De bine ce ați crezut că reforma zonei euro e un subiect închis, axa franco-germană revine cu o propunere de buget pentru zona Euro.
de Carsten Brzeski, economist șef ING Germania
Miniștrii de finanțe ai zonei Euro s-au reunit săptămâna trecută pentru a discuta eventualele măsuri de a adânci integrarea zonei Euro. Chestiunea adâncirii uniunii monetare a fost o temă de mare actualitate în a doua jumătate a anului 2017, după ce Emmanuel Macron a devenit președintele Franței, dar a fost paralizată apoi de ezitările din politica germană (și de lipsa de interes din partea altor țări).
O altă încercare de a continua reforma zonei Euro a avut loc în prima jumătate a acestui an, ducând la o decizie ezitantă de a face ca Mecanismul European de Stabilitate (MES) să devină un suport pentru fondul european de rezoluție bancară. Au existat declarații de intenție ambigue și planuri și mai vagi de a finaliza o uniune bancară, de a crea un buget al zonei Euro și a metamorfoza MES într-un Fond Monetar European (FME).
Întrebarea este cât de multe rezultate clare vor reuși miniștrii de finanțe din zona Euro să pună pe masa liderilor guvernelor, care la rândul lor își doresc să prezinte, în paralel cu Brexitul, niște vești pozitive din Europa la summitul din decembrie.
Este clar că nu mai rămâne mult timp, iar ultimele escapade fiscale italiene nu au ajutat deloc la sporirea apetitului pentru o adâncire a integrării fiscale sau pentru transferuri adiționale de orice fel. De aceea, ne așteptăm ca summitul din decembrie să nu producă niciun progres semnificativ, în afara transformării MES într-un suport financiar pentru fondul de rezoluție bancară (FRB), probabil cu unele condiționări. Orice decizii suplimentare ar fi o surpriză, dar cine nu vrea să fie surprins cu puțin timp înainte de Crăciun?
Noi detalii despre propunerea de buget pentru zona Euro
În categoria „potențiale surprize pozitive”, știrile de vinerea trecută referitoare la un document franco-german despre un buget al zonei euro au fost remarcabile. Lucrarea de două pagini subliniază o posibilă structură a unui buget al zonei Euro, ca urmare a Declarației Meseberg a Franței și Germaniei. Pe scurt, un astfel de buget al zonei Euro ar trebui să promoveze convergența și să stimuleze implementarea reformelor, prin cofinanțarea cheltuielilor publice. Bugetul pentru zona Euro ar face parte din întreg bugetul UE, dar ar fi gestionat de grupul Euro și de șefii de guverne din zona Euro, printr-un alt acord interguvernamental. Documentul franco-german rămâne vag în privința veniturilor pentru un asemenea buget al zonei Euro și nu spune nimic despre mărimea lui. Să ne amintim că Angela Merkel a spus cândva că anvizajează pentru un astfel de buget o sumă mică, cu două cifre, de câteva miliarde. Dată fiind natura interguvernamentală a bugetului din această propunere, ideea unui ministru de finanțe pentru zona Euro pare să fi fost deja eliminată, iar în același timp, deficitul de prea puțină răspundere democratică nu a fost nici el abordat. Parlamentul European ar fi scos în afara schemei.
Va prinde aripi?
Va fi interesant acum să vedem cum reacționează celelalte țări din zona Euro la această propunere. Să nu uităm că așa-numita Nouă Ligă Hanseatică, Olanda, Irlanda, țările nordice și baltice s-au opus, în lunile recente, majorității propunerilor de reforme, mai ales celor care presupuneau mai mulți bani. Rămânem sceptici că următoarele săptămâni vor livra realmente mai mult decât opțiunea de sprijin pentru MES, dar cu cât sunt mai mici așteptările, cu atât mai mari sunt șansele pentru o surpriză pozitivă. Chiar și un buget mic al zonei Euro ar intra în această categorie.