Lovitura din Nord a conservatorilor indică o realiniere a politicii din Marea Britanie. Va dura asta?

ALEGERILE DIN MAREA Britanie de pe 12 decembrie au fost cele mai predictibile din mulți ani – și totuși, în cele din urmă, rezultatul a fost devastator de unilateral. Când revista mergea la tipar, a doua zi dimineață, Partidul Conservator al lui Boris Johnson se îndrepta spre o majoritate de peste 70, cea mai mare marjă pentru conservatori după zilele lui Margaret Thatcher. În schimb, Partidul Laburist aștepta cele mai proaste rezultate din anii ‘30. Johnson, care a jucat la zaruri cu posibilitatea de a fi unul dintre prim-miniștrii britanici cu cel mai scurt mandat, este acum atotputernic. Consecința imediată este că, pentru prima dată după referendumul din 2016, este clar că Marea Britanie va părăsi Uniunea Europeană. Până la finele lui ianuarie va fi ieșit – deși Brexitul va fi departe de a fi „făcut”, așa cum promite domnul Johnson. Triumful conservatorilor mai arată însă și altceva: a avut loc o realiniere profundă în politica britanică. Victoria domnului Johnson a consfințit faptul că Partidul Conservator a cucerit teritorii pe care laburiștii le deținuseră de aproape un secol. Partidul celor bogați i-a îngropat pe laburiști sub voturile clasei muncitoare din Nord și din Midlands. După un deceniu de guverne care s-au luptat cu majorități fragile sau inexistente, Marea Britanie are acum un prim-ministru cu o autoritate personală imensă și cu frâu liber în Parlament. Asemenea lui Thatcher și lui Tony Blair, care s-au bucurat și ei de majorități consistente, domnul Johnson are șansa de a pune Marea Britanie pe o linie nouă – dar doar dacă guvernul său va putea să rezolve unele sarcini realmente covârșitoare.

A cold coming they had of it

Pe o noapte măturată de ploi, conservatorii au intrat în marș în circumscripții considerate de mult a fi fiefuri ale laburiștilor. Valea Blyth, o fostă comunitate minieră din Nord-Est, unde laburiștii, inamicii de generații, au căzut înainte de miezul nopții. Wrexham, teritoriu laburist timp de peste 80 de ani, s-a declarat conservator la ora două dimineața. Great Grimsby, un port cu probleme din Nord, deținut de laburiști după al Doilea Război Mondial, a fost capturat imediat după asta. În zori, era clar că „zidul roșu” al circumscripțiilor laburiste, care se întindea neîntrerupt din nordul Țării Galilor până în Yorkshire, fusese demolat. Domnul Johnson a avut noroc cu oponentul său. Jeremy Corbyn, liderul laburist, a fost ocolit de alegători, care s-au îndoit de promisiunile sale privind economia, i-au respins îmbrățișarea dictatorilor și teroriștilor și nu au fost convinși de afirmațiile sale de respingere a antisemitismului. Rezultatul răsplătește însă și strategia de mare risc adoptată de Johnson, de țintire a alegătorilor pro-Brexit din clasa muncitoare. Unii dintre ei s-au orientat spre conservatori, alții, spre Partidul Brexit, dar efectul a fost același: de a-i priva pe laburiști de majoritate în zeci de circumscripții. Cu cinci ani în urmă, sub David Cameron, Partidul Conservator era o grupare, în mare, liberală, care propovăduia piața liberă și îmbrățișa căsătoriile homosexuale și grija față de mediu. Johnson l-a tras spre stânga în politicile economice, promițând cheltuieli publice și ajutoare de stat pentru industriile cu probleme, și spre dreapta în cultură, cerând pedepse mai lungi cu închisoarea și plângându-se că imigranții europeni „tratează Marea Britanie ca și cum ar fi de fapt o parte din țara lor”. Unii conservatori liberali urăsc „trumpificarea” partidului lor (votul conservator a scăzut în unele circumscripții bogate din Sud). Dar alegerile au arătat că ele au fost mult depășite de defectările de la laburiști mai spre Nord. Această realiniere ar putea să dăinuie. Noile perspective ale conservatorilor sunt calculate pentru a profita de o mutație pe termen lung a comportamentului alegătorilor, care datează dinainte de referendumul pe Brexit. De-a lungul mai multor decenii, atitudinile economice au fost înlocuite de unele culturale, ca principal factor de predicție al afilierilor de partid. Chiar la ultimele alegeri din 2017, alegătorii din clasa muncitoare au avut aproape aceeași probabilitate ca și cei din clasa gulerelor albe să îi susțină pe conservatori. Domnul Johnson a călărit pe un val care acoperise deja Marea Britanie. Donald Trump a arătat modul în care pozițiile conservatoare în probleme culturale pot să țină laolaltă o coaliție de alegători săraci și bogați. Iar domnul Johnson are avantajul suplimentar de a nu fi amenințat că se va confrunta curând cu o opoziție puternică. Laburiștii par să rămână la ananghie pentru mult timp. Liberal-democrații au avut o noapte cumplită, în care lidera lor, Jo Swinson, și-a pierdut mandatul. Totuși, pu ter nic a nou ă coaliție a conservatorilor se va confrunta cu siguranță cu tensiuni. Dat fiind mix-ul său de gulere albastre și oameni bogați, noul partid este incoerent din punct de vedere ideologic. Voturile din Nord sunt doar de împrumut. Pentru a le păstra, domnul Johnson va trebui să le dea oamenilor ceea ce vor ei – adică, infrastructură, cheltuieli pentru sănătate și asistență socială, precum și o politică strânsă în domeniul imigrației. Prin contrast, vechii susținători ai conservatorilor din Sud cred că prin ieșirea din UE, Marea Britanie se va elibera și se vor ivi zorile unei noi ere de globalism pur și dur. Domnul Johnson va încerca f ără îndoială să acopere diferențele de vederi. Totuși, în timp ce noua coaliție a lui Trump din America a fost ajutată de o economie care duduie, Marea Britanie post-Brexit va stagna, probabil. Orice vulnerabilități ale noii coaliții conservatoare vor fi decelate fără milă de încercările din viitor. Brexitul se va produce formal luna viitoare, cu mare tam-tam. Totuși, partea dificilă, negocierea viitoarei relații cu Europa, urmează după asta. Disputele cele mai dure, dacă să se renunțe la accesul la piață în schimbul capacității de dereglementare, nu au început. Domnul Johnson fie că îi va confrunta pe propriii ultrași în privința Brexitului, fie va lovi economia cu un acord minimal. În timp ce va negocia ieșirea dintr-o uniune, el se va confrunta cu criza din alta. Partidul Național Scoțian a reușit un scor uriaș săptămâna asta, luând mandate de la conservatori, și se așteaptă să aibă o performanță bună la alegerile din Scoția din 2021. După Brexit, împotriva căruia scoțienii au votat masiv, argumentele pentru un referendum pe independență vor fi puternice. La fel și în Irlanda de Nord, nici unioniștii, nici republicanii nu pot să se acomodeze cu planurile de Brexit ale prim-ministrului. Toate acestea vor alimenta lupta pentru a decide dacă puterile care revin de la Bruxelles vor rezida la Westminster, Belfast, Cardiff și Edinburgh. Sistemul judiciar va trebui probabil să își spună cuvântul – și să se confrunte cu un prim ministru ostil, al cărui manifest promite că tribunalele nu vor fi folosite „pentru a face politică prin alte mijloace sau pentru a crea întârzieri ne-necesare“.

Led all that way for birth or death?

Nu pot fi dubii în privința puterii poziției domnului Johnson. El și-a stabilit autoritatea personală conducând o campanie care a depășit majoritatea așteptărilor. Partidul său a fost epurat de rebeli, iar locul lor a fost luat de membri noi, care îi datorează loialitate. După ce a pierdut controlul asupra Westminsterului ani de-a rândul, Downing Street e din nou la butoane. Domnul Johnson va jubila la amploarea victoriei sale și este de înțeles. Dar el ar trebui să își amintească faptul că zidul roșu al Partidului Laburist doar i-a împrumutat voturile sale. Realinierea politică pe care a reușit-o este încă departe de a fi sigură. ■

Acest articol a fost publicat în ediția tipărită a The Economist, sub titlul „Alegerile din Marea Britanie“.