Mandatul lui Viorel Ștefan în noua poziție începe la 1 iulie, anunţă instituţia europeană.
“Consiliul Uniunii Europene a numit în funcție doi membri noi la Curtea de Conturi Europeană: doamna Ivana Maletić, din Croația, a fost numită pentru un mandat care va începe la 15 iulie 2019 și se va încheia la 14 iulie 2025. Aceasta îl va înlocui pe domnul Neven Mates, membrul croat al cărui mandat expiră. Domnul Viorel Ștefan, din România, a fost numit pentru un mandat care va începe la 1 iulie 2019 și se va încheia la 30 iunie 2025. Acesta îl va înlocui pe domnul George Pufan, membrul român al cărui mandat expiră”, se arată într-un comunicat postat marţi după-amiază pe site-ul instituţiei europene.
În conformitate cu Tratatul Uniunii Europene, membrii Curţii de Conturi a UE “trebuie să își exercite îndatoririle în deplină independență și în interesul general al Uniunii Europene”, precizează instituţia.
Consiliul UE a luat aceste decizii pe baza propunerilor transmise de cele două state membre UE și după consultarea Parlamentului European.
Colegiul membrilor Curţii de Conturi a UE, prezidat de Klaus-Heiner Lehne, președintele Curții de Conturi Europene, se va reuni în noua sa configuraţie pentru a stabili atribuțiile specifice care le vor reveni celor doi noi membri.