Undeva între 3 iulie și 15 august, după ce Sirius vestea venirea verii calde și uscate, se așternea dogoarea, apărea seceta și se întindea letargia. Câinii înnebuneau și asta era un semn de rău augur. 

S-a petrecut în zilele câinelui, spuneau anticii, deopotrivă romani sau greci, cu referire la un episod oarecare întâmplat în acest interval de vară toridă. 

Anul acesta, zilele câinelui au confirmat un blestem antic, de rău augur. 

Anul ăsta, bucureștenii au trăit blestemul zilelor câinelui, în această a nu știu câta vară a vrajbei noastre. Un protest al românilor care trăiesc, temporar, în străinătate a fost înăbușit cu brutalitate de jandarmi, fiind confundat cu un asalt imaginar asupra clădirii guvernului pustiu, de altfel, în momentul protestului. Cei care sunt plătiți din taxele noastre nu au reușit, sau nu au vrut, să izoleze și să îndepărteze un grup de huligani. Nu poți să nu te întrebi ce s-ar întâmpla într-un stadion de fotbal, la un meci cu 60.000 de spectatori, în timpul căruia grupuri răzlețe, dar compacte, ar arunca cu cocteiluri Molotov în jur. În Piața Victoriei, grupurile răzlețe de huligani puteau fi extrase din mulțimea care protesta de echipe profesioniste și bine intenționate. Din păcate, bătăliile care au încununat primul protest al diasporei vor rămâne în memoria colectivă ca un moment dramatic, dar stânjenitor pentru imaginea noastră de români. 

Din cauza zgomotului și a furiei cu care au fost întâmpinați, multe mesaje ale celor din diaspora nu au fost înțelese în profunzime. Ei protestează împotriva corupției deoarece mulți, probabil majoritatea, vor să se întoarcă acasă, dar amână momentul din cauza problemelor nerezolvate ale țării. Oamenii s-au obișnuit să fie respectați, să vorbească ponderat, chiar și când își arată rănile produse de excesul inutil de zel al jandarmilor. Românii vor însă să se întoarcă din exil într-o țară europeană, cu birocrație redusă, unde funcționarul e amabil și-ți rezolvă problemele pe loc. Nu te trimite pe tine să duci un document la un birou din aceeași clădire, exercițiu care-ți consumă o jumătate de oră, din cauza cozilor. În general, în țările unde trăiesc acum, românii din diaspora nu stau la cozi pentru a-și rezolva problemele și serviciile pe care le primesc de la angajații statului nu sunt condiționate de șpagă. Mulți, peste jumătate dintre ei, vor să facă afaceri aici, acasă, dar nu vor să plătească peșcheșuri diverșilor funcționari pentru privilegiul de a-și risca banii munciți din greu. Unii dintre ei sunt superspecializați, dar vor și ei să se întoarcă. Au aici case de vacanță și, în general, aspiră la o viață decentă, ceva mai prosper acasă decât la Londra sau la Milano, unde un apartament central te costă o avere. Ei mai vor ceva, ca instituția meritului să funcționeze în România, ca profesioniștii să fie respectați, promovați și ascultați. E o condiție esențială a bunăstării unui popor, lucru demonstrat de altfel în toată lumea de către țările care și-au stimulat economia și și-au sporit clasa de mijloc. 

Bunăstarea unui popor nu poate fi obținută doar prin măriri, discrete, de salarii și de pensii, pentru că iată ce demonstrează drama lirei turcești: dacă vine peste tine o criză mare, provocată de decizii politice și economice greșite, atunci moneda ta se poate prăbuși în câteva săptămâni. O eventuală contaminare a piețelor financiare regionale de la criza turcă poate avea un efect negativ și asupra leului. Și dacă, de pildă, prăvălită de un val uriaș de criză, moneda noastră ar pierde 25% din valoare peste noapte, la ce ne-ar mai folosi salariile mărite, pe hârtie, cu același procent? 

Acest semnal de îngrijorare și solidaritate cu țara a fost transmis de românii din diaspora: vor o țară la fel ca aia „de afară”, unde muncesc ei, și sunt dispuși s-o construiască, dar nu par să înțeleagă de ce nu reușim să reducem corupția și birocrația. Probabil că a venit momentul ca politicienii să conducă țara elegant, responsabil, eficient și, mai ales, inteligent.