Nivelurile de radiații în unele părți ale Insulelor Marshall din Oceanul Pacific, unde Statele Unite au testat bombe nucleare în timpul Războiului Rece, sunt mai ridicate decât în zonele contaminate din cauza dezastrelor nucleare de la Cernobîl și Fukushima, sugerează un studiu american, conform CNN.

Din 1946 până în 1958, guvernul american a efectuat 67 de teste nucleare pe mai multe insule mici, numite atoluri, în arhipelagul Marshall.

SUA a relocat întreaga populație de pe insula respectivă și a expus pe locuitorii insulelor din apropiere la cancer și la alte boli cauzate de radiații.

Peste 60 de ani de la acele teste, cercetătorii de la Universitatea Columbia informează că radiațiile pe patru dintre aceste atoluri rămân alarmant de ridicate – în unele zone, de zece până la 1000 de ori mai ridicate decât în zonele radioactive din apropierea centralei de la Cernobîl, care a explodat în 1986 și de la Fukushima, unde un cutremur, urmat de un tsunami au provocat un dezastru nuclear în 2011.

Analizând probele de sol, cercetătorii au descoperit concentrații de americiu, cesiu și plutoniu pe 11 insule de-a lungul celor patru atoluri nordice.

Populația Insulelor Marshall este relativ mică, având puțin peste 75.000 de persoane care sunt expuși la pericol, potrivit unui recensamânt din iulie 2018.

Pe undele insule existau doar câteva sute de oameni . Atolul Enewtak găzduia doar 664 de persoane la recensământul din 2011.

Enewtak, împreună cu atolul denumit Bikini, sunt unele dintre zonele care au fost descrise de cercetători drept “punctul zero” pentru testele nucleare.

În timp ce o parte din totalul testelor nucleare efectuate de Statele Unite între anii 1946 și 1992 a avut loc pe Insulele Marshall, atolurile de corali au rezistat la mai mult de jumătate din energia totală produsă din toate testele nucleare ale SUA în acea perioadă, au spus cercetătorii.

Insula Bikini a fost locul celui mai mare test de bombe cu hidrogen al Statelor Unite, cunoscut sub numele de Castelul Bravo în 1954. Explozia a fost de 1.000 de ori mai puternică decât cele provocate de bombele care au căzut în Japonia, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

S-a descoperit că atolul Bikini are cele mai mari niveluri de radiații dintre zonele studiate, autorii studiului recomandând ca Bikini să rămână nelocuită, din cauza nivelurilor ridicate de radiații.

Locuitorii insulei au fost mutați cu forța în 1946 și au fost expediați pe mai multe insule din apropiere, din cauza alimentelor și surselor de apă nesustenabile. Cercetătorii spun că unii locuitori s-au întors la scurt timp pe insula Bikini la sfârșitul anilor 1960, după ce guvernul american a declarat insula  este în siguranță pentru repopulare, dar în curând au plecat din cauza nivelurilor ridicate de expunere la radiații.

După ocupația americană din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, insulele au devenit un teritoriu al SUA până la sfârșitul anilor ’70. Acum este o națiune independentă, dar a rămas în strânsă legătură cu Statele Unite.

Potrivit Agenției pentru Protecția Mediului, expunerea la niveluri foarte ridicate de radiații, cum ar fi apropierea de o zonă în care s-a produs o explozie atomică, poate provoca arsuri ale pielii și alte sindromuri asociate infestației cu radiații. De asemenea, poate avea ca rezultat efecte pe termen lung asupra sănătății, cum ar fi cancerul și bolile cardiovasculare.

Raportul ridică îngrijorarea că spălarea izotopilor existenți în ocean ar fi accelerată de creșterea nivelului mării și ar risca să contamineze laguna insulei și oceanul din jur.