. Cel mai mare pericol este că a pierdut bătălia ideilor acasă. Mulți britanici, nu doar Corbyn, detestă salvarea postcriză a City-ului – indiferent de faptul că băncile britanice și-au triplat, de atunci, rezervele lor de capital și că nu reprezintă, astfel, o amenințare pentru contribuabili. Chiar și lui Margaret Thatcher, care a supravegheat Big Bang-ul din anii ʼ80, în displăceau bancherii-vedetă. Dar britanicii nu pot să ignore cele 65 de miliarde de lire sterline sau 3% din PIB – valoarea impozitelor anuale pe care City-ul le plătește către spitale și școli. Pentru o țară care își pierde repede prietenii, a avea o industrie globală sofisticată este o binecuvântare, nu un blestem.

    LĂSAȚI UN COMENTARIU

    Comentariul:
    Introduceți numele