Valul populist din Europa stârnește tensiuni între minoritățile naționale și vecinii lor

0
125
(Photo by David Ramos/Getty Images)

Ediția tipărită | Europa
17 noiembrie 2018

LA UN SECOL DUPĂ prăbușirea sa, Austro-Ungaria continuă să trăiască în cochetul oraș alpin Bolzano din Nordul Italiei (Bozen, pentru germanofoni). Viața clincăne și zumzăie în cafenele și berării vieneze. Străzile au nume ca Bahnhofsallee. „Sub Austria, viața de aici era foarte pluralistă. Aveam drepturi egale. Oamenii puteau vorbi ce limbă voiau”, remarcă Sven Knoll. Apoi, adaugă el, a venit Mussolini, care a încercat să italienizeze regiunea, impunând restricții lingvistice și încurajând imigrația din Sud. Partidul Libertății din Tirolul de Sud al lui Knoll vrea pașapoarte austriece pentru vorbitorii locali de limbă germană și, în cele din urmă, secesiunea pentru întreaga regiune, care i-a fost atribuită Italiei după Primul Război Mondial, pentru sprijinul acordat Aliaților. Guvernul actual, de dreapta, de la Viena, plănuiește o nouă lege a cetățeniei, așa că primul scop e aproape atins. Knoll speră că al doilea țel este doar o chestiune de timp.

Europa este un continent amestecat și pestriț, așa că menținerea granițelor care reflectă locul unde oamenii simt că aparțin nu a fost niciodată ușor. Catalonia de azi (pe atunci, Aragonul) a format o uniune cu Castilia, în 1479, dar apoi i-a devenit subordonată. În 1866, Prusia a cucerit Schleswigul de la Danemarca, punându-i pe mulți danezi de partea germană a graniței. În 1913, Imperiul Otoman muribund a cedat Kosovo, cu o majoritate musulmană, Serbiei. Tratatul de la Trianon, din 1920, a dat zone din Austro Ungaria  României și a creat noul stat, Cehoslovacia. Astfel de deliberări nu au fost mereu foarte meticuloase. În mențiunea sa din jurnal pentru 7 februarie 1919, Harold Nicolson, un diplomat britanic care participa la Conferința de pace de la Paris, scria cu lejeritate: „Am petrecut cea mai mare parte a zilei creionând frontierele românești și cehe cu delegația americană. Nu sunt decât puține punctele în care opiniile noastre diferă”.

Rezultatul acestei trasări neglijente a frontierelor este că harta Europei e împestrițată cu „minorități naționale” – minorități care nu au migrat, ci au migrat granițele peste capetele lor. Ele includ state odinioară independente, încorporate în unele mai mari (cum sunt Catalonia sau Scoția), dar și grupuri care nu locuiesc în țara cu a cărei cultură dominantă se identifică cel mai mult (ca austriecii italieni din Tirolul de Sud). În ultimele decenii, părea că integrarea europeană va fi răspunsul. Conflictele dintre autonomiști și centralizatori păreau să se dizolve într-un mozaic de regiuni europene care se înțeleg reciproc. Vorbitorii de germană de la Bolzano puteau să meargă la cumpărături la Innsbruck, folosind moneda euro comună. Kosovarii și sârbii urmau să trateze apartenența la UE ca pe un țel comun.
Așa cum arată dezbaterea despre pașapoarte din Tirolul de Sud, drumul spre relații așezate, europenizate, dintre minoritățile naționale și majoritățile cu care își freacă coatele devine din nou accidentat. Vechile tensiuni nu mor niciodată cu totul. Atunci când coaliția dintre Partidul Poporului de centru dreapta și Partidul Libertății (FPö), de dreapta dură, a ajuns la putere anul trecut în Austria, eliberarea de pașapoarte pentru tirolezii de Sud a fost unul dintre țelurile ei – un țel promovat mai ales de Heinz-Christian Strache, vicecancelarul FPö. Făcându-și intrarea în trombă într-o berărie din Bolzano, pe muzica din „Marșul lui Radetsky”, luna trecută, el a ținut un discurs în fața mulțimii entuziaste, care purta dirndl și jachete tiroleze cu guler de catifea: „Aici există o minoritate austriacă, pe care nu o putem uita! Vrem o Europă a identităților naționale!”.

Ascensiunea populismului în întreaga Europă a fost însoțită de creșterea tensiunilor între autonomiști și centralizatori. Un nou stil de politică, „ei împotriva noastră”, apariția camerelor de ecou ale rețelelor sociale și disprețul demagogilor față de vechile norme politice îi inflamează. Cei de dreapta din regiunile estice sărace ale Saxoniei din Germania sunt tot mai porniți împotriva sorbilor, un grup slav. Un schimb de teritorii propus între Serbia și Kosovo – cedarea părților dominate de sârbi la nord de Kosovo pentru fertila vale Presevo din Serbia – ar putea să reaprindă conflictele balcanice. Recentul referendum din Macedonia pentru schimbarea numelui, ca să se pună capăt disputelor cu Grecia, a eșuat, parțial din cauza faptului că alegătorii de acolo au remarcat tenta populistă a grecilor de orientare de dreapta, care stârnesc acum sentimentul anti-macedonean în regiuni apropiate de graniță. Viktor Orban, prim-ministrul autocrat al Ungariei, vrea să le dea pașapoarte etnicilor maghiari din România și din Slovacia.

Această tendință este mai mult decât o reacție la problemele economice. De fapt, ea este cea mai pronunțată în cele mai înfloritoare regiuni ale Europei. Tirolul de Sud este una dintre cele mai bogate zone de pe continent. Nordul Italiei, cea mai bogată parte a țării, a flirtat de mult cu ideea de a se îndepărta și de a forma o țară numită Padania. În prospera Danemarcă, Partidul Poporului Danez, populist de dreapta, a cerut anexarea Schleswigului de la Germania. Un partid care reprezintă minoritatea rusă din Letonia, care a devenit mult mai bogată după aderarea la UE, a câștigat cele mai multe voturi la alegerile de luna trecută de acolo. Catalonia este partea cea mai productivă a Spaniei, dar luptă pentru independența față de Spania, pentru a-și reduce plățile către andaluzii săraci.
Guten Tag, arrivederci

Autonomiștii din Tirolul de Sud resping acuzațiile de populism, susținând că scopul lor este să fie mai europeni, nu doar austrieci. Separatiștii catalani se portretizează (deși asta este o exagerare, dată fiind natura modernă, democratică, a Spaniei) ca pe niște victime în căutare de libertate ale unui stat încă franchist. În Corsica, separatiștii au câștigat cu un scor surprinzător, de 57% din voturi, în alegerile din decembrie, dar cerințele lor erau rezonabile mai degrabă, decât emoționale: recunoașterea corectă în cadrul Franței. Naționalismul scoțian este mai degrabă de stânga, secesioniștii insistând că un stat scoțian independent ar fi mai primitor, nu mai puțin primitor, pentru „noii scoțieni” imigranți.
Toate acestea ar trebui să îi îngrijoreze pe liderii europeni. Integrarea continentului era menită să rezolve asemenea probleme. Dar iată că ele apar din nou. O renaștere a vechilor uri comunale, chiar a violenței, în locuri precum Irlanda de Nord sau Kosovo nu mai este de neconceput, cum era cu câțiva ani înainte. Populismul îi ridică pe oameni împotriva oamenilor. Iar pe un continent cu atâtea popoare care se amestecă și sunt atât de eteroclite, ca Europa, asta este periculos.

Acest articol a apărut în secțiunea Europa a ediției tipărite a The Economist, sub titlul „Acolo unde granițele sunt migratorii”

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele