VIDEO – Un „luptător șaman” a plecat pe jos spre Moscova ca să-l învingă pe „demonul” Putin

172
Captură video
2 minute de lectură

Opt mii de kilometri – mai mult sau mai puțin – despart Iakuțk, capitala Republicii Iakuția, de Moscova. Distanță pe care Aleksandr Gabișev o străbate pe jos pentru a se înfrunta cu cel pe care îl consideră un „demon”, liderul de la Kremlin, Vladimir Putin.

Gabișev se recomandă ca fiind un „luptător șaman”, aflăm dintr-un videoreportaj realizat de Europa Liberă.

Din martie, înhămat la o ricșă cu câteva bagaje, Gabișev a pornit în epopeea sa anti-Putin spre capitala Rusiei, străbătând drumuri nămoloase de turbării și șosele aglomerate, sate părăsite din vastitatea stepei și orașe industriale presărate cu ruine sovietice.

Gabișev a lucrat cândva ca sudor, dar într-o bună zi și-a aruncat cartea de muncă, arogându-și o nouă identitate – cea de „luptător șaman”. Cum a ajuns la această hotărâre – doar el știe.

„O iluzie a fricii”

Vladimir Putin este un „demon care cultivă o iluzie a fricii”, crede Gabișev și spune că va lupta cu „vrăjitoria împotriva vrăjitoriei”.

În lunga sa călătorie spre Moscova, Gabișev caută și ajutoare pentru „lupta finală” din Piața Roșie. „N-ai vrea să vii cu mine? Este singura cale prin care vom putea schimba această lume. De unul singur sunt slab. Trebuie să merg alături de tine”, îi zice Gabișev unui străin într-un cadru din materialul video.

Gabișev străbate zilnic 20 de kilometri. Din când în când, Gabișev găsește și câte un camarad care îl însoțește o bucată de drum, cărându-i ricșa. „Deocamdată, este doar un marș de protest. Dar suntem oare pregătiți să folosim forța, dacă situația o va impune? Răsturnarea lui Putin este singurul meu scop”, mărturisește Gabișev.

Recent, Gabișev, îmbrăcat într-un tricou cu Che Guevara, a poposit în orașul Chita, pe ruta transiberiană, la 2.000 de kilometri de casă, unde a fost întâmpinat peste 7.000 de persoane. „Libertate pentru administrațiile locale. Asta este legea! De acum înainte, Putin nu mai are nicio putere asupra voastră. Trăiți liberi!”, a strigat Gabișev într-un microfon către mulțime.

Gabișev ar trebui să ajungă la Moscova în luna mai 2020.

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele