Vioara și emoțiile prodigioase

49
3 minute de lectură

În limba română, prodigios definește ceva excepțional. În engleză, prodigy definește un copil minune. Cele două cuvinte sunt în raport de „false friends” unul cu celălalt, conform definiției englezești. În limba română, ar fi „prieteni falși”, conform traducerii ad litteram. Nuanțe. Un copil poate fi prodigios, un prodigy e sigur un copil. O joacă de sensuri la care nu se poate să nu te gândești după seara finalei de vioară din cadrul Concursului Internațional „George Enescu” 2018.

Trioul calificat în finala de vioară anunța o seară specială. Trei tineri muzicieni, unii chiar foarte tineri, considerând că limita inferioară de vârstă, conform regulamentului, este 16 ani și, respectiv, 33 de ani maximă: italienii Giuseppe Gibboni – 17 ani, Vikram Sedona – 18 ani și ucraineanul Orest Smovzh – 27 de ani. În ordine, Paganini, Brahms și Ceaikovski în repertoriu.

Melomanii de pe holurile Ateneului, înaintea finalei, comentau cu entuziasm. Era chiar și o mică bursă ad-hoc de pariuri. Unii sperau că virtuozitatea implicată de Concertul nr. 1 al lui Paganini să fie demonstrația abilităților speciale ale concurentului care a ales această piesă, alții spuneau că sigur combinația de Ceaikovski cu un interpret ucrainean va demonstra expresivitatea artistului care s-a încumetat la o piesă de tip „șlagăr” la un concurs de interpretare, alții erau cuceriți de combinația de control al sunetului și instrumentului și, respectiv, emoție și prezență, demonstrate de al treilea concurent, cel care a optat pentru Brahms.

Nimeni nu a prevăzut însă finalul și decizia juriului. Anume aceea de a nu acorda premiul întâi. Vikram Sedona s-a clasat pe locul doi, Giuseppe Gibboni pe locul trei. Orest Smovzh nu a mai urcat pe podium.

Explicația oferită de președintele juriului, Pierre Amoyal, a fost aceea că și alți concurenți, care nu au fost prezenți în finală, au avut prezențe remarcabile și că responsabilitatea lui este aceea de a păstra un echilibru pe care l-a găsit în această formulă. Decizia este una mai puțin obișnuită, ca și explicația. Poate că reprezintă o reevaluare post factum a selecției din finală, poate, așa cum au declarat și alți membri ai juriului, e important mesajul că, pe lângă calitățile excepționale, demonstrate fără dubiu de cei doi premianți foarte tineri, e nevoie de rafinament, care se obține cu mai mult efort, de maturitatea citirii partiturilor, care se obține prin experiență. Este, deci, o recunoaștere a talentului și o invitație la a continua desăvârșirea ca artist. Pierre Amoyal a făcut trimitere și la faptul că, în cariera lui, câștigarea Concursului „George Enescu” a însemnat un punct de cotitură, un moment uriaș, definitoriu, iar decizia lui a venit din dorința de a-i păstra semnificația.

De-acum, comentariile se vor stinge între „valoarea nu așteaptă numărul anilor” și „nimic nu substituie experiența”. Important este însă că în finală de vioară am putut asculta trei interpretări proaspete ale unor concerte mari și am văzut, poate, o sclipire din strălucirea unor viitoare stele. Melomanii, și ei, vor trece prin testul timpului, învățând că subtilitățile unei interpretări pot fi identificate ascultând încă și mai mult. Ei vor rămâne însă mereu nespecialiștii care se impresionează ușor și care pot opta să iubească un challenger imperfect.

[adrotate group="1"]

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele