Însă votul imprevizibil al Marii Britanii va fi despre mult mai mult decât atât

ÎN PERIOADA DE DINAINTEA Crăciunului, sărbătorile de iarnă și spectacolele școlare cu scenele nașterii lui Isus vor fi amânate, pentru că sălile din localități vor fi din nou convertite în secții de votare. Marea Britanie ține, astfel, pentru a treia oară în mai puțin de patru ani, alegeri legislative, un rezultat al faptului că parlamentarii de azi nu pot să cadă de acord despre cum să părăsească Uniunea Europeană — sau chiar dacă să o mai părăsească. Boris Johnson, premierul conservator, promite că, dacă va avea o majoritate, „va realiza Brexit-ul.” Jeremy Corbyn, rivalul sau laburist, propune un al doilea referendum, cu opțiunea de a anula toată chestiunea.

În sine, acest lucru ar putea reprezenta o alegere de mare importanță. Însă, în așa-numitele alegeri ale Brexit-ului, sunt mai multe lucruri în joc decât relația Marii Britanii cu Europa. Stângistul radical Corbyn promite să pună statul în centrul economiei, în timp ce conservatorii dlui Johnson par a se mișca spre o formă de capitalism fără restricții. În același timp, ambii potențial prim-miniștri ar modifica legăturile dintre națiunile Regatului Unit. Competiția Crăciunului britanic este cea mai importantă din istoria recentă. Și cu sondajele volatile, partidele noi și noile axe ideologice care definesc votanții, devine și cea mai puțin predictibilă.

Noi am argumentat că un al doilea referendum ar fi o cale mai bună de a sparge blocajul Brexit-ului. Camera Comunelor este împărțită în privința acordul dlui Johnson — posibil în mod fatal — exact cum era și în privința acordului mai degrabă superior negociat de predecesorul său, Theresa May. Cea mai clară și mai corectă soluție ar fi să întrebi votanții dacă acceptă acest acord față de aranjamentele pe care le au deja, ca cetățeni ai UE. Dar parlamentul a dovedit că este la fel de incapabil de a organiza un nou referendum, pe cât este de a cădea de acord pe orice altceva. Și, ca să nu-și vadă planul modificat, dl Johnson a ales să țină alegeri. Pentru moment, un referendum nu este pe masă.

Votanții se confruntă cu o alegere derutantă și profund nesatisfăcătoare. Partidele și-au pregătit propuneri de Brexit care să se potrivească cu toate gusturile: o ieșire imediată fără un acord, propusă de Partidul Brexit; un acord minimalist „Canada-minus” cu conservatorii; un al doilea referendum, cu laburiștii; și anularea completă a Brexit-ului, oferită de liberal-democrați. Însă votanții trebuie să considere aceste politici și în legătură cu restul programelor partidelor care, în unele cazuri, sunt extreme. Partidul Laburist, în particular, propune un nou model economic în care statul ar câștiga o putere imensă. Unii suporteri ai rămânerii în UE spun că dl Corbyn care, probabil, ar putea să ocupe reședința din Downing Street numai cu sprijinul altor partide, nu ar avea voturile necesare pentru a trece părțile mai periculoase din manifestul său. Această gândire este nerealistă. Chiar și un guvern laburist minoritar ar putea face pagube profunde (vezi Briefing). Dacă următorul prim-ministru este susținătorul unui Brexit dur  ̶  domnul Johnson sau socialistul domn Corbyn  ̶  economia va fi lovită.

Ambii ar trage și de uniunea deja tensionată. Planul de Brexit al dlui Johnson ar împinge Irlanda de Nord din ce în ce mai aproape de Republica Irlanda. Dl Corbyn s-ar baza, probabil, pe susținerea Partidului Național Scoțian ca să ajungă la Downing Street. Prețul unui astfel de sprijin ar fi unul imediat: al doilea referendum pentru independența Scoției. Sondajele sugerează că naționaliștii ar putea să câștige.

Votanții care doresc ca Regatul Unit să rămână împreună sau cei cărora nu le place nici socialismul, nici Brexit-ul — potențial, un mare număr — vor trebui, astfel, să se țină de nas când ștampilează buletinul de vot. Și încă mult mai mulți vor simți disperare la vederea rezultatului. Următorul prim-ministru va intra în Downing Street după câștigarea a mai puțin de jumătate dintre voturi. Dacă rezultatul referendumului privind Brexit-ul a lăsat 48% dintre oameni dezamăgiți, aceste alegeri ar putea să lase marea majoritate cu sentimentul că au pierdut.

Cine va pierde? Competiția este complet imprevizibilă. Sondajele îi arată pe conservatori cu 12 procente deasupra laburiștilor. Însă sondajele sunt volatile. Cu doar câteva luni în urmă, conservatorii au fost, pentru o perioadă scurtă, pe locul al treilea. Dna May și-a început campania din 2017 cu un avans de 20 de procente și, cinci săptămâni mai târziu, și-a pierdut majoritatea. De atunci, lucrurile au devenit și mai complexe, odată cu nașterea Partidului Brexit (care va lua voturi de la conservatori) și cu ascensiunea liberal-democraților pro-rămânere în UE (care vor lua voturi de la laburiști). În sistemul cel-care-ia-mai-multe-voturi, adaptat mai degrabă la două partide dominante, compoziția parlamentului ar putea să aibă foarte puțin în comun cu rezultatul național al alegerilor, sporind deziluzia votanților.

Ultima dată când Marea Britanie a organizat alegeri — acum doar doi ani — ne lamentam despre „lipsa mijlocului” în politica sa. De când cu ascensiunea liberal-democraților, cărora le dăm susținerea noastră condiționată, acesta s-a lărgit, întrucâtva. Însă cele două partide principale au devenit chiar mai puțin interesate în zona de centru. Înainte, alegerile erau competiții pentru capturarea votantului de mijloc. Însă aproape nimeni nu are o poziție centristă despre Brexit, așa că atât laburiștii, cât și conservatorii se bat pentru extreme (vezi articol). Chiar și liberal-democrații, din păcate, au adoptat strategia de a se adresa numai susținătorilor fermi ai rămânerii. Aceste alegeri promit să fie unele dintre cele mai dezbinătoare din istoria recentă.

În plus, împărțirea este în jurul unei noi axe. Vechea separare stânga-dreapta, pe liniile economice, a fost înlocuită, gradual, de o nouă fisură, definită cultural. Brexit-ul a accelerat acest lucru, redesenând câmpul de luptă politic. Acum, conservatorii țintesc locuri în zonele clasei muncitoare, promițând un Brexit dur și conservatorism social. În acest timp, laburiștii, țintesc zonele bogate, urbane, predicând „Remain” (Rămânere) și liberalism social. Tacticile s-ar putea să nu funcționeze: dna May a încercat ceva similar, în 2017, și a descoperit că nordicii din clasele de jos sunt încă alergici la conservatori. Însă, cu cât partidele merg spre această nouă direcție, cu atât va deveni mai polarizată politica. Chestiunile de economie pot fi rezolvate, de multe ori, printr-un compromis. Sunt mult mai greu de rezolvat dezacordurile privind identitatea și cultura.

O altă competiție care dezbină ar putea să merite dacă măcar ar oferi un răspuns la marea problemă a Brexit-ului. Însă există posibilitatea ca și acest exercițiu democratic să eșueze în a produce un rezultat decisiv. Ascensiunea partidelor mici a făcut mult mai dificil pentru oricine să câștige o majoritate mare. Dacă dl Johnson se întoarce doar cu o majoritate fragilă, el va fi la mila susținătorilor Brexit-ului dur din partidul său, exact cum a fost și dna May. Iar dacă dl Corbyn, cu sprijinul celorlalte partide, se mută în Downing Street, și lui îi va fi greu să rezolve marea șaradă. Alegerile care vin vor avea consecințe profunde pentru Marea Britanie. Dar să nu fiți surprinși dacă, peste un an de acum încolo, țara se va fi certând încă despre „cum să realizeze Brexit-ul”. ■