

Moțiunea de cenzură, depusă joi de PSD, va fi citită luni în plenul Parlamentului. Textul a fost semnat de 208 parlamentari din PSD și UDMR. Liderul deputaților PSD, Alfred Simonis, spune că la vot vor aduna 233 de parlamentari, numărul necesar pentru ca moțiunea să treacă. Dezbaterea și votul vor avea loc la o data stabilită de Birourile Permanente.
Moţiunea de cenzură intitulată “Guvernul Orban/PNL – privatizarea democraţiei româneşti”, a fost ironizată de parlamentarii Puterii, dar și de Opoziția constructivă, USR, cum și-a autointitulat Dan Barna partidul.
Liderul deputaților PNL, Florin Roman, a declarat imediat după ce PSD a anunțat depunerea documentului, că a fost scrisă de domnul Vasile, portarul de la sediul PSD”. „Am văzut și noi textul moțiunii. Din punctul de vedere al PNL e un demers neserios. Probabil că această moțiune a fost scrisă de domnul Vasile, portarul de la sediul PSD. E foarte clar pentru noi că e o moțiune scrisă pe genunchi, neserioasă, în care deși PSD-ul invocă, la început,că pentru ei viața românilor e sfântă, nu se face nicio referire la ceea ce înseamnă agenda publică a cetățeanului”, a afirmat Roman.
Deputatul i-a acuzat pe social-democrați că vor să-și păstreze baronii locali, de aceea nu sunt de acord cu alegerea primarilor în două tururi. Liderul liberal a mai spus că CCR este în cârdășie cu PSD și se răzbună pe liberali din cauza pensiilor: „E foarte clar că PSD face acest joc împotriva voinței românilor, ajutat de o decizie discutabilă a CCR și spun cu toată responsabilitatea, cred că decizia CCR e un răspuns direct la proiectul de lege al PNL pentru tăierea pensiilor magistraților”.
Liderul USR, Dan Barna, spune că textul moțiunii „depășește chiar și limitele cele mai de jos ale bunului simț”.
„Am spus deja că nu vom vota pentru nimic care să înlesnească întoarcerea PSD la putere. Pentru dezastrul din cei trei ani de guvernare Dragnea nota de plată nu a fost încă achitată.
Nu pot însă să nu remarc faptul că textul moțiunii de cenzură depusă de PSD depășește chiar și limitele cele mai de jos ale bunului simț. Disperat să își apere baronii locali partidul cu doi foști președinți trimiși la închisoare nu se jenează să folosească astăzi termeni ca “demnitate” și “integritate” în funcția publică.
De asemenea, partidul care voia să scoată România din Europa avertizează azi că drumul țării nu spre Est este. Într-adevăr nu este, dar ei sunt ultimii oameni care pot pretinde că sunt interesați în mod onest de o Românie occidentală și prosper”, a scris Barna pe Facebook.
Premierul Ludovic Orban spune că așteaptă votul și este pregătit.
„Aşteptăm votul la moţiunea de cenzură. Suntem pregătiţi pentru orice situaţie. Cei care depun moţiunea sunt nişte oameni politici care şi-au dat măsura lipsei de valoare prin modul în care au guvernat în ultimii trei ani. În ceea ce mă priveşte pe mine, indiferent de deznodământul moţiunii de cenzură, noi ne continuăm activitatea şi mai ales ne îndreptăm spre obiectivul pe care îl avem, şi anume acela de a câştiga alegerile”, a declarat Orban.
Parlamentarii PNL și USR au anunțat că vor vota
împotriva moțiunii.