Victorie categorică a Popularilor în alegerile anticipate din Austria

59
1 minut de lectură
Austrian Chancellor Sebastian Kurz. (Photo by Dan Kitwood/Getty Images)

Partidul Popular (ÖVP, centru-dreapta), condus de fostul cancelar Sebastian Kurz, a obţinut o victorie categorică în urma scrutinului parlamentar anticipat din Austria, în timp ce Partidul Libertăţii (FPÖ, extremă-dreapta), afectat de un scandal de corupţie, este în declin, relatează agenţia DPA, conform Mediafax.

Potrivit unor proiecţii după vot, OVP a obţinut 37% din voturi, cu peste 5% în plus faţă de rezultatul înregistrat la alegerile parlamentare din 2017.

Pe de altă parte, Partidul Libertăţii, formaţiune grav afectată de un caz de corupţie care a condus la demisia vicecancelarului Heinz-Christian Strache şi la destrămarea fostei coaliţii guvernamentale cu partidul lui Kurz, a înregistrat o scădere de 10%, până la 16%.

De declinul Partidului Libertăţii au profitat Verzii, ce au obţinut 14% din voturi, astfel că vor reveni în Parlamentul de la Viena după ce în 2017 nu au obţinut niciun loc.

Rezultatul deschide posibilitatea unei coaliţii guvernamentale între verzi şi conservatori, care sunt deja guvernează împreună în două regiuni din Austria: Tirol şi Vorarlberg.

Social Democraţii (SPOe) nu au reuşit să profite de pe urma scandalului de corupţie care a afectat FPOe. Potrivit estimărilor, SPOe a obţinut doar 21%, acesta fiind cel mai slab rezultat de social-democraţi într-un scrutin naţional.

[adrotate group="1"]

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele