
Vlad Voiculescu, candidat din partea PLUS la Primăria Capitalei, a anunțat vineri că nu va mai candida la Primărie atâta timp cât „avem un candidat care este onest, care strânge partidele de opoziție”. În ceea ce privește susținerea PNL pentru Nicușor Dan, anunțată miercuri, Voiculescu a spus că „e păcat că avem un candidat susținut de mai multe partide, care a fost ales pe ușa din dos, în culise”, transmite Mediafax.
„Atât timp cât avem un candidat care este onest, care strânge partidele de opoziție și cât avem siguranța că acest candidat va câștiga alegerile în fața Gabrielei Firea, eu nu voi merge mai departe cu candidatura”, a spus Vlad Voiculescu.
El a adăugat, însă, că nu acordă un cec în alb PNL-ului.
„Eu nu dau un cec în alb PNL, aștept să văd care sunt negocierile, o parte au fost făcute transparent. Cred că e păcat că avem un candidat susținut de mai multe partide, care a fost ales pe ușa din dos, în culise”, a mai spus Voiculescu.
Ludovic Orban a anunțat, joi, că PNL va susține candidatura lui Nicușor Dan pentru Primăria Generală a Capitalei. Liderul liberal a precizat că sondajele arată că alți posibili candidați ai partidului nu ar avea garanția că ar putea câștiga în bătălia cu PSD.