Home Actualitate VIDEO – La izvorul lui Yuldoshev. Apa minerală care a creat o isterie în masă în Uzbekistan

VIDEO – La izvorul lui Yuldoshev. Apa minerală care a creat o isterie în masă în Uzbekistan

0
VIDEO – La izvorul lui Yuldoshev. Apa minerală care a creat o isterie în masă în Uzbekistan
Captură video
2 minute de lectură

Locuit de o populație majoritar tadjikă, raionul Chust din Uzbekistan și-a câștigat faima în istorie pentru arta făuririi cuțitelor.

Însă recent o nouă „atracție” a apărut în stepa din Valea Ferghana și are forța de emulație populară a unei secte.

Este vorba de un izvor de apă minerală despre care locuitorii din Chust cred că are proprietăți medicinale miraculoase.

Jurnaliștii Radio Free Europe/Radio Libery au realizat un videoreportaj cu isteria în masă care a cuprins raionul uzbek odată cu descoperirea sursei de apă minerală.

În cadrele surprinse de RFE/RL, mii de persoane se îmbulzesc, cu bidoanele înălțate deasupra capului, pentru a se alimenta de la izvorul mineral, imagini ce par desprinse dintr-un ceremonial religios al extazului.

Cozile se formează peste noapte, dar până la primele ore ale dimineții se instalează deja haosul.

Abdusattor Yuldoshev

Localnicii spun că apa minerală care izvorăște din acest loc poate vindeca o gamă largă de afecțiuni, de la boli de stomac, până la diabet.

„În ultimii șapte, opt ani am făcut tratament pentru o boală de inimă. După ce am băut această apă timp de două luni și jumătate, mă simt mult mai bine. Ba chiar mă simt pur și simplu bine”, spune unul dintre „clienții” fideli ai izvorului.

Sursa de apă minerală a fost descoperită de un fermier, Abdusattor Yuldoshev, în timp ce săpa puțul unei fântâni.

„Unul dintre muncitorii mei, care suferea de astm, a început să se simtă mai bine după ce a băut din apa asta. Un alt muncitor avea o rană la picior, care i s-a vindecat”, explică Yuldoshev în videoreportaj.

Fermierul zice că proprietățile medicinale ale apei se datorează prezenței seleniului, un metaloid negru-cenușiu care se găsește în natură în combinație cu sulful.

Dacă localnicii par ferm convinși de calitățile curative ale apei, specialiștii Ministerului Sănătății din Uzbekistan atrag atenția că, în urma unor teste, a reieșit că sursa minerală nu corespunde standardelor sanitare.

Însă alerta sanitară nu pare a avea vreun efect asupra „pelerinajelor” nocturne spre izvorul lui Yuldoshev.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here